*9. Ezechiel și judecata divină – judecata lui Israel Vă propun un tur de forță! În societatea aceasta fascinată cu tot felul de procese, vă propun să aveți răbdare și să asistați la procesul intentat de Dumnezeu poporului Său. În partea a doua vom vedea procesul Neamurilor din jurul Israelului. Deocamdată însă … A. Judecata lui Israel. Adevărul despre falsitate Ezechiel 12 – 14 Pentru cei ce vor să parcurgă toată cartea lui Ezechiel dincolo de temele asupra cărora am ales noi să stăruim pentru a explora dimensiunile supranaturalului de dincolo de cotidian, vă prezentăm câteva extrase din comentariile capitolelor 12-27 din excelenta lucrare făcută de W. W. Wiersbe, pe care vi-o recomandăm cu căldură (The Wiersbe Bible Comentary: Old Testament, David Cook, p.1295). „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu … Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?“ (1 Petru 4:17-18). Principiile judecății divine sunt la aceleași în toate timpurile. Lucrurile pe care le-a condamnat Dumnezeu prin Ezechiel îi sunt la fel de neplăcute lui Dumnezeu și astăzi. Lectura acestor capitole ne este deci foarte folositoare. „În lucrarea sa, Notes on the State of Virginia, Thomas Jefferson a scris: „Doar eroarea are nevoie de suportul guvernului. Adevărul poate sta în picioare și singur“. Pe vremea asediului Ierusalimului (606-586 î.Ch.), eroarea avea suport deplin din partea guvernanților și liderilor religioși, iar majoritatea evreilor aflați în exil erau de aceeași părere cu ei. „Nu ne vom preda niciodată armatelor babiloniene!“ era strigătul celor aflați încă în Ierusalim. „Domnul nu va îngădui niciodată ca Neamurile să distrugă Cetatea Sfântă și să pângărească Templul Lui cel sfânt!“ O voce singulară care spunea altceva în Ierusalim era Ieremia, iar în Babilon era Ezechiel. Și prin „predicile lui mimate“ și prin mesajele scrise sau rostite, Ezechiel îi avertizează pe cei din jur că se lasă pradă iluziilor. Națiunea și cetatea erau condamnate la pieire, orice ar fi spus oficialii de la palat, profeții mincinoși și poporul netâng. În capitolele 12 – 14, Ezechiel dă pe față erorile care au dus neamul la pieire. 2. O falsă încredere (12:1-28) Ca să atragă atenția celor aflați împreună cu el în robie, Ezechiel mimează două predici, fiecare urmată de câte o lămurire în scris. „De aceea, fiul omului, pregăteşte-ţi lucrurile de călătorie, şi pleacă ziua, supt ochii lor! Pleacă, în faţa lor, din locul unde eşti şi du-te în alt loc: poate că vor vedea că sunt o casă de îndărătnici. Scoate-ţi lucrurile ca nişte lucruri de călătorie, ziua, supt ochii lor; dar pleacă seara, în faţa lor, cum pleacă cei ce se duc în robie. Să spargi zidul supt ochii lor, şi să-ţi scoţi lucrurile pe acolo. Să le pui pe umăr supt ochii lor, să le scoţi afară pe negură, să-ţi acoperi faţa şi să nu te uiţi la pământ; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel“ (Ezec. 12:3-6). „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, îţi vei mânca pânea tremurând, şi îţi vei bea apa cu nelinişte şi groază“ (Ezec. 12:17-18). 3. O lucrare profetică falsă (13:1-23) După ce a demontat eșafodajul iluzoriu pe care se sprijineau evreii, Ezechiel atacă direct sursa optimismului lor miop: mesajele profeților mincinoși. De patru ori ni se spune că acești profeți vorbesc ceea ce nu le-a spus Domnul: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, prooroceşte împotriva proorocilor lui Israel, cari proorocesc, şi spune celor ce proorocesc după gustul inimii lor: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Vai de proorocii fără minte, cari umblă după duhul lor şi nu văd nimic! Proorocii tăi, Israele, sunt ca nişte şacali în mijlocul dărâmăturilor! Voi nu v-aţi suit înaintea spărturilor, n-aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel, ca să rămâneţi tari în luptă, în ziua Domnului. Vedeniile lor sunt înşelătoare, şi proorociile lor mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul!“ măcar că Domnul nu i-a trimes; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor. Nu sunt înşelătoare vedeniile, pe cari le aveţi, şi nu sunt mincinoase proorociile pe cari le rostiţi? Voi ziceţi: „Aşa vorbeşte Domnul!“ în timp ce Eu n-am vorbit. De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentru că spuneţi lucruri înşelătoare, şi vedeniile voastre sunt minciuni, iată, am necaz pe voi, zice Domnul, Dumnezeu“ (Ezec. 13:1-8). Ezechiel vorbește împotriva profeților mincinoși (Ezec. 13:1-16) și a vrăjitoarelor mincinoase (Ezec. 13:17-23). Așa-zisele vedenii ale profeților mincinoși îi legănau pe evrei în nădejdi deșarte. Ei „legau în chip ușuratic rana poporului“, ascunzându-le vinovăția păcătoasă și împiedicându-i în felul acesta să se pocăiască. Vai, câți așa-ziși evangheliști și păstori de azi le repetă greșeala fatală, refuzând să vorbească împotriva păcatului și preferând să spună oamenilor ceea ce le gâdilă urechile: „Te rog ferbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Christos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea dela adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite“ (2 Tim. 4:1-4). 4. O evlavie falsă (Ezec. 14:12-23) Cu excepția ocaziei în care Dumnezeu i-a spus să mimeze plecarea din cetate, Ezechiel a stat închis în casă (Ezec. 3:24) și nu i s-a dat voie să vorbească decât atunci când a rostit o predică de la Domnul (foarte probabil că și acestea au fost scrise). Bătrânii poporului aflat în robie au venit la el să vadă ce mai face și ce le mai spune el despre situația în care erau (Ezec. 8:1; 20:1). Profetul le-a dat atunci două mesaje de la Dumnezeu. El le-a vorbit despre păcatele lor ascunse (Ezec. 14:1-5) și i-a chemat la o pocăință adevărată (Ezec. 14:6-11). Pocăința trebuie să fie însă personală pentru că și judecata divină va fi tot personală. „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vobeşte Domnul, Dumnezeu: „Întoarceţi-vă, şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile dela toate urâciunile voastre! Căci orice om din casa lui Israel, sau din străinii cari locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui, şi nu-şi ia privirile dela ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, – dacă va veni să vorbească unui prooroc, ca să Mă întrebe prin el, – Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde. Îmi voi întorce Faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină, şi-l voi nimici cu desăvârşire din mijlocul poporului Meu. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul! Dacă proorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe proorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui, şi -l voi nimici din mijlocul poporului Meu Israel. Îşi vor purta astfel păcatul lor, şi pedeapsa proorocului va fi la fel cu pedeapsa celui ce întreabă, ca să nu se mai rătăcească dela Mine casa lui Israel, şi să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul, Dumnezeu!“ (Ezec. 14:6-11). 5. O speranță falsă (Ezec. 14:12-23) În acest pasaj, Domnul descrie iar cele patru feluri de pedepse pe care le va trimite asupra poporului din Iuda și Ierusalim, subliniind cu tărie un fapt: nu va fi nici o scăpare! Intuind că unii dintre ei își vor aminti cum a mijlocit Avraam pentru Sodoma și Gomora și cum i-a promis Dumnezeu că nu va nimici cetățile dacă vor fi în ele zece oameni neprihăniți (Gen. 18:16-33), Dumnezeu le spune prin Ezechiel că nici dacă ar exista în mijlocul lor trei oameni de talia lui Noe, Daniel și Iov, n-ar cruța țara care a păcătuit împotriva Lui: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, când va păcătui o ţară împotriva Mea, dedându-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mâna împotriva ei, – dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimete foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul, Dumnezeu“ (Ezec. 14:12-14, etc.) După ce descrie cele patru pedepse, foametea, fiarele sălbatice, sabia și ciuma (Ezec, 14:12-21), profetul proclamă îndreptățirea lui Dumnezeu (Ezec. 14:22-23). 