AMURG ŞI RĂSĂRIT Posted on August 29, 2013 by goranmrakic Week-end-ul trecut am asistat la blitz-krieg-ul de la Șag, unde am descălecat cezarian, am venit-am văzut-am cucerit, bineînțeles, flancați de șoseaua Timișoara-Moravița, poliția rutieră, niște jandarmi discreți și o nană ce vindea lubenițe. Din păcate, nu am putut rămâne la tradiționalul post-party datorită întâlnirii de 20 de ani cu foștii colegi de la Școala Generală Variaș, acolo unde am avut onoarea să termin calasa a VIII-a. Unul dintre colegi m-a întrebat la un moment dat: „Bă, tu tot cu Poli ai rămas?” „Nu, eu tot cu Poli am plecat”, i-am răspuns în glumă, lăsându-l probabil nedumerit. „Poli s-a transformat într-o beţie filozofică perpetuă, din care îmi doresc să nu mă trezesc niciodată. Rezultatul de pe teren este mai mult proiecţia unei stări de spirit decât a unei execuţii cu şiretul sau şpiţul. Totul se rezumă la un haos creativ în care semeni pasiune şi culegi exuberanţă. Un vârtej care trage la fundul apei o gaşcă de rebeli alcoolizaţi întru trufie şi scoate la suprafaţă o armată colorată în alb-violet, capabilă să sece dintr-o sorbire orice adversar” – aşa ar fi trebuit să sune ambigua-mi alocuţiune în continuare, dar am zis că e mai bine să mă limitez la comandarea a două beri, pentru a nu chema colegii şi psihiatrul de serviciu de la dispensarul de vizavi. În concluzie, am rămas şi am plecat cu Poli în acelaşi timp, depinde din ce perspectivă privim lucrurile. A urmat etapa intermediară de la Dragşina. După ce miercuri a plouat toată ziua, existau şanse mari să ne prindă potopul tocmai în timpul meciului, dar zeul tunetului a avut răbdare până am dat patru goluri şi ne-am tirat spre peşterile şi scorburile cu bere la halbă. Un meci care se joacă în mijlocul săptămânii, după masă, pe o vreme capricioasă – nu prea promite să adune multă lume, dar totuşi în jurul maidanului drăgşinean au mişunat oarece homo-sapienşi, atât din Timişoara, cât şi din tribul localnicilor. „Bă Ioane, ăştia ne dau zece!”, îl aud zicând pe un bătrânel tovarăşului său în timp ce-i pasa şi ştafeta sub formă de sfert de răchie de prune. „Ne dau o pulă zece”, îi răspunde acesta moromeţian, ştergându-şi cu palma stropii de licoare rămaşi pe bărbie şi tuşind sec…Vorbele profetice ale scepticului s-au adeverit, echipa noastră nereuşind să marcheze în prima repriza decât de două ori. Abia după ce „băieţii în ghete” au început să atace la poarta la care stătea galeria, atmosfera s-a mai dezmorţit, chiar dacă deasupra tuturor plana un cer parcă decupat din negurile Evului Mediu. La un moment dat, am văzut vacile care veneau de la păscut, semn că se apropia şi finalul meciului. A început să picure, dar din fericire s-a terminat şi jocul. De fapt, nu era mare scofală nici dacă ne prindea ploaia. La urma urmei e vară şi parcă suntem fericiţi că am scăpat de caniculă. Am remarcat însă un lucru – în deplasările de genul acesta, aparent insignifiante, cum ar fi la Dragşina, vin doar cei mai devotaţi suporteri, care îşi organizează întreaga activitate şi viaţă în funcţie de meciurile lui Poli. Ei reprezintă nucleul, focul viu al acestei nebunii efervescente. Ei sunt cei care pleacă şi rămân cu Poli deopotrivă, contopiţi într-o superbă panoramă violetă, indiferent dacă e decupată dintr-un amurg sau dintr-un răsărit de soare.
Posted on: Thu, 29 Aug 2013 14:00:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015