8 sfaturi utile privind optimizarea site-ului pentru dispozitive - TopicsExpress



          

8 sfaturi utile privind optimizarea site-ului pentru dispozitive mobile Smartphone-urile si tabletele au inceput sa castige in popularitate, iar traficul de internet pe mobil a crescut semnificativ in ultimul an. Prin urmare, obiectivul fiecarei companii trebuie sa fie acela de a dezvolta o varianta a site-ului pentru dispozitive mobile. Altfel, risca sa piarda multi vizitatori si clienti potentiali. Cum ar trebui sa arate un site „mobile-friendly”, adica un site optimizat pentru dispozitivele mobile? Specialistii de la MarketingProfs ne ofera cateva sfaturi utile in acest sens. 1. Site-ul trebuie sa afiseze doar informatiile esentiale Pe prima pagina a site-ului optimizat pentru dispozitive mobile trebuie sa apara doar informatiile esentiale. Vizitatorii care acceseaza site-ul folosind telefonul mobil sau tableta nu au rabdare sa citeasca informatiile inutile. De cele mai multe ori, acestia vor dori sa afle in primul rand adresa, numarul de telefon sau alte informatii de contact. Nu uitati sa le includeti pe prima pagina a site-ului. - limitati numarul de pagini disponibile pe mobil. Daca incercati sa aglomerati toate informatiile regasite pe site-ul obisnuit, veti reusi doar sa enervati utilizatorii. - alegeti un layout aerisit. 2. Asigurati-va ca pagina se incarca in mai putin de 3 secunde Vizitatorii de pe mobil nu au rabdare sa astepte ca o pagina sa se incarce. Este extrem de important ca site-ul sa se incarce imediat, in mai putin de 3 secunde. Aproximativ 60% din utilizatorii de internet pe mobil sustin ca se asteapta ca site-urile sa se incarce in mai putin de 3 secunde, altfel inchid pagina. 3. Nu incarcati paginile Nu folositi continut Flash care se incarca greu pe site-ul optimizat pentru dispozitive mobile. Iata de ce: - multe smartphone-uri nu suporta Flash - fisierele Flash care se incarca greu pot creste considerabil durata de incarcare a paginilor. In schimb, folositi mai degraba imagini simple care sa imbunatateasca aspectul site-ului. Toate imaginile trebuie sa se redimensioneze automat pentru a se potrivi cu diferitele marimi de ecran. 4. Nu schimbati limbajul de design Folositi aceleasi elemente de branding si acelasi limbaj de design utilizat in versiunea pentru desktop a site-ului. Altfel, vizitatorul va deveni confuz si nu isi va aminti aspectele familiare. 5. Optimizati site-ul pentru tehnologia touchscreen Numarul smartphone-urilor si tabletelor care folosesc ecrane de tip touchscreen este in continua crestere. Astfel ca si site-ul dvs. trebuie sa fie optimizat in acest sens. Folositi butoane de mari dimensiuni, usor de accesat si campuri de cautare usor de utilizat. 6. Nu uitati de telefoanele clasice Nu uitati ca nu optimizati site-ul doar pentru utilizatorii de iPhone si smartphone-uri cu Android. Site-ul trebuie sa se incarce si sa arate impecabil, indiferent de sistemul de operare utilizat: iOS, Android, BlackBerry OS, Windows Mobile, Symbian, etc. 7. Redirectionati vizitatorii automat Nu uitati sa redirectionati vizitatorii automat catre varianta mobila a site-ului. Creati un subdomeniu de tipul m.(site) sau mobile.(site). 8. Monitorizati vizitatorii care intra de pe mobil Daca folositi deja Google Analytics, puteti crea un profil separat destinat site-ului optimizat pentru mobil. Astfel, veti putea monitoriza traficul in mod separat, pentru a intelege cum se deosebesc vizitatorii care acceseaza site-ul de pe desktop de cei care acceseaza site-ul folosind telefoanele mobile.
Posted on: Sun, 29 Sep 2013 21:14:47 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015