Crezi că o pasăre trăiește cu frica de moarte? Ea moare atunci - TopicsExpress



          

Crezi că o pasăre trăiește cu frica de moarte? Ea moare atunci când vine moartea, dar nu este preocupată de moarte, ea este mult prea ocupată cu viața, să prindă insecte, să-și construiască cuibul, să cânte, să zboare chiar pentru bucuria de a zbura. Ați privit vreodată păsările ridicându-se în înălțimile cerului fără nici o bătaie de aripi, fiind ridicate doar de vânt? Ele nu sunt preocupate de moarte. Dacă vine moartea, este în regulă, acesta este sfârșitul, totul s-a terminat. Nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la ceea ce se va întâmpla, ele trăiesc clipă de clipă, de la un moment la altul, nu-i așa? Noi, ca ființe umane, suntem întotdeauna preocupate de moarte – deoarece noi nu trăim. Aceasta este problema; noi murim, nu trăim. Bătrânii sunt aproape de mormânt, iar tinerii nu sunt cu mult în urmă. Vezi tu, există o preocupare pentru moarte deoarece ne este teamă să nu pierdem cunoscutul, lucrurile adunate de-a lungul vieții... Noi nu vrem să părăsim acest cunoscut; așa că ne agățăm de cunoscut și acesta creează frica în noi, nu necunoscutul. Necunoscutul nu poate fi perceput prin cunoscut. Dar mintea fiind formată din cunoscut spune ”Mă voi sfârși” și prin urmare este speriată. Acum, dacă poți trăi din clipă în clipă fără a fi preocupat de viitor, dacă poți trăi fără gândul la ziua de mâine nefiind limitat la superficialitatea zilei de azi, ci conștientizând întregul proces al cunoscutului, există posibilitatea renunțării la cunoscut, și renunțând în totalitate la el, veți descoperi că ceva uimitor se petrece. Încercați pentru o zi – lăsați deoparte tot ceea ce știți, uitați și observați ce se întâmplă. Nu-ți duce grijile de la o zi la alta, dintr-o oră în alta, de la o clipă la alta; lasă-le pe toate deoparte și vei vedea că din această libertate vine o viață extraordinară, care cuprinde atât viața cât și moartea. Moartea este doar finalul a ceva, și chiar în moarte există reînnoirea. Foto Stalker Eye prima-si-ultima-libertate.blogspot.es/ Jiddu Krishnamurti (în limba română)
Posted on: Thu, 06 Jun 2013 18:54:28 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015