MITROPOLIT DE PENTAPOLIS Însuşirile duhovniceşti ale părintelui Nectarie nu puteau să rămână neobservate de către cei din jurul său. Era privit cu ochi buni şi cu admiraţie de către cei curaţi cu inima, dar din păcate, aşa cum se întâmplă aproape întotdeauna, existau şi destui care-l invidiau şi care încercau prin toate mijloacele să-l discrediteze, stăpâniţi fiind de această boală sufletească. Aprecierile celor mulţi, cât şi căldura recomandărilor venite de pretutindeni, l-au determinat pe bătrânul patriarh Sofronie să-l răsplătească pe vrednicul Arhimandrit Nectarie. Astfel, la 15 ianuarie 1889 îl va hirotoni episcop şi-l va numi Mitropolit Onorific de Pentapolis. Va păstra totodată şi funcţia de responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo. Toate aceste funcţii nu-l vor împiedica însă, să-şi continue activitatea sa pastorală, în cadrul parohiei Sfântului Nicolae. Părintele Nectarie, în puritatea sufletului său, nu îşi dorise niciodată ocuparea acestor funcţii. Ştia că având atât de multe îndatoriri, va face din ce în ce mai greu faţă cerinţelor pastorale ale enoriaşilor săi. Iar pe primul loc în inima sa rămânea întotdeauna îndeplinirea cu dăruire a misiunii sale preoţeşti. Mai mult decât atât, observase că mulţi dintre confraţii săi slujitori erau din păcate, muşcaţi de şarpele invidiei. Veninul uneltirilor şi al defăimărilor venite din partea lor avea, în scurtă vreme, să molipsească minţile celor slabi şi creduli. Astfel, profitând de faptul că Patriarhul Sofronie ajunsese foarte înaintat în vârstă şi că puterea discernământului său scăzuse simţitor, i-au strecurat acestuia minciuna că Mitropolitul Nectarie doreşte cu orice preţ să îi ocupe tronul. Fără să analizeze temeinicia acestor acuzaţii şi fără să-i dea posibilitatea părintelui Nectarie de a se apăra, Patriarhul Sofronie i-a trimis o ordonanţă, prin care ăl depunea din funcţiile deţinute până atunci. Aceasta se întâmpla la 3 mai 1890. I se permitea doar să rămână slujitor la altarul Sfântului Nicolae. Pe de altă parte, aşa cum am amintit, acesta era de altfel, lucrul care-l mulţumea cel mai mult sufleteşte pe părintele Nectarie. Avea însă în suflet durerea de a fi căzut victima unor acuzaţii mincinoase şi mai ales faptul că nu era chemat ca să se poată apăra în faţa patriarhului. Se vede, însă, că această măsură de pedepsire a părintelui Nectarie nu i-a mulţumit pe adversarii săi. De aceea, aceştia au continuat acţiunilelor defăimătoare, sugerându-i patriarhului îndepărtarea definitivă a Mitropolitului Nectarie din cadrul Patriarhiei de Alexandria. Astfel, trei luni mai târziu, la 11 iunie 1890, Patriarhul Sofronie îi va trimite părintelui Nectarie o scrisoare prin care îi poruncea să părăsească Egiptul, dându-i-se în schimb cartea canonică de ieşire din Patriarhie, cu motivaţia că nu poate suporta clima prea caldă a continentului african. Cuviosul părinte Nectarie a primit aceste lovituri nedrepte cu smerenie, fără a înceta nici o clipă să îi iubească pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii săi, după învăţătura dumnezeiască a Mântuitorului. Plecarea sa însă din parohia Sfântului Nicolae avea să producă o mare durere în inimile credincioşilor, care îl iubeau atât de mult. Zadarnice s-au dovedit însă toate încercările de a veni în apărarea bunului său pastor. Au trimis scrisori de protest, au făcut intervenţii prin toate mijloacele către Patriarhul Sofronie, toate însă fără nici un rezultat. În cele din urmă, văzând că plecarea cuviosului părinte este inevitabilă, i-au scris această scrisoare de rămas bun, semnată de mai mult de nouă sute de credincioşi: >. (Urmează semnăturile a peste nouă sute de credincioşi). (Din cartea - Sfântul Nectarie Taumaturgul – Viaţa, Minunile, Acatistul, Paraclisele şi Slujba)
Posted on: Tue, 27 Aug 2013 08:06:30 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015