Angola este o țară în sud-vestul continentului Africa ce se învecinează cu Namibia, Republica Democrată Congo și Zambia. Angola beneficiază de o largă ieșire la Oceanului Atlantic. Această fostă colonie a Portugaliei este bogată în numeroase resurse naturale, dintre care petrolul și diamantele sunt cele mai importante. Formal, țara are un guvern democratic și e numită Republica Angola sau în (limba portugheză: República de Angola).Originea și istoria numelui[modificare] Numele Angola este o derivare portugheză a cuvântului Bantu N’gola, care era titlul tradițional al regilor Împărăției Quimbundos în secolul XVI, când țara a fost colonizată de către Portugalia. Istorie[modificare] Primii locuitori ai ariei au fost poporul Hoisan. Majoritatea acestei populații a fost înlocuită de către triburi Bantu în perioada migrațiilor Bantu. În 1483, Portugalia a creat baze lângă Râul Congo, zonă în care existau statele Kongo, Ndongo și Lunda. Statul Kongo se întindea din Gabon la nord pănă la Râul Kwanza la sud. În 1575, Portugalia a creat o colonie la Luanda pentru a profita de comerțul cu sclavi. Portughezii au început să controleze coasta teritoriului pe parcursul secolului XVI printr-o serie de tratate și războaie. Ei au format colonia Angola. Olanda a ocupat Luanda în perioada 1641-48. În 1648 Portugalia a recucerit Luanda și a inițiat o campanie militară pentru cucerirea statelor Kongo și Ndongo, campanie care s-a sfârșit cu victoria Portugaliei în anul 1671. Portugalia nu a preluat controlul administrativ al teritoriilor pe deplin până la începutul secolului XX. În 1951 colonia a fost reorganizată ca o provincie a Portugaliei, numită și Africa occidentală portugheză. Când Portugalia a refuzat să inițieze un proces de decolonizare, trei mișcări pentru independență au apărut: Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei (Movimento Popular de Libertação de Angola MPLA), cu o bază în Kimbundu și intelectualitatea din Luanda și cu legături cu partide comuniste din Portugalia și Blocul de est; Frontul Național pentru Eliberarea Angolei (Frente Nacional de Libertação de Angola, FNLA), care a deținut o bază etnică în regiunea Bakongo la nord, având legături cu Statele Unite ale Americii și regimul Mobutu în Zair; și Uniunea Națională pentru Independența Totală a Angolei (União Nacional para a Independência Total de Angola, UNITA), condusă de către Jonas Savimbi cu o bază etnică și regională în regiunea Ovimbundu din centrul țării. După o insurecție anticolonială de 14 ani și eliminarea regimului fascist din Portugalia de către o lovitură militară, partidele naționaliste ale Angolei au început în ianuarie 1975 negocierile cu Portugalia pentru obținerea independenței Angolei. Independența urma să fie declarată în noiembrie a acelui an. Aproape imediat, un război civil a izbucnit între MPLA, UNITA și FNLA, fiecare grupare fiind susținută de către grupări de peste hotare. Africa de Sud a susținut UNITA și a invadat Angola în august 1975 pentru a-și asigura neinterferanța guvernului Angolei în Namibia, teritoriu aflat în acel moment sub controlul Africii de Sud. Forțe cubaneze au venit să susțină gruparea MPLA în octombrie 1975, reușind să apere capitala, Luanda și să respingă forțele Africii de Sud. MPLA s-a declarat guvernul de facto al țării când independența a fost declarată în noiembrie, cu Agostinho Neto ca primul președinte al țării. În 1976, FNLA a fost învinsă de către o combinație a forțelor grupării MPLA și soldați cubanezi, lăsând doar MPLA marxistă și UNITA (susținută de către SUA și Africa de Sud) să se lupte pentru putere. Conflictul a continuat, intensificat de către situația geopolitică a Războiului rece și de abilitatea ambelor partide de a accesa resursele naturale ale Angolei. MPLA utiliza veniturile petrolierelor și UNITA accesa diamantele țării care erau vândute ilegal peste hotare. (LeBillon, 1999). În 1991, facțiunile au consimțit să transforme Angola într-un stat multipartit, însă după ce președintele José Eduardo dos Santos de la MPLA a câstigat alegerile supravegeate de către ONU, UNITA a refuzat să accepte rezultatul alegerilor, declarând că aceastea au fost fraudate. La scurt timp lupta dintre cele două grupări a reînceput. În 1994, un acord (protocolul Lusaka) negociat între puterea din Luanda și UNITA a asigurat integrarea membrilor facțiunii rebele în noul guvern. Un guvern pentru uniunea națională a fost instalat în 1997, însă în 1998 luptele au reînceput, cauzând sute de mii de refugiați interni. Pe data de 22 februarie 2002, Jonas Savimbi, liderul grupării UNITA, a fost omorât și cele două facțiuni au consimțit la oprirea ostilităților. UNITA a fost forțată să renunțe la aripa sa militară și să accepte rolul de principal partid de opoziție. Cu toate că situația politică a țării continuă să se normalizeze, președintele dos Santos încă nu a permis introducerea unui sistem democratic. Printre problemele principale ale țării sunt criza umanitară care a fost cauzată de război, abundența câmpurilor minate și acțiunile grupării care se luptă pentru independența provinciei Cabinda (Frente para a Libertação do Enclave de Cabinda). Angola, ca și multe țări din Sub-Sahara, este afectată de numeroase boli infecțioase. În aprilie 2005, Angola a fost afectată de infecția virusului Marburg, una din cele mai devastatoare epidemii din istoria statului cu 237 de morți în 261 de cazuri, afectând 7 din cele 18 provincii pe 10 aprilie, 2005. Politică[modificare] Ramura executivă a guvernului este compusă din Președinte, Prim Ministru, și Consiliul Miniștrilor. La acest moment, puterea politică este concentrată în Președinție. Consiliul Miniștrilor, compus din toți miniștrii și vice-miniștrii guvernului, se întâlnește regulat pentru a discuta afacerile politice a țării. Guvernatorii celor 18 provincii sunt numiți de către Președinte. Legea Constituțională din 1992, descrie structura guvernului și declară drepturile și datoriile cetățenilor. Sistemul juridic e bazat pe legea portugheză și cea de cutumă, este slabă și fragmentată, și curțile de justiție funcționează în doar 12 din cele 140 de municipalități. O Curte Supremă îndeplinește funcția de tribunal de apel. La acest moment nu există o Curte Constituțională cu puterea de a analiza constituționalitatea legilor țării. Războiul civil de 27 de ani a devastat instituțiile politice și economice a țării. ONU estimează că 1,8 million de oameni sunt deplasați în interiorul țării, însă în general e acceptat că 4 milioane de oameni sunt afectați de război. Condițiile de viață zilnice prin toată țara și în special în Luanda (cu o populație de ca. 4 milioane) reflectă lipsa infrastructurii și a multor instituții sociale. Criza economică în care pentru moment se află țara nu permite alocarea fondurilor pentru instituții sociale cruciale. Multe spitale duc lipsă de echipament și medicamente, multe școli nu dețin manuale, și mulți lucrători ai statului nu dețin uneltele necesare pentru îndeplinirea funcțiilor sale. Președintele a anunțat că alegeri democratice vor avea loc în Septembrie 2008. Aceste alegeri vor fi primele din 1992 și vor selecta noul președinte și noua Adunare Națională.
Posted on: Fri, 22 Nov 2013 23:30:08 +0000