Evrei Cine a scris epistola către evrei? Aceasta e o întrebare care a suscitat multe controverse. Totuşi, nu există nici o dovadă substanţială care să propună ca scriitor pe altcineva decât Pavel. Creştinii din Grecia şi Asia din timpurile cele mai vechi sunt unanimi în a o atribui apostolului Pavel. Expresiile, limbajul figurativ şi aluziile folosite în epistolă sunt similare cu cele din celelalte epistole ale lui Pavel. împrejurările existente în epoca în care a fost scrisă îl indică pe Pavel. El era, de exemplu, în Italia (Evr. 13:24), era întemniţat (Evr. 10:34) şi era în strânsă legătură cu Timotei şi avea dreptul de a spune că ar fi călătorit cu el dacă evenimentele i-ar fi permis-o (Evr. 13:23). Recent, în 1931, a fost descoperită o altă dovadă pentru a stabili că Pavel a scris epistola către evrei. În acel an a fost făcută publică descoperirea unor manuscrise pe papirus. Unul dintre ele, notat astăzi Papirusul Nr. 2 al lui Chester Beatty, scris puţin după anul 200 d.H., conţine 86 de foi dintr-un codice al epistolelor lui Pavel. În această antică colecţie a epistolelor lui Pavel prima este cea trimisă romanilor şi a doua este cea trimisă evreilor; urmează alte opt epistole ale lui Pavel. Aceasta înseamnă că primii creştini recunosc că epistola către evrei a fost opera lui Pavel, astfel că în alcătuirea codicelui lor sau cărţii epistolelor lui Pavel ei au inclus, printre celelalte, scrisoarea către evrei. Privitor la învăţătura credinţei, epistola este tipică pentru Pavel, iar cele câteva distanţări de stilul său obişnuit este datorată faptului că el se adresează evreilor. În alte scrisori, Pavel pune în evidenţă, în mod repetat, că salvarea vine prin credinţă şi prin nemărginita bunătate şi nu prin faptele legii. Totuşi el arată respect pentru lege. El înţelege de a fost dată spre a fi un mod de a conduce Israelul la Hristos. Când Hristos vine, legea se încheie deoarece şi-a împlinit scopul şi este împlinită chiar de Hristos. Toată această învăţătură e întâlnită în epistolele recunoscute ale lui Pavel. Scriitorul epistolei către Evrei are aceeaşi înţelegere clară a subiectului. În această scrisoare adresată evreilor creştini el vorbeşte dintr-un punct de vedere strict iudaic. El arată cum legea, poruncile şi sacrificiile l-au prefigurat pe Hristos şi lucrarea Sa, cum toate aceste lucruri au fost împlinite în Hristos şi încheiate în sensul lor tipic, cum au fost acum înlocuite de antitipuri mult mai glorioase care aduc mai multă îndurare şi foloase credincioşilor iudei. Concluziile la care ajunge Pavel sunt aceleaşi cu cele din scrisorile sale adresate neamurilor şi adunărilor mixte, dar modul de a duce argumentaţia la aceste concluzii este special destinat iudeilor. El îi conduce pe un teren familiar iudeilor, iar iudeii oneşti nu puteau avea nici o dificultate în a-i urma raţionamentul şi puteau să treacă, în deplină conştienţă, de la respectarea legii la credinţa în Hristos. De ce a scris Pavel, “apostolul neamurilor”, o epistolă adunării iudeilor creştini din Palestina? El s-a interesat mereu de conaţionalii săi, după cum o dovedesc pachetele pe care le-a trimis creştinilor săraci din Iudeea. (Fapte 11:29, 30; Rom. 15:26 - 28; 1 Cor. 16:1 - 4; 2 Cor. 8:1 - 4; 9:1 - 15) Dar evident că, atunci când a scris această scrisoare, a avut motive mai puternice şi mai precise. Iudeii creştini din toată Palestina, şi mai ales cei din Ierusalim, unde era templul, şi din împrejurimi, erau expuşi persecuţiei iudeilor care ţineau legea şi respectau preceptele ei, devenite acum rituri fără sens. Dura presiune şi persecuţie încerca să-i întoarcă pe iudeii creştini la iudaism; viguroasa epistolă a lui Pavel avea drept scop împiedicarea acestei apostazii. (Evr. 2:1; 4:1, 11; 6:6; 10:23 - 26) Adevărurile prezentate trebuia să întărească credinţa iudeilor deveniţi creştini. Dar ele urmau să facă mai mult: ele puneau în gura lor argumente puternice prin care să contracareze atacurile persecutorilor lor şi care să-i convingă şi