" Aşa am ajuns la un loc lângă care se simţea miros greu şi - TopicsExpress



          

" Aşa am ajuns la un loc lângă care se simţea miros greu şi se auzeau vaiete. În acel loc am văzut o femeie care şedea în mijloc. Hainele ei erau toate pline de sânge, de asemenea şi capul. Împrejurul gâtului era un şarpe ce avea gura înfiptă în buzele ei şi cu coada o plesnea peste urechi. Alt şarpe mare era încolăcit în jurul picioarelor şi cu gura ajungea la pieptul ei şi se înfingea în sânul ei. Ea mă chema cu mâna şi mă ruga să o ajut. Lângă dânsa era parcă un berbec, dar cu faţă de om, care m-a înfruntat foarte fioros. Eu am început a-l ruga pe însoţitorul meu să nu mă lase pe mine şi am ieşit împreună din acel loc. L-am întrebat: «De ce pătimeşte femeia aceasta?». Mi-a răspuns: «Această curvă s-a predat pe sine toată poftelor sale şi aici primeşte plata pentru toate lucrurile ei». Mergând mai departe, am ajuns la un locaş foarte mare şi înalt. Mai jos de acest locaş era o prăpastie mare cu vâlvătaie. În mijlocul locaşului era un stâlp învăluit de şerpi. Pe stâlpul acesta erau parcă întărite poliţe (console) ce se clătinau şi mulţi oameni erau pe poliţele acelea. Toţi erau foarte groaznici la vedere, iar straşnicii îi aruncau pe aceşti oameni în prăpastie. Diavolii rupeau hainele de pe ei şi îi trăgeau cu cârlige în prăpastia fără fund, unde era o aşa putoare că mă înăbuşea. Eu mă temeam foarte că şi pe mine mă vor arunca acolo. Şerpii îşi deschideau gurile la mine şi voiau să mă înghită, iar un şarpe avea trei capete. Eu am întrebat: «Pentru ce păcate pătimeşte acest norod?». Tânărul a răspuns: «Pentru păcatele sodomiţilor». "
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 12:43:23 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015