Scrisoarea deschisă adresată lui Liviu Antonesei Dragul meu - TopicsExpress



          

Scrisoarea deschisă adresată lui Liviu Antonesei Dragul meu confrate, Știu, ai să te superi pe mine. Ai să te enervezi și, parcă te văd, ai să faci ochii mari, vei ridica din sprâncene și ai să îți spui – ce dracu a apucat-o pe D.?! Ultima oară când ne-am văzut discutam despre poezie. A trecut ceva vreme de atunci. Anul trecut, eu am făcut ochii mari, am ridicat din sprâncene când ți-am văzut numele (și pe a lui Șerban Foarță) pe scrisoarea aceea tristă, știi tu care – cea a intelectualilor care atrăgeau atenția Europei asupra pericolului reprezentat de Marinar. Probabil că aceeași tristețe te-a încercat și pe tine când te-ai ”despărțit” de alți prieteni de ai tăi care se află de cealaltă parte a baricadei. În Timișoara, și nu doar, anul 2012 a fost, pentru multe prietenii ”literare” ale unor oameni care ne sunt dragi amândurora, un an care a tăiat ca o lamă de cuțit legături sudate în timp. Așa a fost. Pasiunea irațională care de regulă pune stăpânire pe mase nu a ocolit nici lumea ”subțire” a intelectualilor și așa s-a produs Marea Ruptură. inliniedreapta.net/insemnare/scrisoarea-deschisa-adresata-lui-liviu-antonesei/
Posted on: Mon, 29 Jul 2013 18:23:26 +0000

Trending Topics



le="min-height:30px;">
Chapter 11: The theme is based upon the fact that oppressive
Purchase Nike Boys Grade School Air Max Stutter Step Basketball
Here are all my Film and TV production industry credits as well as
CXRacing Damper CoilOver Suspension Kit For 00-02 HONDA Civic ES
#BADMINTON Luarbiasa! Vita Marissa Raih 2 Gelar di Amerika Grand
Kawasaki 840062 Green 14.4-Volt Cordless 1/2-Inch Impact
Israeli Air force NASTY SURPRISE for Iran military Another great
Pasuma Signs First Artiste, Frankie Free on Wasbar Records Posted
O dragão na imagem de São Jorge representa o demônio, o mal que

Recently Viewed Topics




© 2015