Astăzi este prima zi de școală. Un nou început pentru copii, - TopicsExpress



          

Astăzi este prima zi de școală. Un nou început pentru copii, dascăli, părinți și bunici. Un nou început pentru toți slujitorii școlii, o zi a marilor emoții. Mă gândesc în primul rând la copiii care astăzi nu au unde merge pentru că scoala lor nu-i poate primi: copiii din satele inundate din județul Galați, copiii din câteva locuri uitate în care ”prima zi de școală” se improvizează în alte spații, copiii care vor fi absenți pentru că nu au cu ce se îmbrăca sau încălța. Le doresc să ajungă cât mai repede la școală, să fie sănătoși și să vrea să învețe cu orice preț. Mă gândesc la colegii mei, educatorii, învățătorii și profesorii cărora le urez un an școlar cu sănătate, putere de muncă, rezistență într-un sistem aflat în suferință, forța de a găsi zâmbetul, gestul și cuvântul de care au nevoie toți copiii care vin la școală. Vă doresc, Stimați Colegi, un an cu nici o absență în fața elevilor! Mă gândesc la părinți și bunici și îi rog să fie cât mai aproape de școală, să o susțină mereu și să-și ajute copiii și nepoții care învață. Mă gândesc și la colegii din inspectoratele școlare, din Ministerul Educației, din alte instituții ale statului care au în responsabilitate EDUCAȚIA urându-le gândul cel bun pentru ȘCOALĂ și neliniștea pentru a-i rezolva nenumăratele probleme. Alături de cel de-al doilea nepoțel în clasa I, alături de primul nepoțel care intră în clasa a III-a, voi participa la deschiderea anului școlar în două școli din Ardeal. Ca profesor și deputat membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, voi apăra ca și până acum interesele școlii românești, implicându-ma activ în viața ei. Voi milita, în continuare, pentru depolitizare, pentru calitate, încurajându-mi și motivându-mi mereu colegii.
Posted on: Mon, 16 Sep 2013 07:29:59 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015