Capitolul 18 BOTEZUL Sfânta Scriptură ne dă o lămurire completă asupra botezului biblic. În toată creştinătatea se practică botezul, dar din păcate şi de la această taină a avut loc o deviere gravă. De aceea botezul este prezentat aici aşa cum a fost practicat la începutul Bisericii nou testamentare, conform Sfintelor Scripturi. Probabil că cititorii vor fi şocaţi când vor afla că mulţi care în exterior sunt slujitori ai lui Dumnezeu se află ei înşişi în rătăcire. Dar este cunoscut faptul că bisericile şi organizaţiile religioase nu se ţin întotdeauna de Biblie, ci lucrează conform indicaţiilor şi cunoştinţelor denominaţiei lor. Domnul nostru spune: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit …“ (Mar. 16, 16). Această primă condiţie pentru botez o cere însuşi Domnul, şi anume cel ce primeşte botezul să creadă. Aşa cum se spune în Rom. 10, 17, credinţa vine din predică, iar predica vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Din cauza aceasta a ieşit porunca misionară de a vesti Evanghelia, iar în continuare, cel devenit credincios să fie botezat. Acest fapt este confirmat la prima predică a lui Petru şi în toată practica apostolică: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi …“ (Fap. 2, 41). Important este ca oamenii să afle vestirea Cuvântului şi să se decidă personal pentru Hristos. Cu exemplul care urmează trebuie să devină clar că credinţa personală este o condiţie absolut necesară pentru botezul biblic. Evanghelistul Filip a fost trimis de către Duhul lui Dumnezeu la un famen etiopian care se întorcea din Ierusalim, citind în carul lui din prorocul Isaia. Filip i-a vestit acestui famen Evanghelia. După aceasta omul a zis spontan: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?“ Omul lui Dumnezeu ştia de necesitatea credinţei şi i-a răspuns famenului: „,Dacă crezi din toată inima, se poate.‘ Famenul a răspuns: ,Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.‘ A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen“ (Fap. 8, 36-38). În timpul lui Ioan Botezătorul, al Domnului nostru şi al apostolilor s-a botezat numai prin scufundare. Amândoi, cel ce primea botezul şi cel ce boteza, coborau în apă. Astfel s-a întâmplat şi la botezul lui Isus Hristos: „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă“ (Mat. 3, 16a). Un botez în care cel ce primeşte botezul nu intră în apă pentru a fi botezat prin scufundare, urmând să iasă apoi afară din apă, nu este nici botezul lui Hristos, nici al apostolilor – un astfel de botez nu este botezul biblic. Ucenicii L-au înţeles foarte bine pe Domnul lor, ei au înţeles ceea ce a spus El: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit …“ (Mar. 16, 16). În Sfânta Scriptură şi în primele secole după Hristos nu există nici un indiciu care să arate că a fost botezat vreun sugar. Sfânta Scriptură nu cunoaşte naşi de botez şi nici nu pomeneşte ceva despre faptul că sugarul ar fi eliberat prin botez de păcatul moştenit, pentru ca, fără ştirea lui să devină un copil al lui Dumnezeu. Expresia „păcatul moştenit“ nu este scrisă în Biblie şi nici nu este pomenit ceva despre o naştere din nou prin botezul în apă. Cel ce acceptă Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr se va lăsa convins personal de Sfânta Scriptură, care, singură, este competentă în privinţa întrebărilor despre credinţă. Aşa cum rezultă din prima predică a lui Petru şi din toate celelalte cazuri, pocăinţa şi întoarcerea la Hristos preced botezul (Rom. 2, 4). Un sugar nici nu ştie despre ce este vorba, nici nu are deosebirea păcatului şi nici nu poate să se pocăiască. Stropirea sau udarea sugarului nu este – dacă o luăm corect – de fapt un botez. Dogma unora potrivit căreia „în locul tăierii împrejur, care era un semn din Vechiul Testament, a fost rânduit botezul în Noul Testament“, nu este valabilă pentru că nu există nici o încuviinţare scripturală. Există teologi care caută o „uşă dosnică“, pentru a justifica „botezul sugarilor“. Ei se referă la textul din Fap. 16, 32 explicând că temnicerul din Filipi s-ar fi botezat cu toată casa lui. Ei susţin ipoteza conform căreia în casa respectivă ar fi fost, probabil, şi copii, lucru neconfirmat de relatarea biblică. Înainte de actul botezului a avut loc vestirea Cuvântului. Noi citim: „şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.