Argumentele clasice: 1. Patrimoniu. Roşia Montană este că Voroneţul, ca bisericile de lemn din Maramureş sau că Delta Dunării. Locaţii excepţionale, confirmate de UNESCO, prin care România contribuie la marea cultură a lumii. Elemente excepţionale de patrimoniu, adică ceea ce am primit de la părinţii noştri şi avem datoria să transmitem copiilor noştri. 2. Mediu. Un lac de cianuri şi metale grele cu suprafaţa cât Sibiul, cu fundul nebetonat deci permeabil, sprijinit de un baraj de 185 de metri, construcţie similară cu cele care au produs în lume mari dezastre de mediu. O listă aici silviacolfescu.blogspot.ro/2013/08/lista-accidentelor-cu-cianuri-la-minele.html 3. Economic. România va câştiga 1 miliard de euro. Adică cât au plătit pe panseluţe primarii din Bucureşti în 6 ani. Sau 10% din fondurile europene pe care nu vom fi fost în stare să le atragem în 2007-2013. 4. Social. 600 de locuri de muncă pentru 16 ani şi nicio perspectivă la finalul acestei perioade. Supralicitarea acestor locuri de muncă este o glumă. În comparaţie, o ştire banală de acum o luna: Draxlmaier măreşte de la 5000 la 6000 numărul de angajaţi la firma din Satu Mare. Miza Roşiei Montane depăşeşte aceste planuri foarte grave. Vorbim de modul în care se configurează relaţia între societate şi clasa politică pentru ani buni de acum înainte. Un privat a venit în România şi a cumpărat oameni politici, instituţii, presă, tot. Nu şi justiţia, respect pentru instanţele care au respins proiectul, în special cele din Cluj. Şi pentru că privatul nu poate să producă un proiect legal, vrea o lege prin care el să nu mai respecte legile din România, iar clasa politică se pregăteşte să i-o dea. E vorba de un atac la statul de drept şi la suveranitatea naţională. Mai mult decât atât, vorbim de nişte ţărani din Roşia Montană care, de 15 ani, şi-au pus în paranteză viaţă personală pentru a-şi apară pământurile, bisericile şi cimitirele. Au devenit, fără voia lor, simbolul luptei pentru statul de drept în România. Lupta nu mai este a lor, este lupta de conştiinţa a unei generaţii. Dacă vom pierde, refuz să imaginez această perspectivă, ne vom duce în continuare la serviciu, ne vom face în continuare vacanţele în Grecia sau în Vama Veche, vom protesta poate pentru o nouă lege a salarizării. Dar ne vom mai putea privi unul pe celălalt în ochi? Acest articol nu este original. Structura este inspirată de declaraţia lui Mihai Bumbeş youtube/watch?v=ZqOf9JzfqAA iar concluzia provine din articolul excepţional al lui Cornel Vîlcu blog.activewatch.ro/rubrica-cetăţeanului-necenzurat/românia-în-genunchi-acum-ori-niciodată/ pe care va rog să îl citiţi, în special finalul.
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 07:58:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015