25 iunie 1685: Constantin Cantemir urca pe tronul Moldovei . - TopicsExpress



          

25 iunie 1685: Constantin Cantemir urca pe tronul Moldovei . Cantemireştii, conform chiar opiniei lui Dimitrie Cantemir, erau “coborîtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crîm”. Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir”. Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, judeţul Fălciului, Moldova. Conform altei surse C. Cantemir este născut într-o familie de boiernaşi din Ţara de Jos a Moldovei, un strămoş al căreia, Pătru Silişteanu, este menţionat încă în documentele de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a născut la 8 noiembrie 1612 în localitatea Silişteni. Rămînînd fără părinţi şi cu moşiile pustiite de tătari, tînărul Cantemir se înrolează ca mercenar în armata polonă, ajungînd după 17 ani căpitan de cavalerie. În 1660 se întoarce acasă din armată devenind ceauş spătăresc la curtea domnitorului Munteniei Grigore Ghica. După ce în 1664 acesta pierde tronul, C. Cantemir revine în Ţara Moldovei pe timpul lui domnitorului Moldovei – Eustratie Dabija, unde obţine dregătorii importante. Acest domn “îl cinsteşte întâi cu isprăvnicia Codrului” (comandant al oştilor din Codrul Tigheciului, ce avea misiunea, fiind în faţa Bugeacului, să respingă incursiunile tătarilor în Moldova). Tot în această perioadă, C. Cantemir se căsătoreşte cu Ruxanda Gane. Din acest mariaj se naşte Ruxanda. Dar peste trei ani consoarta оi pleacă în lumea celor drepţi. În 1668 o ia de soţie pe Ana Bantîş, cu care va avea doi copii – Antioh şi Dimitrie. Prin această ultimă căsnicie Constantin “se înrudea cu câteva dintre cele mai însemnate familii boiereşti dinMoldova, precum şi cu domnii Eustratie Dabija şi Gheorghe Duca”. Este de menţionat că adunînd la averea sa zestrea însemnată a soţiilor sale el va deveni unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Moldovei. Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întîi vornic de Bîrlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)”. Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei, de a-l susţine pe C. Cantemir la domnie. Dar au existat şi alte argumente. Cantemir era un bun militar şi această calitate putea fi folosită de coaliţia cruciată a creştinătăţii, dorită de Şerban Cantacuzino. De altfel era în vîrstă şi nu mai avea mult de trăit, dar prin intermediul lui, cu o reputaţie înaltă la Poartă, se putea scăpa de domniile fanariote. Cu toate că Şerban Cantacuzino era rudă apropiată cu Dumitraşcu Vodă, domnul Ţării Moldovei, pentru o ură mai veche dorea să-l înlăture pe acesta de la tron. Ţinînd sfat cu boierii refugiaţi, majoritatea fiind din Ţara de Jos, Şerban Cantacuzino a hotărît să-l susţină pe Cantemir la tronul Moldovei, ideie care le plăcu şi boierilor. La rîndul său C. Cantemir, jura domnului Munteniei să lupte de partea creştinătăţii contra otomanilor, cu atît mai mult că se aflase în serviciul militar al polonilor. Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a mai obligat să prindă pe fraţii Iordachi şi Manolachi Ruset şi să-i omoare. Avînd relaţii bune cu Suleyman-paşa, Şerban Cantacuzino a organizat la Obluciţa o întîlnire a acestuia cu boieri moldoveni refugiaţi. Eforturile lui Dumitraşcu Cantacuzino, care a trimis şi el o delegaţie la Obluciţa au fost zadarnice. La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag, după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei. Nicolae Costin menţiona că domnul era „foarte viteaz, bun, iară la fire blând şi cu inima milostivă, răbdător, cu puţină mânie întâi, apoi iertător şi nelacom la avere şi îndurător, necărturar şi la toate priceput”.
Posted on: Tue, 25 Jun 2013 09:54:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015