“ Aici este vorba despre o casă în care oamenii au auzit Cuvântul prin predică, au primit credinţa în Dumnezeu şi s-au lăsat botezaţi. Alţii se întemeiază, la „botezul sugarilor“, pe fraza exprimată de Domnul: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine …“ (Mar. 10, 14). Cine citeşte mai departe va constata că Domnul nu a stropit copilaşii, ci i-a luat în braţe, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat. Apoi mai există şi aceia care nu dau nici o importanţă botezului. Ei se referă la exprimarea lui Pavel: „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia“ (1 Cor. 1, 17). Acest verset nu anulează porunca misionară de a vesti Evanghelia şi de a boteza. Acest text ne arată doar că Pavel s-a dedicat mai ales vestirii şi învăţăturii, iar actul botezului l-a lăsat altor fraţi. Istoricii bisericii au mai aflat că primii creştini şi cei deveniţi credincioşi în primele secole au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos, şi nu în formula „În Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt“, aşa cum se întâmplă de la instituirea bisericii romane. (Dr. J. J. Herzog, Abriß der gesamten Kirchengeschichte; pag. 29; K. D. Schmidt, Grundriß der Kirchengeschichte, pag. 73 şi altele). Porunca pentru botez, din Mat. 28, 19: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ a fost înţeleasă şi practicată corect de apostoli şi de fraţii din timpul imediat următor. Cine citeşte cu răbdare va afla că nu este vorba despre o formulă, ci despre Nume: „… botezându-i în Numele …“ De aceea ei au botezat, conform poruncii Domnului, în Numele Domnului Isus Hristos. Dumnezeu S-a descoperit ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt. Aceasta s-a întâmplat în Numele nou testamentar de legământ YAHSHUA=Isus, Nume în care copiii Noului Legământ trebuie botezaţi. Dumnezeu este Tatăl nostru, de aceea noi ne rugăm: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău“, dar aici este vorba despre Numele în care urmează să se facă botezul. Mărturia unanimă din timpul apostolilor este copleşitoare şi clară. După pogorârea Duhului Sfânt, apostolul Petru a ţinut prima predică şi le-a spus celor ce au fost mişcaţi lăuntric: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre“ (Fap. 2, 38). Aici, la înfiinţarea Bisericii primare creştine, li s-a spus celor deveniţi credincioşi ce trebuie să facă: să se pocăiască, şi cum trebuie să se lase botezaţi. Petru ştia, prin descoperire, despre care Nume este vorba, şi l-a exprimat. Prin aceasta practica botezului apostolic a fost stabilită şi ancorată în adevăr, de la început. În Samaria, Filip a vestit Evanghelia şi i-a botezat pe cei credincioşi, cum este scris: „… ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos“ (Fap. 8, 16). Pentru că orice lucrare trebuie să fie bazată pe mărturia a doi sau trei martori, noi vrem să vedem în ce mod a botezat apostolul Pavel: „Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus (Fap. 19, 5). Fie în Ierusalim, fie în Samaria sau Efes, fie Petru, fie Filip sau Pavel – toţi au botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Duhul Sfânt poate să descopere numai în acelaşi fel. Pentru o înţelegere mai bună, trebuie să mai amintim următoarele: dacă un învăţător pune o problemă, de exemplu „Cât fac trei ori trei“, atunci elevii nu au voie să răspundă „Trei ori trei fac trei ori trei“. Ei trebuie să dea răspunsul, să spună rezultatul. Este de neconceput cum întreaga preoţime repetă doar porunca din Mat. 18, 19, ca pe o formulă magică şi o aplică fără a cunoaşte rezultatul acestei porunci. Petru, Pavel, toţi apostolii şi bărbaţii lui Dumnezeu, până la primele secole creştine, au cunoscut rezolvarea – Numele. Ucenicii s-au ţinut exact de porunca misionară şi au executat-o sută la sută conform îndemnului Învăţătorului lor, atunci când ei au botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Cine nu botează aşa acela nu a botezat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Accepţia că Tată, Fiu şi Duh Sfânt sunt nume, pe care le apără aproape toţi teologii dogmatici, este falsă. Acestea sunt denumirile deosebite ale descoperirilor lui Dumnezeu în Noul Testament. Dumnezeu nu se numeşte „Tată“, El este Tată. Dumnezeu nu se numeşte „Fiu“, El este Fiu. EL este Duh, dar El S-a descoperit în Numele de legământ ales de El însuşi. Cum se întâmplă deseori, şi aici taina