3 Ce vreau să scot în lumină este că Scriptura nu desparte pe om de casa lui și că părintele creștin care își crește copiii pentru Dumnezeu, poate fi încredințat că acești copii vor fi ai lui Dumnezeu. Fără aceasta, cum s-ar putea lămuri locul din Efeseni 6:4? Dar nu ne putem mărgini la asemănare pentru a trata o problemă atât de importantă și atât de mult practică; locul amintit mai înainte este cel dintâi dintr-un șir întreg de alte locuri, care sunt dovezi lămurite, pe care doresc să-l fac înțeles. În Geneza 7:1 găsim cuvintele „tu și casa ta”, nedespărțite. Dumnezeu nu descoperă lui Noe o mântuire care n-ar fi de vreun folos și pentru casa lui. Aceeași corabie, care este deschisă pentru Noe, este deschisă și pentru ai săi. De ce? Pentru că ei erau credincioși? Nu, ci pentru că Noe era credincios și ai lui erau una cu el. Dumnezeu i-a dat, ca să zicem astfel, un bilet de liberă trecere, atât pentru el, cât și pentru familia sa. Repet, aceasta nu micșorează cu nimic caracterul tipic al lui Noe. Îl văd ca o icoană preînchipuitoare a lui Hristos; dar văd în el și acest principiu, că, oricare ar fi împrejurarea, nu trebuie să desparți pe om de casa lui. A face acest lucru, ar însemna să aduci deodată cea mai gravă încurcătură și cea mai jalnică demoralizare. Casa lui Dumnezeu este așezată într-o poziție de binecuvântare și de răspundere, pentru că este unită cu El, dar și casa slujitorului lui Dumnezeu este pentru același motiv într-o poziție de binecuvântare și de răspundere.
Posted on: Sun, 01 Dec 2013 05:28:25 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015