"-Ai uitat, nu? - Ce să uit? - Cum ce să uiți? Pe mine. Evident că pe mine. - Normal că te-am uitat. E normal să uiți pe cineva care te pune să-l citești prin cărți și ziare când mai vrei să știi de el. Sau de ea... - Ha!!... ești încă nervos. Nu ai uitat. Încă mai ții minte totul. - Nu sunt nervos. Sunt perfect indiferent. Nu mai contează nimic. - Zici? Înseamnă că putem fi prieteni. - Nu cred. Indiferența nu-și are locul în nici un fel de relație, cu atât mai puțin în cea de prietenie. - Şi-atunci? Ce-am putea fi noi doi? - Nimic. - Nu putem fi două nimicuri. Nu fi idiot. Nu poate exista decât un singur nimic, care să le includă pe toate. Nu putem fi două nimicuri separate. - Da. Cred că că ai dreptate. O să fim cel mult doi cunoscuți. Dar doar atât. - Cunoscuți? De cine? râzând copios - Mă scoți din minți. Taci!! - Vezi, iar ești nervos. Nu ai uitat. - Am uitat. Am uitat totul. - Înseamnă că acum sunt doar în imaginația ta. Mereu ai avut o imginație bogată. Nociv, pentru unul ca tine. - Nociv? Cum adică nociv? Unul ca mine ce? Cum sunt eu? - Ehh, cum ești tu, cum ești tu... Tu, tu și iar tu. >spuse ea râzând inocent cu o privire ce sigur i-ar fi sfâșiat o parte din trup dacă el ar fi prins-o. Dar n-o văzu.< Problema sunt eu. Problema e că eu sunt in mintea ta. Ce-mi vei spune când o să mă vezi? - Nu o să te văd. - Posibil. Dar dacă o să mă vezi? - O să fim ca doi cunoscuți și atât. Nu o să-ți spun nimic. O să tac. O să zâmbesc. Ţin minte că-ți plac zâmbetele. - Aha... Deci nu ai uitat!! >strigă ea ca descoperind cel mai mare secret al lui. El se trase parcă rușinat în spate și se întoarse cu ochii spre geam.< - Era soare acum câteva minute. Uite ce nori negri. Şi ce vânt rece bate. - Vremea, ce să-i faci? E cum zicea Alifantis: "Lumea e cum suntem noi". - Ce legătura are asta cu vremea? - Are, pentru că și soarele și norii sunt în mintea ta. Ca și mine. - Delirezi!! - Eu? Sau cel care vede tot ce se întâmplă în jurului lui doar în mintea sa? Prin delirul meu ești tu senil. >Şi un râs răutăcios umplu deodată cameră iar el se prăbuși pe canapea ca lovit.< Dragul meu, n-ai uitat nimic pentru că am fost singură pe care ai vrut-o și pe care nu ai avut-o niciodată, și nu o s-o ai niciodată. Dar tocmai prin asta îți voi aparține mereu. - Mai stai... Mai stai te rog... Mai rămâi. >Dar totul se..."
Posted on: Thu, 27 Jun 2013 14:43:49 +0000