6. Patru ilustrații ale eșecului - Ezechiel 15-17 Dumnezeu nu și-a făcut nici o iluzie: bătrânii care l-au vizitat pe Ezechiel erau numai în aparență interesați de ceea ce le va spune profetul! Interiorul lor era corupt și idolatru: „Câţiva din bătrânii lui Israel au venit la mine şi au şezut înaintea mea. Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă, şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbeşte-le, şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Orice om din casa lui Israel, care îşi poartă idolii în inimă, şi care îşi pironeşte privirile spre ceeace l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui – dacă va veni să vorbească proorocului, – Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimei idolilor lui, ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, cari s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor“ (Ezec. 14:1-5). Dumnezeu știa că nici bătrânii, nici poporul nu luau în serios mesajele spuse prin Ezechiel, ci-l priveau doar ca pe un „cântăreț plăcut“: „Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor, şi zic unul altuia, fiecare fratelui său: „Veniţi dar, şi ascultaţi care este cuvântul ieşit dela Domnul!“ Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. „Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe coarde. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc de loc. Când se vor întâmpla însă aceste lucruri, – şi iată că se întîmplă! – vor şti că era un prooroc în mijlocul lor“ (Ezec. 33:30-33). Din cauză că cei din jur erau orbi și surzi din punct de vedere duhovnicesc, Ezechiel caută să le trezească atenția prin metafore și imagini vizuale. El le vorbește despre lemnul de viță fără valoare (Ezec. 15:1-8), despre o nevastă necredincioasă bărbatului ei (Ezec. 16:1-63) și despre doi vulturi și trei ramuri de viță de vie (Ezec. 17:1-24). Pasajul se încheie cu o frumoasă promisiune a harului. Dumnezeu va lua „o mlădiță fragedă“ și va face din ea un cedru măreț. Aceasta va fi, pentru toate neamurile, o dovadă a suveranității harului divin: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Eu însumi voi lua o rămurea din vârful unui cedru mare, şi o voi pune la pământ. Voi rupe din vârful ramurilor lui o mlădiţă fragedă, şi o voi sădi pe un munte înalt şi ridicat. Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod, şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni supt umbra ramurilor lui. Şi toţi copacii de pe câmp vor şti că Eu, Domnul, am pogorât copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi face“ (Ezec. 17:22-24). Numele celui care i-a condus pe evrei din Babilon înapoi la Ierusalim a fost Zorobabel, care tălmăcit înseamnă „un vlăstar din Babilon“. La împlinirea vremii, urmașul lui Zorobabel, adevăratul fiu al lui David, a venit în lume ca să instaureze, în fața lumii uimite, Împărăția lui Dumnezeu (Is. 11:1-10; Ier. 23:5-6; 33:15-17: Zah. 6:12-13). Împărățiile lumii ne par astăzi mari și puternice, în timp ce împărăția lui Dumnezeu prin Christos este astăzi mică și ascunsă în inimile oamenilor. „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă“ (Is. 53:2). Promisiunea făcută prin Ezechiel se va împlini! Iată de ce nu trebuie să disperăm când ne uităm la ceea ce se petrece în împărățiile de astăzi. Nu obosiți să spuneți cu credință: „Doamne, vină Împărăția Ta!“ Este o rugăciune cu ascultare garantată. Împărăția promisă lui David (2 Sam. 7) se va împlini prin Isus Christos (Luca 1:26-55, 67-80). Oricât de greu ar fi întunericul din jur, același Isus care a venit să moară pentru păcatele noastre, va reveni ca să aducă mântuirea celor ce Îl așteaptă și să așeze pe pământ Împărăția Lui glorioasă. „Vlăstarul firav se va face un cedru măreț, Domn al Domnilor și Împărat al Împăraților. Iată ce va face râvna Domnului oștirilor“ (Is. 9:7). 