De multe ori, se întâmplă să dăm peste maşini care, la prima - TopicsExpress



          

De multe ori, se întâmplă să dăm peste maşini care, la prima vedere, sunt o afacere bună. Însă, dacă ducem maşina la un service auto, putem primi vestea proastă că a fost lovită şi reparată. Iată cum îţi poţi da seama dacă maşina pe care ai cumpărat-o a fost lovită sau nu. Există destule cazuri de maşini lovite grav şi reparate de mântu-ială, prin care vânzătorii dau ţepe celor care le cumpără. Însă cum ne putem da seama dacă maşina pe care vrem să o cumpărăm a fost lovită? Simplu, spun experţii. Însă faptul că o maşină a fost lovită nu înseamnă că trebuie aruncată sau că nu mai este bună. În primul rând, ne uităm la contrastul de culoare dintre două piese alăturate. Astfel se arată că s-a umblat la maşină, adică faptul că a fost vopsită o singură parte sau a fost vopsită în mai multe rânduri. Al doilea element este cel al lufturilor, adică distanţa între două piese alăturate, cum ar fi distanţa între două uşi, între o uşă şi o aripă. Dacă lufturile sunt asimetrice, neuniforme, este clar că acolo s-a umblat sau ceva s-a petrecut la acea maşină. Un alt element este să observăm continuitatea cordoanelor masticate. Anumite piese, când se îmbină, dau un cordon de mastic. Acesta se foloseşte pentru etanşarea din punct de vedere al umidităţii. Se cunoaşte un cordon de sudură pus original de unul pus de un service. Oricât ne-am strădui, nu putem să-l facem ca pe cel din fabrică. Din punct de vedere al calităţii este acelaşi, însă apar probleme estetice. Dacă, de exemplu, avem cordoane de sudură, se poate observa discontinuitatea cordoa-nelor de sudură, dacă ridicăm maşina pe elevator. Mare grijă la faruri Specialiştii recomandă ca, atunci când vă hotărâţi asupra unei maşini, să mergeţi la un service pentru testare. Se recomanda să se facă o testare a maşinii, de frâne, de amortizoare şi o testare de geometrie roţi. Aceasta din urmă arată dacă aceste maşini au fost lovite sau nu, pentru că o lovitură din faţă poate să producă o modificare a geometriei roţilor. De asemenea, foarte vizibile sunt deformările de la lonjeroane. Lonjeroanele sunt elementele de rezistenţă ale maşinii şi se poate observa, chiar fără demontare, dacă există locuri unde sunt cute sau unde nu sunt cute. Un alt element îl constituie simetria. Dacă un far diferă de celălalt, se poate trage concluzia că la acea maşină s-a înlocuit un element. Cum ne dăm seama dacă mai are airbag-uri Atenţie mare şi la airbag-uri. Ne putem da seama dacă maşina mai are sau nu airbag-urile intacte sau dacă acestea lipsesc. De asemenea,se recomanda să se facă o testare cu calculatorul a maşinii, în care, la unele maşini, se poate vedea numărul de kilo-metri reali. De asemenea, această testare arată dacă airbag-urile într-adevăr există la acea maşină. Se pot face mai multe artificii în aşa fel încât o maşină lovită să nu aibă airbag-uri, dar să nu existe niciun indiciu la bord că acestea lipsesc.
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 07:28:49 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015