Numelui este ascunsă. Trebuie să se descopere. Botezul nu este în nici un caz ceva secundar, pentru că a fost cerut de către Domnul nostru, care, de asemenea, a fost botezat de Ioan, botezul respectiv fiind confirmat de către Dumnezeu. Însă botezul trebuie executat corect. Nu există nici un caz în Sfânta Scriptură în care cineva să fi fost botezat în formula trinitară. Este de neînţeles cum de a fost preluată practica botezului catolic de către marile biserici protestante, care au convingeri diferite, şi de către bisericile libere. Ceea ce ar trebui să vadă creştinii este faptul că toţi aceia care au fost botezaţi în formula „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt“ sunt de fapt botezaţi în sânul bisericii romano-catolice. Părerea următoare a cardinalului iezuit Augustin Bea trebuie să ne facă atenţi: „După părerea lui Bea, papa este «tatăl tuturor credincioşilor», şi pentru credincioşii evanghelici, care au botezul valabil, este necesară numai o reîntoarcere plină de dragoste în sânul bisericii mamă.“ (O. Markmann, Irrtümer der katholischen Kirche, pag. 22). Ceea ce înţelegem noi sub noţiunea „botezat valabil“, nu mai necesită nici o explicaţie suplimentară. Botezul biblic-apostolic, în Numele Domnului Isus Hristos este respins de către biserica romană, ca erezie. În aceeaşi „necunoştinţă spirituală“ se întorc bisericile protestante de toate convingerile, prin asocierea Consiliului Mondial şi a Ecumeniei, în poala bisericii mamă. Unii stropesc, alţii îi udă pe copii, iar alţii îi scufundă de trei ori sub formula cunoscută. În legătură cu Pavel, după ce ni se relatează pocăinţa lui, citim: „… şi el şi-a căpătat iarăşi vederea, apoi s-a sculat şi a fost botezat …“ (Fap. 9, 18). În epistola către Corinteni el informează despre ceea ce s-a întâmplat: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă“ (Rom. 6, 3-4). Cine priveşte legăturile biblice puţin mai de aproape va constata că aici nu este vorba doar despre o lucrare exterioară, ci despre faptul că omul trebuie să trăiască mai înainte o pocăinţă şi o întoarcere la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor prin credinţa în Domnul Isus Hristos, pentru ca apoi să se lase îngropat, printr-o scufundare simbolică unică, împreună cu Hristosul răstignit şi mort, spre a trăi cu El mai departe o viaţă nouă. Înnoirea şi naşterea din nou nu se fac prin botez, ci aşa cum este scris: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt“ (Tit 3, 5). Botezul biblic, care este botezul corect, se face numai celor născuţi din nou şi înnoiţi prin credinţă. Apostolul scrie către Coloseni: „… fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi“ (Col. 2, 12). În capitolul următor apostolul explică: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, … Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“ (cap. 3, 1-3). Apostolul Petru numeşte botezul ca un „legământ al unui cuget curat cu Dumnezeu“ şi scrie despre apa în care este scufundat cel botezat, comparativ cu corabia lui Noe: „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos“ (1 Pet. 3, 21). Atunci când Petru a predicat în casa lui Corneliu, el a zis în legătură cu Isus: „Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.“ După aceea este pusă întrebarea: „,Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?‘ şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos.“ (Fap. 10, 43+47). Omul primeşte iertarea păcatelor prin credinţă în lucrarea de răscumpărare isprăvită. Ca dovadă că el L-a primit pe Hristos, omul se lasă botezat în Numele Domnului. „… Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.“ (Gal. 3, 26-27). Apostolul Pavel a scris către Biserica din Efes: „… un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez“ (cap. 4, 5). Astăzi există multe orientări de credinţă, diferite feluri de botezuri şi, tot aşa, există diferite cunoştinţe despre Domnul. Dar mărturia unitară şi armonioasă a Scripturii, în ce priveşte botezul, nu poate fi trecută cu vederea. Învăţăturile stabilite la început, în timpul creştinismului primar, sunt modelul unic valabil, atâta timp cât Biserica Dumnezeului Celui viu este pe pământ. Practica botezului trinitar introdusă odată cu înfiinţarea „bisericii imperiale romane“, şi care a fost folosită şi la creştinarea forţată, este de fapt nebiblică. Există numai un singur original. Toate celelalte sunt falsuri, chiar dacă textul din Mat. 28, 19 constituie suportul acestor practici false. Apostolii au înţeles porunca misionară şi au executat-o. Cu formula „În Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt“ se fac multe lucrări rele în ţările occidentale creştine, ca, de exemplu: descântece pentru oameni şi animale, spiritism etc. Jurămintele, la intrarea în diferite loje francmasonice, se depun tot în formula trinitară. Fiecare păstor ştie despre necazurile în care ajung oamenii prin practici oculte. Întrebaţi, cei în cauză răspund: „Aceasta se întâmplă în Numele lui Dumnezeu!