să-i convertească pe iudeii cinstiţi care căutau adevărul lui Dumnezeu. Aceste argumente urmau să-i facă apţi de a explica iudeilor interesaţi cunoştinţele învăţate, redându-le deplina semnificaţie a regulilor legământului legii şi a împlinirii lui şi introducându-i în binecuvântările noului legământ. Epistola lui Pavel era “hrana la timpul său” pentru iudeii creştini din acea vreme şi din acel teritoriu. îi pregătea pentru opere bune în slujba împărăţiei. Când a fost scrisă epistola către evrei? Desigur înainte de distrugerea templului, în 70 d.H., deoarece este indicat faptul că serviciul din templu era îndeplinit continuu. (8:4; 9:25; 10:11; 13:10) Timpul în care a fost scrisă se stabileşte şi mai bine dacă ne amintim că a fost compusă de Pavel. El a fost în temniţă la Roma din 59 în 61 d.H. Scrisoarea a fost scrisă din Italia de cineva care era în temniţă sau care fusese în temniţă cu puţină vreme înainte. (10:34; 13:24) Timotei fusese abia “eliberat” sau, după o altă traducere plauzibilă din originalul grec, “trimis”. (13:23) Către sfârşitul primei întemniţări a lui Pavel la Roma el a scris lui Filimon, colosenilor, efesenilor şi filipenilor. Timotei era atunci cu el, dar în acea vreme Pavel voia să-l trimită la filipeni. (Filip. 2:19) Probabil că Timotei a fost “trimis” atunci la filipeni. Toate acestea ne lasă să credem că Pavel le-a scris evreilor către sfârşitul întemniţării sale sau puţin după eliberarea sa. Deoarece nu menţionează speranţa de a fi repede eliberat, aşa cum face în alte epistole scrise din închisoare, mulţi trag concluzia că el fusese eliberat, dar că era încă în Italia. Timpul în care a fost compusă scrisoarea poate fi fixat, cu probabilitate, în anul 61. Ca şi alte scrisori ale lui Pavel, cea către evrei a fost, foarte probabil, scrisă în greaca koiné, care era bine înţeleasă de iudei în general. Urmează o scurtă prezentare a conţinutului epistolei. În diferite ocazii şi în diferite moduri, Dumnezeu a vorbit în trecut părinţilor Israelului prin intermediul profeţilor, dar în aceste zile Dumnezeu a vorbit Israelului prin Fiul său Isus Hristos. Acest fiu a fost făcut moştenitor al tuturor lucrurilor, este reprezentarea exactă a lui Dumnezeu, a purificat de păcate discipolii săi şi acum stă la dreapta lui Iehova, înălţat mult deasupra îngerilor. (1:1-14) De aceea cuvintele rostite de Dumnezeu prin intermediul acestui Fiu tre¬buia să fie ascultate şi amintite cu mare atenţie. Acest Fiu a fost făcut inferior îngerilor şi a suferit moartea pentru a putea gusta moartea pentru fiecare om supus. Prin moartea sa, Isus Hristos a dobândit dreptul de a-l distruge în sfârşit pe cel care are putere asupra morţii, adică pe Diavol. Astăzi el e un milos mare preot şi e în măsură de a face ispăşire pentru păcatele poporului. (2:1-18) Hristos şi misiu¬nea sa sunt de departe mai mari decât Moise şi serviciul său. Vocea acestui mare Preot trebuie să fie ascultată. Cei ce au refuzat să asculte instrucţiunile ce le-au fost date prin Moise au murit în deşert; din cauza necredinţei lor n-au putut intra în ţinutul dat de Dumnezeu. Cei ce au devenit discipoli ai lui Hristos trebuie să se dezvolte în severele probe ale israeliţilor; creştinii trebuie să rămână tari în cre¬din¬ţă şi în supunere, pentru a putea intra în locul făgăduit. Toţi trebuie să meargă cu atenţie, căci Cuvântul lui Dumnezeu e capabil să distingă gândurile şi intenţiile inimii şi ale minţii; totul e vizibil în faţa ochilor lui Dumnezeu. Dar Isus Hris¬tos e un mare preot milostiv şi binecuvântează pe rob în vremuri de ne-voie. - 3:1 - 4:16 Isus Hristos este un mare preot milostiv deoarece el însuşi a fost făcut carne şi a fost supus unei severe probe de integritate, de către Satana şi agenţii lui. El a învăţat supunerea din suferinţele sale; cele mai dureroase probe l-au găsit desăvârşit în integritate. Apoi el devine salvator al tuturor oamenilor supuşi şi este el însuşi numit de către Dumnezeu mare preot după ordinea lui Melchisedec. (5:1 - 