Sub influenta filmelor americane cu gangsteri, mafiotii Yakuza au ajuns sa poarte costume negre si ochelari fumurii. Nu acestea sunt insa simbolurile traditionale ale legaturilor lor cu crima organizata, ci elaboratele tatuaje corporale si practica Yubitsume, ceremoniala sectionare a degetului mic. Dar nici pentru Yakuza vremurile nu mai sunt ce-au fost. Lui Mizuta inca nu-i vine a crede. Trecut de 70 de ani, bossul familiei mafiote Mizuta-gumi marturiseste ca in 50 de ani de cariera n-a mai vazut asa ceva. “Este din ce in ce mai dificil pentru noi sa angajam oameni.” Si nici recuperarea datoriilor parca nu mai merge la fel de usor precum mergea. “In loc sa plateasca, oamenii suna imediat la politie. Si, ce-i mai incredibil, in cafeneaua de peste drum nici nu ne mai lasa sa intram.” Asezat confortabil in fotoliul de piele din biroul sau de la ultimul etaj al unei cladiri anonime din Tokio, in districtul Shibuya, bossul Yakuza deplange si comertul cu armament, devenit un soi de misiune imposibila. “Acum trebuie sa tinem cu dintii de ceea ce ne-a mai ramas pentru razboaie.” 20 de membri ai gruparii sale sunt la zdup, asistentul lui personal s-a ales cu o condamnare de sapte ani pentru trafic de amfetamine, iar pe 13 dintre “fratii” cu state vechi, trecuti de 60 de ani, a fost nevoit sa-i concedieze, pentru ca devenisera prea lacomi. Cei patru tineri “locotenenti” aflati in jurul lui, toti cu functii de conducere in clan, par fiorosi, dar ce folos, ei nu mai sperie cu adevarat pe nimeni. Pentru prima oara in cinci secole, mafia japoneza trece printr-o reala criza de identitate. Pe vremuri se bucura de un statut cvasioficial, dar, odata cu adoptarea legii impotriva crimei organizate, in 1992, numeroase clanuri “cu traditie” (considerate oficial case de ajutor reciproc, cu blazoane si carduri de vizitatori pentru membrii lor) au intrat in ilegalitate. Deveniti din eroi nationali niste simpli criminali, membrilor Yakuza inca le place sa spuna ca se trag din acei machi-yakko (un soi de functionari civili) care aparau orasele si satele de temutii kabuki-mono; acestia din urma, cete de razboinici samurai aflati “la pensie”, care, dupa o lunga perioada de pace si prin urmare de “somaj”, treceau prin foc si sabie intreaga Japonie. Machi-yakko nu erau in general la fel de bine antrenati si echipati precum kabuki-mono; in timp, cei dintai au ajuns sa fie considerati un fel de Robin Hood ai Japoniei, multe legende si istorii slavindu-le eroicele ispravi. Este insa mult mai probabil ca actualii Yakuza sa nu fie altceva decat continuatorii acelor bakuto (jucatorii de jocuri de noroc) si tekiya (vanzatorii ambulanti) din secolul al XVII-lea. Desi legale, ocupatiile acestora iscau probleme teritoriale pe care, in decursul vremii, Yakuza le-a transat prin formarea de clanuri. O lume mica, in care codul Otokogi al onoarei era respectat cu sfintenie. Otokogi inseamna “spiritul omului” si este legat de responsabilitatea de a-l proteja pe cel slab si intreaga societate impotriva tulburarilor civile. Yakuza a luat in stapanire lumea entartainmentului, a controlat criminalitatea si i-a primit in sanul sau pe toti inadaptatii si proscrisii, considerati un fel de rau necesar. Imaginea evocata de un Yakuza tipic ramanea totusi aceea a unui gangster “sufletist”. La sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial insa, lucrurile au inceput sa se schimbe. Clanurile Tekyia si Bakuto s-au infratit pentru a-si extinde activitatile, care includeau acordarea de protectie, prostitutia, comertul cu arme, tranzactiile de pe piata neagra, arbitrajul conflictelor generate de disputele asupra mostenirilor ori titlurilor de proprietate si recuperarea de debite.
Posted on: Tue, 25 Jun 2013 04:27:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015