Consiliul Naţional pentru Participare (CNP) va informa - TopicsExpress



          

Consiliul Naţional pentru Participare (CNP) va informa săptămânal publicul larg despre proiectele de legi şi hotărâri introduse pe ordinea de zi a şedinţelor Guvernului. Potrivit CNP, va fi un fel „de traducere” a proiectelor pe înţelesul tuturor. În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, Antoniţa Fonari, vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Participare, a spus că societatea trebuie să fie informată despre deciziile pe care urmează să le ia Guvernul. „Săptămânal, CNP va veni în faţa presei şi îşi va expune poziţia vizavi de unele proiecte de legi, din punctul nostru de vedere, cu risc de a fi coruptibile”, a comunicat vicepreşedinta CNP. Antoniţa Fonari insistă ca, cel puţin, proiectele care prevăd alocarea sumelor importante de bani, cheltuirea lor sau direcţionarea spre anumite necesităţi să fie aduse la cunoştinţa societăţii. Vicepreşedintele CNP consideră că uneori oamenii, care achită impozite, ar dori să influenţeze conducerea să aloce bani pentru anumite servicii, dar nu pentru ceea ce decid ministerele. Preşedintele CNP, Sergiu Ostaf, a declarat că pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului de miercuri, 21 august, sunt mai multe proiecte care au trezit îngrijorarea societăţii civile. Reprezentanţii societăţii civile nu sunt de acord ca din Fondul de rezervă al Guvernului să fie luat un milion de lei pentru acordarea a 10 Premii Naţionale în mărime de 100 de mii de lei fiecare. Sergiu Ostaf s-a referit şi la proiectul de lege propus de ministrul mediului, Gheorghe Şalaru, cu referire la vânătoarea de selecţie. Preşedintele CNP susţine că proiectul nu defineşte clar interdicţia de a vâna în ariile protejate, de asemenea nici cine poate practica vânătoarea de selecţie, astfel că iniţiativa legislativă nu va rezolva problema cu vânătoarea în ariile protejate. Un alt proiect vizat se referă la crearea a două funcţii noi – persoană responsabilă ca denumirile întreprinderilor private să fie selectate în conformitate cu cerinţele limbii române şi o altă persoană care să autorizeze mesajele publicitare publice. Sergiu Ostaf afirmă că monitorizarea denumirilor întreprinderilor ţine de competenţele Camerei de Licenţiere, iar mesajele publicitare sunt autorizate de către autorităţile publice locale. Potrivit lui Sergiu Ostaf, CNP consultă fiecare minister cu referire la iniţiativele legislative pe care le propun, iar la acea etapă de recomandările societăţii civile se ţine cont în 60% din cazuri. La etapa în care proiectele ajung deja la Guvern, sfaturile CNP sunt ascultate în cel mult 10% din cazuri. Dacă proiectele pretenţioase trec de Guvern, la etapa examinării în Parlament intervine o altă structură a societăţii civile – Consiliul Naţional al ONG-urilor. ipn.md/ro/politica/56407
Posted on: Sat, 24 Aug 2013 21:59:27 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015