14) Desăvârşirea şi salvarea, deci, nu vin prin faptele moarte, ci prin mijlocirea acestui milostiv mare Preot. Dacă cineva se retrage după ce a fost iluminat şi născut în duh, este imposibil ca el să obţină din nou darul ceresc prin pocăinţă. De aceea Pavel îi imploră pe evrei să rămână tari în credinţă, arătându le că speranţa pusă în faţa lor este sigură, deoarece este asigurată de legământul lui Dumnezeu. Această siguranţă trebuie să fie ca o ancoră şi să împiedice ca ei să fie îndepărtaţi. - 6:1 - 20 Pavel arată apoi superioritatea preoţiei lui Melchisedec faţă de cea levitică. Levi, care a primit zeciuiala, a plătit efectiv zeciuiala lui Melchisedec, deoarece era încă în coapsa lui Avraam când acel patriarh a plătit zeciuiala lui Melchisedec, împărat şi preot. Desăvârşirea nu putea veni prin preoţia levitică, şi de aceea era necesară o schimbare în preoţie, care cerea şi o schimbare a legii. Preoţii levitici ofereau mereu sacrificii pentru păcate şi la sfârşit mureau ei înşişi; marele Preot Isus Hristos oferă un singur sacrificiu care purifică pentru totdeauna şi el însuşi trăieşte pentru totdeauna. (7:1 - 28) Hristos a fost mijlocitorul unui nou legământ, un legământ mai bun, prin care legile lui Dumnezeu au fost aşezate în minte şi scrise în inimă. (8:1 - 13) Sacrificiile sub legământul legii erau tipice. Marii preoţi levitici intrau o dată pe an în locul sfânt al chivotului sau al templului şi ofereau pentru iertare sângele viţeilor şi al ţapilor; Isus Hristos a intrat doar o singură dată în locul sfânt al lui Iehova, oferindu-şi propriul său sânge pentru iertarea păcatelor întregii specii umane supuse. - 9:1 - 28 În capitolul 10 e arătat că sacrificiile sub porunca legii nu şterg de tot păcatul, ci sunt doar umbre ale unui sacrificiu mai bun care va veni. Ele îl anunţau pe Hristos. El vine cu un trup desăvârşit, îl oferă lui Dumnezeu, împlineşte legea şi îi pune capăt şi stabileşte un nou legământ. Sub porunca legii el oferă un singur sacrificiu; acest sacrificiu nu avea nevoie să fie repetat precum cele ale legământului vechi al legii; el a fost suficient pentru a şterge păcatele pentru totdeauna. Pavel îi îndeamnă încă o dată pe evrei să se adune la un loc şi să să rămână tari. De ce? Pentru că dacă păcătuiesc voluntar după ce au participat la foloasele acestui unic sacrificiu, nici un alt sacrificiu nu mai rămâne pentru păcatele lor, nici acum, nici în viitor. O pedeapsă îngrozitoare îi va lovi pe cei care se trag înapoi. Evreilor creştini le este amintit că în trecut s-au ţinut aproape de lege sub persecuţii dure, deci pot să o facă şi acum. În capitolul următor, Pavel îi întăreşte cu o definiţie a crediţei şi o descriere a exemplelor trecute de credinţă menţinută în ciuda celor mai crude atacuri. (11:1 - 40) Cu un număr atât de mare de martori care atestă că integritatea poate fi menţinută în încercări, creştinii trebuie să-şi facă curaj şi să meargă cu credinţă înainte, în ciuda persecuţiei. Isus Hristos, Căpetenia şi Desăvârşirea, a mers înainte cu răbdare şi cu succes, suportând totul. Disciplina nu trebuie să fie dispreţuită; ea va acţiona pentru bine, dacă este respectată. Faceţi cărări drepte pentru paşii voştri; uitaţi-vă să nu crească nici o rădăcină de amărăciune. Vă amintiţi cât a fost de înfricoşătoare inaugurarea legământului legii pe Sinai, când muntele erau în flăcări şi fumega şi tremura, iar tunetele răsunau şi fulgere care luminau? Frica de a nu-i plăcea lui Dumnezeu în privinţa noului legământ trebuie să fie şi mai mare: adunarea creştină se învecinează cu muntele Sion, Ierusalimul ceresc, şi cu adunarea îngerilor, cu biserica întâilor născuţi, cu Isus Hristos şi cu Iehova Dumnezeu, Judecătorul tuturor. - 12:1 - 29 Al 13-lea şi ultimul capitol din evrei e dedicat diferitelor îndemnuri, printre care mai importantă este: “Să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.”
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 10:36:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015