7. Dumnezeu este drept! - Ezechiel 18 – 21 Una din temele principale din această secțiune este responsabilitatea personală. Evreii exilați în Babilon îi învinuiau pe părinții și strămoșii lor pentru pedepsele teribile care veniseră asupra lor, așa că Ezechiel trebuie să le explice că Dumnezeu judecă pe fiecare om în parte și-l pedepsește doar pentru păcatele lui, nu și pentru ale celorlalți (Ezec. 18). El merge apoi mai departe și arată că cei care au condus poporul își au și ei partea lor de vină (Ezec. 19), și că aceasta a fost o constantă a tuturor conducătorilor iresponsabili din trecut (Ezec. 20). Fie că studiezi istoria din Biblie sau din manualele seculare, vei descoperi foarte repede că poporul ajunge foarte repede ca cel care îl conduce. Aceiași oameni care l-au aplaudat pe Solomon pentru că a zidit Templul l-au aplaudat și pe Ieroboam când a făcut cei doi viței de aur și și-a fabricat o religie proprie. Singura scăpare din acest cerc vicios este ca poporul să fie alipit de Cuvântul lui Dumnezeu. Numai astfel va reuși să nu se lase păcălit de „celebritățile“ care apar mereu ca niște nori fără apă printre noi. În final, Ezechiel le reamintește tuturor ascultătorilor săi că Dumnezeu are responsabilitatea de a fi credincios față de El însuși și față de legământul pe care L-a încheiat cu poporul Israel (Ezec. 21). Responsabilitatea și răspunderea sunt la fel de necesare și în timpurile noastre. Iresponsabilitatea a ajuns la culme. Foarte puțini oameni mai sunt gata să se recunoască vinovați pentru ce au greșit sau au făcut rău. În cartea Dicționarul diavolului, cinicul Ambroze Bierce definește responsabilitatea ca pe „o povară alunecoasă pe care o putem transfera foarte ușor pe umerii lui Dumnezeu, a sorții, a ghinionului sau ai vecinului“. Când cei dintâi părinți ai noștri au păcătuit, Adam a dat vina pe Eva și Eva a dat vina pe șarpe. Dumnezeu i-a socotit însă vinovați pe fiecare și i-a pedepsit așa cum cerea dreptatea. Evreii din timpul lui Ezechiel erau siguri că Dumnezeu va cruța Ierusalimul și-i va întoarce și pe ei acasă doar în virtutea faptului că erau „poporul ales“. Ei se făceau că uită că privilegiile vin întotdeauna împreună cu responsabilități, drepturile cu îndatoriri. Ei avuseseră cea mai desăvârșită Lege dată vreodată unei națiuni, dar n-au ascultat de ea. Domnul le-a dat o țară minunată, dar ei au pângărito cu idolatria lor. Prin toată purtarea lor, ei călcaseră toți termenii legământului, iar acum erau șocați că Dumnezeu le administra pedeapsa cuvenită. Ezechiel le vorbește despre responsabilitatea individuală (Ezec. 18:1-32), despre responsabilitatea conducătorilor (Ezec. 19:1-14) despre responsabilitatea națională (Ezec. 20:1-44) și, în final, despre responsabilitatea divină (Ezec. 20:45 – 21:32). Concluzia cu care ne despărțim de capitolele 18-21 este că orice popor care se depărtează de Dumnezeu își scrie propria tragedie. Israelul a experimentat mereu ce înseamnă aceasta. Nici celelalte neamuri n-au fost mai bune, dar Israelul a fost cu atât mai vinovat cu cât a păcătuit în ciuda luminii pe care a primit-o prin Cuvântul lui Dumnezeu și a grijii providențiale de care s-a bucurat. În loc să strălucească asemeni unei lumini într-un loc întunecat, Israelul a ajuns să fie ca toate celelalte neamuri. În pasajul 18 din Notes on the State of Virginia, Thomas Jefferson scrie: „Tremur de groază pentru țara mea când mă gândesc că Dumnezeu este drept“. Ezechiel a apărat dreptatea lui Dumnezeu, dar a lăudat și harul și mila Lui. Ce altceva am putea face noi? 8. Privește cetatea păcătoasă! - Ezechiel 22 – 24 Capitolele acestea conțin a doua parte a rechizitoriului divin împotriva Ierusalimului. Ezechiel se concentrează asupra a patru evenimente: sfârșitul cetății (Ezec. 22), sfârșitul regatului (Ezec. 23, sfârșitul unei dezamăgiri (Ezec. 24:1-14) și sfârșitul unei căsătorii (Ezec. 24:15-27). Capitolul 24 conține două anunțuri de jale din partea Domnului: începutul asedierii Ierusalimului (Ezec. 24:1-2) și moartea nevestei profetului (Ezec. 24:15-17). Ele reprezintă momentul de maximă intensitate sentimentală trimis de Dumnezeu către poporul Său prin intermediul lui Ezechiel. „În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim“ (Ezec. 24:1-2). „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jăleşti, nici să nu plângi, şi să nu-ţi curgă lacrămile pentru ea. Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mânca pâinea de jale!“ Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise“ (Ezec. 24:15-18). 9. Sfârșitul cetății – Ezec. 22:1-31 În ciuda alegerii providențiale și a aparențelor de religiozitate exterioară, cetatea Ierusalimul era bolnavă mortal de păcătoșenie. Ezechiel descrie adevărata stare a lucrurilor: un popor întinat (Ezec. 22:1-12), un popor condamnat (Ezec. 22:13-22), un popor declasat (Ezec. 22:23-27), un popor demonizat (Ezec. 22:28-29). Dumnezeu nu vrea să renunțe nici la un asemenea popor! El se miră că nu se mai găsește nimeni care să dorească ieșirea din impas! „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul! Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele, şi le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu“ (Ezec. 22:30-31). 10. Sfârșitul regatului – Ezec. 23:1-49 Rechizitorul divin se concentrează aici asupra necredincioșiei poporului în obligațiile de popor al Legământului. Israelul și Iuda sunt reprezentate metaforic în două surori curve: Ohola și Oholibama. Limbajul capitolului este vulgar, de mahala, ne irită urechile. Dumnezeu se coboară parcă în noroiul în care se adânciseră cei din poporul Său. Pedeapsa trimsă de Dumnezeu este exemplară, îmbrăcând metafora unei omorâri cu pietre, ca în poruncile străvechi: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Voi aduce împotriva lor o mulţime de gloată mare, şi le voi da pradă chinului şi jafului. Adunarea le va ucide cu pietre, şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii şi fiicele lor, şi le vor arde casele cu foc. Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în ţară; ca toate femeile să ia învăţătură, şi să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră! Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea, şi veţi purta păcatele săvârşite cu idolii voştri, şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!“ (Ezec. 23:46-49). 11. Sfârșitul unei dezamăgiri – Ezec. 24:1-14 Capitolul acesta încheie partea de carte care se ocupă cu distrugerea Ierusalimului (cap. 4 – 24). și se împarte la rândul lui în două secțiuni: o pildă despre un cazan care fierbe (Ezec. 24:1-14) și o predică printr-un eveniment simbolic: moartea nevestei lui Ezechiel (Ezec. 24:25-32). Restul cărții lui Ezechiel se va ocupa cu judecarea neamurilor (Ezec. 25 – 32) și promisiunile glorioase pentru viitorul poporului Israel (Ezec. 33 – 48). Data acestui mesaj este ușor de fixat, 15 Ianurie, 588 î.Ch, ziua în care a început asediul Ierusalimului. Ziua a fost suficient de importantă pentru a fi menționată și în 2 Regi 25:1-3, Ieremia 39:1-3 și 52:4-6. Evenimentele legate de căderea Ierusalimului au rămas de pomină și au dat naștere la patru sărbători de tristă aducere aminte: asediul (luna a zecea), străpungerea zidurilor de apărare (luna a patra), ziua în care a fost incendiat templul (luna a cincea) și ziua când a fost asasinat guvernatorul Ghedalia (luna a șaptea, conform lui Ier. 41:1-2). Profetul Zaharia anunță că aceste comemorări vor fi transformate cândva în zile de bucurie: „Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel: ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă, şi vor zice: „Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!“ Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului.“ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!“(Zah. 8:18-23). Deocamdată însă, Ezechia spune în metaforă că „Israelul s-a ars“ și este sortit morții. Cu tot regretul sfâșietor pe care-l simte, Dumnezeu trebuie să asiste stoic la distrugerea Ierusalimului, a Templului și la ducerea poporului ales în robie. 