Elegiile duineze De Rainer Maria Rilke Elegia întâiaCine, dacă-aş striga, m-ar auzi din cetele îngerilor?Şi chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: aş pieride prea intensa lui fiinţare. Căci frumosul nu-i altcevadecât începutul cumplitului, pe care încă abia-l îndurăm,şi dacă atât ne uimeşte, e pentru că, nepăsător, din dispreţ,nu ne distruge. Şi orice înger e cumplit.Şi astfel mă înfrânez şi într-un sumbru hohot de plâns înecademenitoarea chemare. Ah, cine ne-ar putea ajuta?Nici îngeri, nici oameni, iar înţeleptele animale presimt şi ştiucă nu ne simţim prea acasă în lumea asta tălmăcită.Ne mai rămâne poate vreun arborepe-o costişă, pe care zilnicsă-l vedem iarăşi; ne rămâne strada de ierişi molateca încredere întârziată într-o obişnuinţăcăreia i-a plăcut la noi şi a rămas şi n-a mai plecat.O, şi noaptea, noaptea când vântul încărcat de-al lumilor largne mistuie chipul - cui nu i-ar rămâne, ea, cea pătimaş dorită,lin dezamăgind, grea încercare pentru inima singuratică?Este ea mai uşoară pentru îndrăgostiţi?Ah, dar ei nu fac decât să-şi ascundă unul altuia soarta.Asta nu o ştii încă? Aruncă din braţele tale golulcătre spaţiile pe care le respirăm; poate că păsărilesimţi-vor văzduhul lărgit cu un şi mai lăuntric zbor.Da, primăverile aveau nevoie de tine. Multe steledoreau să le simţi. Se ridicaspre tine un val din adâncul trecutului, saucând treceai pe lângă-o fereastră deschisă,ţi se dăruia o vioară. Totul era o solie.Ai dus-o la împlinire? Nu erai mereudistrat de-aşteptare, ca şi cum totul îţi prevesteasosirea unei iubite? (Unde vrei s-o adăposteşti,când în tine marile, străinele gânduriintră şi ies, iar noaptea adesea rămân).Dar dacă ţie ţi-e dor, îndrăgostitele cântă; nici pe departenu-i destul de nemuritor vestitul lor simţământ.Cântă-le - aproape invidiate de tine - îndrăgostitele care-au fost părăsiteşi pe care chiar mai iubitoare le-ai aflat decât pe cele-alinate. Reîncepe R M .Rilke Elegia 1
Posted on: Sat, 22 Jun 2013 20:18:46 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015