Se unduie pe ram frunzişul, În adieri de vânt tomnatic, E mult mai amplu luminişul Dar codrul, tot mai singuratic. Mai dau o filă-n cartea vieţii Când orologii-şi bat cadenţa, Pătruns de frigul dimineţii, Aştept înfiorat, clemenţa. Te-ntrebi cu ce greşit-am oare, De mă proştern ades şi strig... Toată trăirea mea sub soare, Nu-mi garantează un câştig! Căci ce-adunăm aici pe glie Şi eu şi tu şi-orice făptură, Nu vom purta spre veşnicie, Cu vreun alai sau vreo trăsură. Intrat-am goi în astă lume, Spre soare-apune goi plecăm, Vom lua cu noi, atât: un nume Şi tot ce-avem, aici lăsăm. De-aceea îmi proştern fiinţa Şi rog pe Dumnezeul Sfânt, Să-mi curăţească conştiinţa Şi duhul de tot ce-i pământ. Trăirea mea s-o fericească Şi-un Duh statornic să îmi dea, Tot ce e vechi să înnoiască, Să fac mereu doar voia Sa. Să-mi dea puţină-nţelepciune Şi-atunci când trec prin încercări, Să ştiu s-aleg doar ce e bine, Privind umil spre-albastre zări. Şi prin Cuvântul din Scriptură, Să-mbărbătez pe cel sărman, Căci dragostea-i fără măsură, Nu-i cântărită cu vreun ban. Prin dragoste se înţelege, Fără s-aştepţi, să dăruieşti, Ce semeni, aia vei culege, Când dai puţin, puţin primeşti. Dar unde-i altruism, se ştie, Mai important este să dai, Să nu aştepţi nici o simbrie, Căci nu cu bani ajungi în rai. Răsplata noastră este una, După umblare spui ce eşti, Aleargă să câştigi cununa, Credinţa să nu-ţi părăseşti. Şi de va bate-n ramuri vântul, Bruma de viaţă să omoare, De trupu-i una cu pământul, Duhul se va-nălţa spre soare. Numai acol vom înţelege Dragostea Tatălui şi harul, Poruncile din Sfânta Lege Şi ce a însemnat Calvarul. De Luci Boltasu
Posted on: Sun, 03 Nov 2013 00:04:26 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015