12. Sfârșitul unei căsnicii – Ezec. 24:15-27 Este interesant să ne uităm la ceea ce ne spun Scripturile despre nevestele profeților. Avraam a fost prooroc (Gen. 20:7), dar asta nu l-a împiedicat să mintă de două ori despre identitatea nevestei lui, crezând că numai astfel își poate scăpa viața. Moise a fost criticat pentru nevasta pe care și-a luat-o (Num. 12:1). Nevasta lui Isaia, care a fost și ea proorociță (Is. 8:1:3), i-a născut mai mulți fii, dintre care doi au avut nume cu semnificații de mesaj profetic. Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Ieremia să-și ia nevastă (Ier. 16:1-4), asta ca semn pentru evrei că vine o judecată și o pedeapsă așa de mare, că vor regreta că s-au însurat și au adus copii pe lume. Nevasta lui Osea a ajuns o prostituată și proorocul a trebuit să o răscumpere cu bani dela o piață de robi (Osea 1 – 3). Ce mare rușine trebuie să fi fost asta! Dintre toți însă, prețul cel mai mare l-a plătit Ezechiel. Pentru ca să poată rosti mesajul profetic simțind ceea ce simte Dumnezeu, lui Ezechiel a trebuit să-i moară nevasta exact în ziua în care a căzut Ierusalimul. Mai mult, Dumnezeu nu i-a îngăduit nici măcar să-și plângă moarta: „Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba, şi nu mânca pâinea de jale!“ (Ezec. 24:17). În 14 August 586 î.Ch., babilonienii au dat foc Templului și au distrus cetatea. Israelul ca neam a încetat să mai existe. Pe atunci nu existau încă radiouri, ziare sau televizoare. Cei din jurul lui Ezechiel puteau să nu-l creadă și să bănuiască mai degrabă că s-a stricat la cap din cauza pierderii nevestei iubite. Confirmarea a venit numai cinci luni mai târziu, în 8 Ianuarie 585, când un fugar venit de la Ierusalim le-a adus evreilor teribila veste: „În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim, a venit la mine şi a zis: ,,Cetatea a fost luată!“ Dar mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă şi nu mai eram mut“ (Ezec. 33:21-22). Dumnezeu a terminat vremelnic căsnicia cu Israelul. Cei din robie au auzit vestea teribilă venită de „acasă“. Toate speranțele lor, tot ce făcea tăria lor, bucuria și fala lor, tot ce le fusese mai scump ochilor, fusese distrus cu desăvârșire. De-acum nu mai aveau un „acasă“ unde să se întoarcă … „Tu, însă, fiul omului, în ziua când le voi răpi ceea ce face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor, în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale. În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi, şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sunt Domnul“ (Ezec. 24:25-27). Cu toate acestea, țesute în pânza pasajelor care anunță pedepsele există și versete care vorbesc despre speranța în viitor. Ezechiel le aduce aminte evreilor că Dumnezeu a promis că-i va aduna iar acasă din mijlocul popoarelor la care au ajuns, ca să le dea un împărat și să-i facă o împărăție. „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Când voi strânge iarăşi casa lui Israel din mijlocul popoarelor la cari este risipită, Îmi voi arăta în ea sfinţenia înaintea neamurilor, şi vor locui în ţara lor pe care am dat-o robului meu Iacov. Vor locui liniştiţi în ea, vor zidi case şi vor sădi vii; da, vor locui liniştiţi în ea, când Îmi voi împlini judecăţile împotriva tuturor celor ce-i înconjoară şi-i dispreţuiesc. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor“ (Ezec. 28:25-26). Lucrul acesta nu se va întâmpla însă prin Zedechia, un rege slab pe tronul lui David, ci prin adevăratul „fiu al lui David“, Mesia Isus Christos (Mat. 1:1). Ezechiel nu-și va încheia cartea mai înainte de a spune lucruri minunate despre această viitoare restaurare. Din ziua în care Dumnezeu i-a redat vocea lui Ezechiel, proorocul a fost scos din limitările impuse la începutul misiunii sale (Ezec. 3:25-27). De atunci înainte, tonul profețiilor lor a căpătat și el o altă culoare. După ce a terminat cu Israelul, Dumnezeu va anunța acum prin el judecata și pedepsirea neamurilor din jur. Daniel Branzei / barzilaiendan.wordpress
Posted on: Thu, 26 Sep 2013 17:09:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015