ULTIMATUM ÎNAINTEA INFERNULUI (II) Banii Am inventat banii. - TopicsExpress



          

ULTIMATUM ÎNAINTEA INFERNULUI (II) Banii Am inventat banii. Ei trebuiau să fie doar o marfă universală de schimb. Erau destinați să faciliteze schimbul, nu să devină valoare în sine. Să fiu iertat că am folosit această expresie, poate nu la modul cel mai propriu ca să zic așa, dar banii nu erau destinați acumulării. Erau destinați transferului de obiecte. Mai ales cei de hârtie. Câtă vreme banii erau confecționați din metale rare, adică mai aveau încorporată o valoare separată de aceea a schimbului, mai puteam justifica acumularea lor. Din momentul în care am inventat banii de hârtie și le-am schimbat destinația, lucrurile au luat-o razna. Cum banii au devenit obiect de acumulare, am inventat și perfecționat dobânzile. Nu contează când s-a dat prima camătă, pe vremea când banii erau din metal, sau când erau din hârtie. Important a fost că prima camătă a provocat sau măcar a excerbat nebunia acumulării. Ca să acumulăm mai mult, am inventat băncile. Am interzis camăta individuală, considerând-o imorală, dar am permis cămătăria instituțională, considerând-o firească. Am introdus profitul ca și criteriu unic al acumulării și al unei economii pe care noi am considerat-o sănătoasă, tocmai pentru că era întemeiată pe profit. Profitul a devenit criteriul unic de performanță economică și financiară. Numai că profitul s-a trasformat treptat într-un criteriu universal. A ieșit din economie și s-a transferat în conștiințe. A devenit o componentă axiologică. Apoi s-a transformat în centrul a tot ceea ce se întâmplă în societate, în familie, în sufletele noastre. A devenit un fel de realitate omniprezentă, fără de care nu mai putem trăi, nu mai putem evolua, nu mai putem fi fericiți. Azi cel mai bun dintre noi este cel care are mai mulți bani sau cel care adună mai mulți bani. Cel care obține cel mai mare profit. Un înțelept fără bani e disprețuit, în timp ce un imbecil plin de bani e respectat și devine imediat un model. Erau vremuri când geniul era socotit o nefericire. Azi e o nenorocire. Banii cuantifică și măsoară totul, de la simplul obiect de consum, la opera de artă. Kafka nu mai este valoros, pentru nimeni nu-l mai cumpără. Sandra Brown e valoare, fiindcă se vinde în milioane de exemplare. Un muzician e valoros, atunci când vinde milioane de discuri, nu când produce o operă genială și unică. Guernica valorează sute de mii de dolari, poate milioane. Portretul cu urechea tăiată a lui Van Gogh valorează sute de mii de euro. Nu mai contează ce transmit aceste opere monumentale, contează cât costă, cu cât se pot vinde. Dar dacă banii care cuantifică și măsoară valoarea nu sunt unici, rezultă că nici valoarea nu mai e unică. Prin urmare, arta, care presupune gesturi unice și irepetabile, nu mai e utilă, nu mai reprezintă nimic. Kitsch-ul, arta de consum, este ceea ce consumăm zilnic, în cantități din ce în ce mai mari. Kitschen în germană înseamnă a face ceva de mântuială. Kitsch-ul este pseudoartă, subcultură, diletantism, prost gust. Este repetiție. Adevărata cultură, repet, se construiește numai pe gesturi unice, irepetabile. Spiritul e o realitate unică și irepetabilă. Ceea ce ne face unci și irepetabili este tocmai spiritul. Materia, biologia, instinctele, sunt cele ce se repetă, ce se multiplică la nesfârșit. Când ne-am despărțit de biologic în urmă cu multe milenii, nu știam că ne vom întoarce înapoi, pervertiți, lipsiți de perspective, corupți de acumulare, consum și repetiție. Numai că tot ceea ce poate fi multiplicat, copiat, repetat la nesfârșit, dispare așa cum apare. Rapid, imediat ce a fost consumat, aproape fără să-ți dai seama cum. Nu durează în timp. Este sortit pieririi, disoluției, aneantizării. Efectul psihologic al acestui exercițiu de consum permanentizat este devastator. Spiritual, am devenit niște mutanți. Judecăm totul prin