“, fără a înţelege că nu este decât un hocus-pocus sub cea mai smerită mască. Oamenii ajung în felul acesta sub influenţa Satanei, fără să bage de seamă. Această ignoranţă este strigătoare la cer. Ea rezultă dintr-o cunoaştere falsă privitoare la Dumnezeu – care se bazează pe ideile trinitare – şi este în legătură cu înţelegerea greşită a poruncii pentru botez. Cât de adânc înrădăcinată a fost practica tradiţională a botezului şi în reformatorul Martin Luther, se poate citi în propria sa traducere a Bibliei la o dată mai veche. În loc să redea textul original, el a scris liber potrivit obişnuinţei: „… şi botezaţi-i cu Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt“. În traducerile actuale scrie corect: „… şi botezaţi-i în Numele …“ Este o deosebire ca de la cer la pământ pentru acela care îl cunoaşte. Cineva poate face ceva în numele unei firme, în numele unui guvern etc., dar la botez este vorba de o scufundare a răscumpăraţilor în Numele de răscumpărare. Este vorba despre un legământ cu Dumnezeu care se încheie numai în Numele nou testamentar de legământ, Isus. Aşa cum o mireasă acceptă numele mirelui, tot aşa acceptă şi toţi aceia care fac parte din Mireasa lui Hristos Numele Mirelui lor ceresc, confirmând, din partea lor, legământul cu El. Petru explică astfel: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi“ (Fap. 4, 12). Cît de important este în acest context Numele Domnului trebuie arătat prin faptul că Petru se referă, în prima sa predică de la Rusalii la făgăduinţa din Vechiul Testament a prorocului Ioel: „Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit“ (Ioel 2, 32; Fap. 2, 21). Prorocul Ioel vorbea despre YAHWEH. Oricine cheamă Numele lui YAHWEH va fi salvat. Petru a putut vorbi despre acelaşi Domn, adică YAHWEH care S-a descoperit ca Yah-shua–Salvator. Botezul în acest Nume valabil pentru Noul Legământ este de o importanţă mare şi indispensabilă pentru credincioşii adevăraţi. În poruncă nu scrie: „… în numele“ (plural) ceea ce ar fi corect gramatical, dacă „Tată“, „Fiu“ şi „Duh Sfânt“ ar fi nume personale. Mulţumim lui Dumnezeu că porunca este scrisă la singular: „… şi botezaţi-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt“, lucru care corespunde cu mărturia apostolilor – Domnul Isus Hristos. Din păcate şi despre această taină s-a pierdut cunoştinţa biblică, aşa că aproape toată preoţimea se ţine de tradiţia moştenită, care este nebiblică, dar pe care ea o apără. Unul din motivele pentru care s-a pierdut cunoştinţa biblică este acela că Numele YAHSHUA, din care rezultă cu claritate cine este El, adică YAHWEH–Salvatorul, a fost schimbat în numele „Isus“. Astfel El a fost înlocuit de o tradiţie fără nume cu trei titluri „înalte“. Dacă oamenii întreabă astăzi ca în ziua întâi de Rusalii, ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi, atunci trebuie să le dăm acelaşi răspuns: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Duhului Sfânt“ (Fap. 2, 38). Nimeni nu are dreptul să modifice Evanghelia lui Isus Hristos. Exegeţii renumiţi numesc erezie botezul în Numele Domnului Isus Hristos. Aici trebuie să ne întrebăm ce este o învăţătură falsă, ce este corect şi ce este fals? Rămâne ca cititorul matur să se decidă singur, dacă vrea să-L urmeze pe Domnul, urmându-i astfel şi pe apostoli, sau vrea să urmeze preoţimea, care nu este rânduită de Dumnezeu, nu este legitimată de El şi nu este în acelaşi Duh biblic de credinţă, pentru că nu doreşte să-L urmeze pe El. „Aşa vorbeşte Domnul: ,Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!‘" (Ier. 6, 16). ultimachemare.ro/crestinismul-traditional-adevar-sau-falsificare/
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 07:01:01 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015