18 semne că ruşii le suflă-n ceafă americanilor Economia - TopicsExpress



          

18 semne că ruşii le suflă-n ceafă americanilor Economia rusă este mai puternică decât a fost vreodată, iar avantajul major de care se bucură este că americanii o subestimează şi o consideră nimic altceva decât o fostă superputere, spun economiştii platformei zerohedge, care au realizat un top al motivelor pentru care ruşii se apropie cu repeziciune de cea mai mare economie a lumii. Astăzi, Rusia este recunoscută drept o ţară extrem de bogată din punctul de vedere al resurselor naturale. Iar rezultatele economice pe care le înregistrează sunt pe măsură: înregistrează anual surplus comercial, au o datorie publică foarte scăzută raportată la Produsul Intern Brut şi-şi permit să finanţeze a doua cea mai puternică armată din lume, depăşită doar de americani. Lucrurile nu au stat însă aşa dintotdeauna. „Am avut ocazia să merg în Rusia la începutul anilor 1990, iar la vremea aceea era un dezastru din punct de vedere economic. Moneda era atât de puţin valoroasă încât am glumit că aş putea să-mi schimb în ruble bancnota de 20 de dolari şi aş putea cumpăra Kremlinul”, povesteşte economistul Michael Snyder într-un text publicat pe platforma de business zerohedge. „De atunci însă, Rusia a revenit la viaţă. Odată ce Vladimir Putin a devenit preşedinte, economia a început să crească foarte rapid”, continuă acesta. Oricine subestimează Rusia în acest moment face o greşeală uriaşă. „Ursul rus” s-a întors, iar astăzi reprezintă un adversar mai formiddabil decât a fost vreodată în timpul Războiului Rece. Snyder enumeră mai multe motive pentru care consideră că Rusia se apropie cu repeziciune de SUA, Moscova având totodată avantajul unei alianţe cu China, a doua mare putere economică mondială, care va depăşi SUA în următorii doi ani ca valoare a PIB. 1. Rusia produce mai mult petrol decât oricare altă ţară. SUA se află pe al treilea loc în topul producătorilor. 2. Rusia este al doilea exportator mondial de petrol. SUA sunt forţate să importe mai mult petrol decât oricare alt stat. 3. Rusia produce mai multe gaze naturale decât oricare altă ţară. SUA se află pe al treilea loc în acest clasament. 4. Astăzi, Rusia asigură 34% din necesarul de gaze al Europei. 5. SUA au o datorie de 101% din PIB. Datoria publică a Rusiei este de 8% din PIB. 6. SUA au avut anul trecut un deficit comercial în valoare de peste 500 de miliarde de dolari. Rusia înregistrează constant excedent ccomercial de ani buni. 7. SUA au o rată a şomajului de 7,4%. Rata şomajului în Rusia este de 5,4%. 8. De când Vladimir Putin a devenit preşedinte, economia s-a dezvoltat într-un ritm rapid. Valoarea PIB s-a dublat, urcând de pe locul 22 pe 11 la nivel mondial. Rata de creştere medie anuală este de 7% de atunci, iar statul ocupă a şasea poziţie la nivel mondial după PIB raportat la puterea de cumpărare. Sectorul industrial a crescut cu 75% în primii opt ani de mandat al lui Putin, investiţiile s-au majorat cu 125%, agricultura şi construcţiile au înregistrat avansuri. Veniturile populaţiei s-au ddublat, iar salariul mediu a crescut de la echivalentul a 80 de dolari la 640 de dolari. Clasa de mijloc a crescut de la opt milioane de persoane la 55 de milioane. Numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei a scăzut de la 30% în 2000 la 14% în 2008. 9. Rezervele de aur ale Rusiei au crescut cu 570 de tone metrice în ultimii zece ani, în timp ce rezervele SUA mai degrabă au stagnat. 10. Moscova este al doilea cel mai scump oraş din lume. SUA au cel mai puţin prietenos oraş din lume - Newark, New Jersey -, potrivit unui studiu realizat de Conde Nast Traveler. 11. În Moscova trăiesc mai mulţi miliardari decât oriunde în lume. 12. Reţeaua de metrou a Moscovei este net superioară celei din Washington D.C. şi celei din New York. 13. SUA au cele mai puternice forţe armate din lume, dar cheltuiesc mai mult decât următoarele 26 de ţări din clasament. Armata rusă este a doua cea mai puternică, dar Rusia ocupă al treilea loc în funcţie de bugetul alocat pentru Apărare. 14. Rusia a prezentat recent un nou model de submarin, Borey Class, mai silenţios decât oricare submarin al americanilor. 15. În timp ce preşedintele Barack Obama a anunţat o reducere cu 30% a arsenalului nuclear, Rusia face eforturi pentru a-l moderniza pe al său. 16. În a doua jumătate a acestui an, Rusia va efectua peste 200 de exerciţii militare. 17. Noua generaţie de avioane de luptă ale Rusiei sunt net superioare modelului F-22 Raptor folosit de americani. 18. În momentul de faţă, Rusia ar avea mai mulţi spioni în interiorul SUA decât a avut în orice punct al Războiului Rece.
Posted on: Sat, 10 Aug 2013 19:34:18 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015