”””Aparent, România a suferit o înfrângere în cauza C249/20122 şi 250/2012 Plavosin/Tulică. Din punctul meu de vedere, Ministerul Finanţelor Publice s-a făcut de râs prin Decizia interpretativă nr. 2 a Comisiei Fiscale Centrale din 2 aprilie 2011, care a fost criticată aspru de CJUE. ŞI CE DACĂ?!! Aceste elemente nu au relevanţă. ANAF a colectat de la peste 80% din cei inspectaţi, fără a mai returna TVA adăugat la preţ. Zeci de mii de români au plătit tot ce le-a cerut fiscul prin aberaţiile susţinute în diverse OG, OUG, ordine care nu au nici o legătură cu realitatea unui sistem fiscal corect şi onest cu cetăţeanul. Românul plăteşte orice i se cere ca să scape de fisc . Nu este ca GRECUL, să iasă în stradă. Legea este încălcată. Suntem considerată una dintre cele mai corupte ţări din Europa, tocmai pentru că legile nu sunt clare. Din cei 20% de români care s-au adresat instanţelor, nici măcar 5% nu pot beneficia de Hotârârea CJUE. Şi atunci, cine a câştigat şi cine a pierdut? Aşa cum comentam anterior în alte articole, ÎCCJ a ales o întrebare la care ştia răspunsul. Tot printr-o “ghiduşie”, va încerca să aplice Hotărârea CJUE încălcând legea. Practica corectă ar fi respingerea acţiunilor, întocmirea unui nou raport de inspecţie fiscală cu TVA inclus în preţ, apoi probabil vor urma alte întrebări la CJUE, respectiv neclaritatea legii, deductibilitatea TVA, etc. ÎCCJ a suspendat cauzele sau a rămas în pronunţare în aşa fel încât să trimită în cadrul procesului la recalcularea TVA – o practică incorectă. Diferenţa de procedură ar fi pierderea TVA pentru 2005-2007, probabil şi 2008, exact anii de boom imobiliar. Problemele cele mai arzătoare ale instanţelor din contenciosul fiscal rămân lipsa deducerii TVA în cadrul inspecţiei fiscale, precum şi marea cerere neatinsă – a neclarităţii legii. Ȋn continuare susţin NECLARITATEA LEGII în legătură cu interpretarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), enunţând următoarele întrebări: 1) articolul 9 alin. (1) din Directivă trebuie interpretat în sensul că „Persoană impozabilă” înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective,” 2) articolul 9 alin. (1) din Directivă trebuie interpretat în sensul că vânzarea de bunuri imobile din patrimoniul personal al unei persoane fizice reprezintă o activitate economică de „exploatare” a bunurilor corporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate? În primul rând, Legea nr. 571/2003 cu privire la TVA a fost formulată NECLAR. “Cazul reconsiderării statutului vânzătorului de persoană impozabilă în scopuri de TVA” formulat de ÎCCJ nu poate fi invocat de ANAF decât cu începere de la 1 ianuarie 2010 și NUMAI aplicând tempus regit actum. Modificările legislative, ca urmare a transpunerii în legislaţia naţională, ca efect al aderării, a dispoziţiilor Directivei a VI-a privind TVA, precizează într-o formă implicită dar indubitabilă, înţelesul noţiunii de „exploatare a bunurilor corporale și incorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate”. Astfel, la art. 4 alin. (2) teza a II-a a Directivei se arată că este activitate economică ce generează obligaţia de plată a „impozitului” și activitatea de „exploatare a bunurilor corporale și necorporale cu scopul obţinerii unui venit permanent (…)”. Legiuitorul european nu a detaliat ce înţelege prin noţiunea de „exploatare a bunurilor corporale și necorporale’”, însă, la alineatul următor se menționează că statele pot institui reguli prin care și vânzarea de imobile (construcţii și terenuri) ar putea fi considerată operaţiune economică în sfera TVA. Deci dacă legiuitorul naţional nu a indicat în mod expres că vânzătorii de imobile datorează TVA, atunci ei nu pot fi subsumaţi categoriilor de la art. 4 alin. 2 al Directivei citate (text aproape identic cu cel al art. 127 alin. 2 din Codul fiscal). ANAF spune că art. 127 alin. (2) reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Directiva 112/2006 CE, privind TVA. Acest argument este fals. Sensul Codului Fiscal, Legea nr. 571/2003 art. 127 alin. (1) „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi,” are un înţeles diferit faţă de Directiva Europeană 112/2006 articolul 9 alin. (1) „Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective,” care se interpretează confuz la art. 127, rezultând numai activităţile de la aliniatul 2, care nu includ construcţiile și vânzările de imobile și nu clar ca la art. 9 din Directivă, unde „orice activităţi” este fără drept de interpretare. Prin OUG nr. 109/2009 s-a introdus un nou paragraf în Lege care face trimitere la Norme: (art. 127 alin. 21) Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme. Prin modificarea adusă de HG nr. 1620/2009 se îndreaptă o eroare de aliniere a legislaţiei naţionale la Directiva Europeană 112/2006, dar la nivel de normă nu de lege. Norma 3: ”În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate”. Transferul bunurilor sau serviciilor achiziţionate în scop personal de persoanele fizice în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfășurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzută la art. 148 și 149 din Codul fiscal. Neclaritatea legii cu privire la încadrarea ca persoană impozabilă, a fost corectată partial abia prin OUG nr. 109/2009. Norma face referire la transferul din patrimoniul personal la cel comercial, care este lămurit abia prin OUG nr. 125/2011, la art. 1: ”În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică, astfel cum se menţionează în constatările Curţii Europene de Justiţie în cazurile C-186/89 Van Tiem, C- 306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM)”. În aceste condiții, în opinia noastră, văzând prevederile art. 101 alin. 1 din Regulamentul CJUE se impune solicitarea de către CJUE a instanței de trimitere, ÎCCJ – Sectia contencios administrativ și fiscal, a unor lămuriri complexe privind faptele care au generat situația de drept existentă și multitudinea întrebărilor pe care părțile în cauză le adresează instanțelor naționale cu solicitarea ca acestea să fie trimise CJUE pentru lămurirea și clarificarea lor în raport de legislația în materie.””autor:Daniel UDRESCU, sursa.juridice.ro
Posted on: Mon, 11 Nov 2013 17:14:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015