Luna Nouă din semnul Săgetătorului din 3 decembrie de la ora - TopicsExpress



          

Luna Nouă din semnul Săgetătorului din 3 decembrie de la ora 2.21, are mai multe caracteristicii speciale: este ultima din acest an şi de aceea ea ar trebui să ne determine să ne facem un bilanţ foarte serios pentru anul 2013, în sensul în care putem evalua ce activităţi am început, ce am crescut, ce nu a funcţionat şi ar trebui modificat. În acest sens, Luna Nouă, care se formează în casa a III a, ne deschide perspective noi de înţelegere, ne aduce mai multă maleabilitatea dar şi flexibilitate în gânduri, dar şi destul de multă indecizie şi superficialitate. Jupiter, guvernatorul casei a III a este retrograd, conjunct încă cu Lilith, poziţionat pe Mijlocul Cerului, într-un fel el specificând că este extrem de important să descoperim cine suntem, ce calităţi avem şi cum să le aplicăm, fiind momentul în care este foarte importantă căutarea cunoaşterii, evident începând cu a celei personale. Avem de făcut o muncă de extracţie, de scoatere la lumină a calităţilor noastre atât de adânc îngropate, de multe ori, dar mai ales de aplicare a lor într-o perioadă cât mai scurtă. Probabil că atât la propriu cât şi la figurat, este una dintre cele mai dure lupte care se dau între Lumină şi Întuneric, la fel se întâmplă şi cu noi, suntem sfâşiaţi de frica de a nu...ceva, frică care ne conduce viaţa, ne-o domină făcând din noi marionete. Fiind în pragul sărbătorilor minunate ale Crăciunului, poate ne va fi mai uşor să scoatem la lumină ce ar trebui să fim, ce credem că putem oferi mai bun din noi, în acest fel dispărând frica, apărând bucuria şi liniştea şi încet, încet împlinirea. Apoi gradul sabian la care se află conjuncţia Soare Lună – 11 Săgetător – ne spune că primul pas către cunoaşterea despre care vorbeam, este să ne cunoaştem propriul trup, adică dacă vom înţelege limbajul trupului nostru, ne vom găsi calea. Corpul nostru ne avertizează cu o exactitate de ceasornicar, atunci când facem ceva greşit, când exagerăm, când nu suntem pe drumul cel bun. Fiecare avem propriile semnale, pe care le ignorăm sau, şi mai rău, le-am îngropat adânc în subconştient negând existenţa lor. Deci poate pe lista pe care o facem la această Lună Nouă ar trebui să specificăm printre primele priorităţi o preocupare constantă şi importantă în antrenarea senzitivităţii. Ascendentul se află în semnul Balanţei, în opoziţie exactă cu Uranus, un aspect deosebit de provocator, care ne indică o zonă cu dificultăţi, şi anume cea relaţională. Uranus pe Descendentul temei, aduce o tentă extremă de imprevizibil, comportamente destul de bruşte, de violente, adevărate revolte interioare dar şi exterioare, izbucniri neaşteptate, eliberându-se energii colosale. Toate acestea au rolul de a ne curăţa, de a ne elibera de tensiuni extreme, chiar dacă pe moment totul pare scăpat de sub control. De fapt de multă vreme în aer pluteşte o tensiune maximă, există o presiune statică în care s-au acumulat elemente disparate, ele se vor combina cu diferite alte situaţii, declanşând această dezlănţuire. Important este să o controlăm, adică să o folosim pentru a ne elibera, pentru a curăţa şi elimina ce nu ne este necesar; în orice caz să nu ne opunem manifestării ei, căci este doar o chestiune de timp până se va instala din nou, doar că atunci va fi distrugătoare. Pluton este pe Fundul Cerului, el se ocupă de excavaţia de care vorbeam mai sus, de extracţia a ceea ce suntem, practic cu cât ne vom opune mai mult, el va declanşa adevărate cutremure, adevărate seisme în viaţa noastră. Rolul lui este de a schimba, transformând deocamdată mentalitatea noastră dar şi gândirea. Apoi, în condiţii extreme, să fie foarte clar, pe Pluton nu-l caracterizează răbdarea, va trece la demolări şi reconstrucţii. De această dată el doar ne atenţionează să privim în interior şi să ne descoperim. Aceste aspecte despre care am vorbit, formează pe harta cerului, de fapt reformează, Crucea Cardinală, cea care de cel puţin 6 luni ne tot balansează, ne tot dezechilibrează, dându-ne senzaţia că avem de învăţat să ne fixăm, să ne stabilizăm, de fapt ea scoţându-ne din încleştare şi înţepenire. Acest balans devine din ce în ce mai complicat, mai dificil de controlat, rolul lui fiind de fapt acela de a produce răsturnări, schimbări, transformări. La această Lună Nouă s-a amplificat mişcarea de balans, ne simţim ameţiţi, confuzi, pentru că de fapt ne pierdem controlul, doar că acesta este primul pas de a face ceva, de a abandona ceea ce ne periclitează echilibru. Această Lună Nouă ne dă soluţii, ne ajută să putem înţelege ce avem de schimbat, ne motivează şi impulsionează, ne determină să facem alegeri. De aceea este important să ne dedicăm puţin timp pentru a analiza, pentru a studia ce avem de făcut, pentru a decide ce nu ne este necesar. Tot ceea ce facem acum este un pas important, căci odată ce alegem corect apare şi susţinerea schimbărilor, înseninarea, continuarea şi acţiunea. Ar mai fi ceva de adăugat, paşii pe care îi avem de făcut sunt aceştia; - să înţelegem că nimic nu este definitiv şi că stagnarea nu este constructivă, ea aduce blocaje majore, de aceea schimbările necesare acum, în sensul descoperirii propriei identităţi vor aduce cu adevărat valoarea şi indestructibilitatea acţiunilor noastre. - este important să relaţionăm, dar nu convenţional ci cu acele persoane care au aceleaşi idei, concepte, idealuri, proiecte ca ale noastre, altfel apare confuzia şi blocajele. - este important să consfinţim tot ce facem, adică să fim atenţi căci dacă suntem pe calea corectă vom primi un fel de binecuvântare, încuvinţare sau susţinere Divină, fiecare va percepe personal mesajul, cu siguranţă. - apoi să încercăm după puterile noastre să trezim un fel de responsabilitate de grup, adică dacă suntem oneşti cu propriul sine vom găsi puterea ca în mijlocul confuziei exterioare să le arătăm celor din jur că puterea personală este foarte mare, adică că toţi suntem Fii a lui Dumnezeu. - toate cele de mai sus ne vor da conştiinţa puterii de sine, care ne va creşte şi mai mult forţa interioară, începând să acţionăm fără compromisuri, susţinându-ne propriul adevăr. - în acest moment vom înţelege că ne aflăm în mijlocul unei crize de evoluţie a omenirii şi ne vom implica cu tot ceea ce putem să facem, ficeare găsindu-şi propriul ţel = loc. - această mobilizare intensă a energiei ne va aduce o accelerare a activităţilor şi o mobilizare extraordinară, care va duce la afirmare. - vom înţelege măiestria personală şi vom şti cu adevărat cine suntem. Poate pare abstract ceea ce spun, dar este necesar de înţeles, poate ar fi trebuit să scriu ceva legat de fiecare zodie, dar nu contează zodia sub care ne-am născut, căci toţi ne aflăm în acest stadiu, şi fiecare poate contribui la creşterea noastră, pur şi simplu făcând un lucru simplu: fiind ceea ce este.
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 06:50:33 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015