A urmărit cineva filmul " Cyberbully"? Dacă nu l-aţi urmărit vi-l recomand din suflet. Un film genial care a reuşit să pună în scenă o poveste a multor tineri din ziua de azi. Ştiu,nu mă cunoaşteţi,nici nu aveţi cum...dar povestea vieţii mele este exact că cea din film. Şi eu am fost trădată de prieteni,izolată de tot liceul din cauza unei minciuni. Şi eu am renunţat la viaţa socială,şi eu am vrut să mă sinucid. Da,chiar am vrut şi nu sunt mândră să recunosc şi nici să povestesc această parte din viaţa mea,dar poate unele persoane vor învăţa câte ceva. Nu-mi este uşor să scriu asta,vă spun sincer că îmi este enorm de greu. Când am văzut acest film toate amintirile mele au apărut în faţa ochilor,din nou m-am simţit mizerabilă şi singură. De ce? Pentru că cei pe care-i credeam prieteni au decis să-mi distrugă viaţa şi să mintă în legătură cu mine. Ei..hm,ei erau cei mai populari din liceu,cu cei mai mulţi prieteni,doar copii de bani gata.Eu,eram populară între prieteni mei şi nu aveam o popularitate extrem de mare în liceu. A fost de ajuns că unul dintre ei să spună o minciună despre mine că toţi ceilalţi să creadă,să mă arate cu degetul şi să mă excludă total. Nu voiam să le arăt că mă doare,poate de asta am devenit şi o persoană rece şi dură,poate de asta îndepărtez alte persoane de lângă mine şi nu sunt capabilă să ofer iubire,pentru că asta am primit,indiferenţă şi durere. Îmi era greu să merg la şcoală,să-i înfrunt pe toţi,să aud fel şi fel de bârfe neadevărate...simţeam că mor şi nu ştiam cum să opresc toate minciunile. Am vrut să mă sinucid,da,chiar am vrut. Eram singură...toţi mă evitau până şi cei pe care-i credeam prieteni. Plângeam cu orele iar când ai mei veneau acasă trebuia să mă prefac fericită pentru că nu voiam să mă vadă dărâmată. Totdeauna am fost puternică şi nu voiam că ei să mă vadă în halul ăla. Ajunsesem să nu mă mai recunosc,mă neglijăm total şi ajunsesem să mă urăsc pentru ceea ce eram. Era o corvoadă să mă privesc în oglindă,să ştiu că toată lumea crede ce-i mai rău despre mine şi că nu pot face nimic să demonstrez că nu e adevărat...Dar,uşor uşor mi-am dat seama că nu pot opri ce alţii au scornit şi că oricât aş plânge şi aş suferi eu nu voi rezolva nimic. Am ţinut capul sus şi am fost mândră că-i tratăm pe toţi cu indiferenţă. Eu ştiam că ceea ce se vorbea nu era adevărat şi-mi era de ajuns că eu să mă cred pe mine însămi. Mi-am alungat până şi gândurile de sinucidere şi am revenit la normal. Acum, cei care în acele momente au fost lângă mine,sunt cele mai speciale persoane din viaţa mea,ei sunt cu adevărat prietenii mei. Ştiu prea bine că poate acum că aţi aflat şi chestia asta despre mine nu o să mă mai apreciaţi atât de mult. Mi-a fost enorm de greu să povestesc această etapă şi am făcut-o cu lacrimi în ochi. Nu vreau să par mironisiţă sau să provoc milă cuiva,în niciun caz. Vreau doar să ştiţi că în ciuda vorbelor ce vi se adresează voi trebuie să fiţi puternici şi să aveţi încredere în voi. Eu sunt convinsă că cineva acolo sus a văzut tot ce am îndurat eu şi că într-o zi,toţi cei care m-au rănit îşi vor primi pedeapsa...
Posted on: Sun, 22 Sep 2013 19:35:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015