Cât timp va mai fi considerat un volum de mărturii şi va fi prezentat peste tot ca atare, cartea Culoarea curcubeului 77 (cutremurul oamenilor) de Paul Goma va avea doar de suferit în ceea ce priveşte o receptare adecvată. Şi iată de ce. Această carte a lui Paul Goma e mai mult decât un volum de mărturii, fiind un roman în adevăratul înţeles al cuvântului cu tot ceea ce presupune calificativul respectiv. Ba mai mult decât atât, e unul dintre cele mai înnoitoare romane din literatura română contemporană, în care ca personaj principal se produce chiar autorul, iar toate celelalte personaje sunt persoane reale. Aşa ceva s-a făcut rar în literatură. O performanţă similară a mai realizat deoar Ernesto Sabato, cu romanul Abadon exterminatorul, unde, de asemenea, autorul devine personaj principal. O altă performanţă a romanului e că a lucrat cu realitatea imediată, care tocmai s-a întâmplat, fierul ei mai fiind încă încins. Toate evenimentele au fost la vedere, Paul Goma reuşind să înfiinţeze o adevărată mişcare anticomunistă, care se opunea direct regimului comunist şi înfrunta securitatea. Romanul lui Paul Goma redă foarte bine povestea mişcării, în timpul căreia oamenii mari (scriitori, pictori, regizori, profesori) s-au purtat ca nişte oameni mici, meschini şi laşi, iar oamenii mici (muncitori, şomeri, pieţari) s-au purtat ca nişte oameni mari, dând dovadă de eroism şi solidaritate, ca în acea secvenţă tulburătoare când Paul Goma fu salvat de vecinele sale de bloc din mâinile unui boxer fioros, manipulat cu abilitate de securitate. Ziceam că romanul lui Paul Goma e un roman. E un roman în care documentul e un punct de plecare autentic pentru a putea pătrunde în adâncurile sufletului uman. Pe Paul Goma nu-l interesează faptele exterioare, ci ceea ce se întâmpla cu psihicul omului. Acolo avea loc adevăratul spectacol, în străfundurile conştiinţei. Din acest punct de vedere, scriitorul ne prezintă două războaie, dacă nu chiar trei, pe care le purtau cei care se solidarizaseră cu Paul Goma: un război cu sistemul şi securitatea şi alte două războaie cu apropiaţii lor şi cu ei înşişi. Romanul nu înregistrează doar creşterea şi extinderea mişcării, dar şi ce furtuni a putut provoca aceasta în sufletele oamenilor, atât a oamenilor mici, cât şi a oamenilor mari. Paul Goma ne arată foarte bine ce se întâmplă cu cei care au semnat, după ce au semnat. După un timp, unii renunţă. Renunţă în urma unor procese de conştiinţă chinuitoare, fiind învinşi de propriile frici, dar şi de fricile familiei, fiind învinşi de ei înşişi. Doar pentru câteva secunde au fost eroi, după care au redevenit ceea ce au fost dintotdeauna: nişte laşi, revenind peste câteva zile la Paul Goma, noaptea, pe furiş, pentru a-l ruga să-i şteargă de pe listă. Romanul nu relatează numai povestea unor eroi, dar şi a unor laşi, când oamenii au realizat ce au făcut şi s-au îngrozit. S-au îngrozit de consecinţele gestului lor şi au dat înapoi. „Nebărbieriţi, cu pleoapele umflate, cu ochi injectaţi”, aceştia, peste câteva zile, îl caută pe Paul Goma pentru a-l ruga să fie tăiaţi de pe liste. Din galeria răzgânditorilor (dacă e să inventez şi eu un cuvânt în spiritul lui Paul Goma), din care mai face parte şi Ion Negoiţescu (până la urmă, şi el şi-a retras semnătura), se distinge de departe un oarecare Rusu, care, şi el, îl caută tulburat la telefon pe Paul Goma, care înţelege „din glasul lui că ceva nu era în regulă”. Vrea şi el să fie scos de pe listă, dar nu pur şi simplu să fie şters cu pixul, ci semnătura „s-o decupeze cu foarfeca”. Altfel, soţia şi cumnata nu-l vor crede. Trebuie să le demonstreze că s-a retras din lista lui Goma, iar cea mai bună probă ar fi chiar peticul de hârtie cu semnătura sa. Şi Paul Goma îi satisface dorinţa, şi-i decupează semnătura din listă. În timpul celor câteva zile care s-au scurs după ce tovarăşul Rusu s-a solidarizat cu Paul Goma şi până s-a desolidarizat acesta s-a luptat cu sine însuşi. Războiul fiind unul total, din care, în cele din urmă, a ieşit învingător conformistul şi laşul din omul Rusu. Frica de securitate, frica de consecinţe îl nimiciseră şi îl anulaseră ca individ. În cazul multor oameni, aceste frici au născut balauri, balauri de care nu au putut scăpa decât după ce s-au retras din listă. Iar unii au sfârşit prin a deveni ei înşişi nişte balauri. Pentru a-şi păstra intactă poziţia socială, pentru a-şi păstra funcţiile şi privilegiile, unii dintre colegii, cunoscuţii sau prietenii lui Paul Goma rup orice legătură cu el, iar cei din Uniunea Scriitorilor îl exclud din rândurile breslei. Cu toate acestea, personajul-narator Paul Goma nu se prezintă ca un fel de Făt-Frumos. Nu îi este frică să-şi scoată la iveală îndoielile, temerile, fricile sau obsesiile sale. Îşi pune oglinda în faţa ochilor nu numai în clipele de eroism, dar şi în momente de slăbiciune şi nesiguranţă. Goma are o încredere totală în literatură. El îndură cele mai inimaginabile torturi, în numele unui viitor roman în care vrea să descrie toate suferinţele pe care le-a trăit şi pe torţionarii care l-au umilit. Dacă eu aş face un top al celor mai mari romane româneşti din secolul XX, aş începe-o cu Culoarea curcubeului 77 (cutremurul oamenilor). E un roman pe care abia aştept să-l recitesc.
Posted on: Fri, 27 Sep 2013 14:21:39 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015