- Îmi pare rău! a murmurat încurcat cu niște ochi nevinovați. - Îți pare rău că mi-ai frânt inima?! - Da! Vreau să mă ierți. - Spui că îți pare rău că mi-ai frânt inima de parcă ai spune că îți pare rău că ai uitat să îmi iei astăzi revista pe care te-am rugat să o iei sau ai uitat să scoți câinele plimbare deși promisesei. Și vrei să te iert de parcă ar fi un drept natural de-al tău, nu? - Te rog… să mă ierți… - O formulare mai bună ce-i drept, am râs. Dar oare pot să te iert? Nu e ca și cum ar fi un accident amârăt și mi-ai fi rupt o unghie care ar crește oricum în câteva zile. Să-ți bați joc de o persoană care te iubește, să o înșeli, nu-i accident. Așa că, nu-mi cere să iert, nu am ce, nu am de ce. Îți ceri scuze oamenilor când le greșești accidental, nu când îi rănești până la limită și apoi te trezești la realitate brusc. Îți ceri scuze când vrei cu adevărat să faci ceva pentru a ajuta acea persoană, nu când te mustră conștiința. Dacă ai omorî un om ți-ai cere apoi scuze? - Cui să-mi cer scuze? a râs încurcat. - Acelui om, fiindcă l-ai omorât. - Nu aș avea cui. Aș regreta, dar nu. Aș aștepta să fiu pedepsit și aș avea mustrări de conștiință. - Mi-ai frânt inima, iar părerile de rău și scuzele nu o vor repara. Stai în fața unui om mort, înțelegi. Un om fără inimă. Asta sunt. Acum îți vor rămâne regretele și îți vei aștepta pedeapsa. E tot ce-ai mai putea să faci. [Sarra
Posted on: Sat, 21 Sep 2013 07:00:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015