prisma banilor și profitului. Muncim pentru bani. Iubim pentru bani. Scriem pentru bani. Salvăm vieți pentru bani. Filantropia a devenit o afacere rentabilă. Refacerea arealelor poluate a devenit de asemenea, o afacere. Rentabilă și ea. Repopularea unui sistem ecologic e posibilă numai dacă aduce profit. Ajutăm pe cineva numai dacă este rentabil. În esență, banii și profitul s-au transformat în valori morale. Templul lor sunt bancile, supermarketurile și bursa. Într-o bună zi, ne vom ucide copiii, dacă asta ne va aduce profit, dacă va fi rentabil. Mai rămâne să transformăm profitul și banii în valori metafizice. Vor rezolva această problemă banii virtuali! Și de ce nu ar face-o?! La urma urmei, nimic nu e imposibil. Oricum, credința instituționalizată înseamnă multe miliarde de dolari, multe miliarde de euro anual. Bisericile oficiale își au băncile lor proprii, deși reprezentanții lor predică împotriva camătei. Bisericile au devenit cămătari instituționali, cu acte în regulă. Cu ce e mai detestabil un cămătar individual, decât unul instituțional? Cu ce este mai onorabil un infractor oficial, decât unul neoficial? Dar efectele perverse ale consumului nu se opresc aici. Consumul permanentizat induce risipă. O economie, ca să fie rentabilă, presupune consum și risipă. Cu cât risipești mai mult, cu atât consumi mai mult, cu atât produci mai mult și cu atât ești mai rentabil. Undeva, în pustiul dezolant al singurătăților noastre se acumulează mereu și mereu reziduri. De toate felurile. De toate culorile. De toate mărimile. Un consumator educat e unul care vrea pentru el tot ce este mai bun. Prin urmare, consumă tot ce este mai bun. Și aruncă tot ce este mai bun. Un asemenea individ ajunge treptat să nu mai prețuiască nimic. Cu excepția banilor, firește. Care bani îi permit să se mențină în interiorul acestui ciclu halucinant. Banii nu produc reziduri, nu poluează, nu pot fi aruncați. Sunt perfect... ecologici! Sunt reciclabili 100% ad infinitum! Banii sunt singurul lucru care nu poate fi consumat. Ei se rotesc doar, se transferă și se acumulează. Și totuși, ei sunt unica realitate economică viabilă. Ei sunt singurii despre care poți spune: contează. Sunt valoare morală, valoare economică, valoare umană. Sunt totul. Tot ceea ce nu poate fi atins de bani devine automat ilegal. Devine în cel mai fericit caz, obiect de contrabandă. Cazul cânepei indiene. Cânepa indiană - marijuana, cum a fost ea botezată la presiunea unor bancheri și oameni de afaceri disperați că nu pot să se îmbogățească din pricina acestei frumoase plante verzi - este categoric unul dintre cele mai puternice medicamente universale împotriva cancerului de pildă. Lista bolilor care pot fi tratate cu cânepă indiană este interminabilă. Nu este drog. Nu provoacă dependență. Nu are nimic de a face cu adicția, precum nicotina sau alcoolul. În toată istoria omenirii NU a murit un singur om din cauza cânepei. Devenind ilegală, cânepa indiană a fost atinsă de bani. A devenit obiect de contrabandă. A intrat în circuitul banilor. Circuit ilegal, dar totuși, circuit al banilor! Medicina trebuie să fie în primul rând rentabilă, profitabilă, iar dacă salvează vieți, treacă, meargă! Spânzul este cel mai puternic anticancerigen existent. Ucide practic, orice tumoare. E considerat o otravă și nimeni nu își bate capul să scoată un medicament din el. Nici o plantă nu poate fi patentată, prin urmare, nu poate fi profitabilă. De dragul profitului, am ajuns să interzicem ceea ce Dumnezeu a lăsat la începutul timpului. Vom salva această planetă de la dezastru și vom salva această specie de la extincție numai dacă vă fi rentabil. Dacă nu, vom continua să facem bani, până când vom dispărea și nu vom mai face nimic. Cât de bolnavi, de demenți am ajuns încât să nu înțelegem asta?
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 06:09:14 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015