Astăzi lumea, din zidire a lui Dumnezeu, se transformă pe zi ce - TopicsExpress



          

Astăzi lumea, din zidire a lui Dumnezeu, se transformă pe zi ce trece în înşelătoria celui rău care aduce lucruri şi întâmplări, tocmai ca să alunge amintirea lui Hristos din mintea oamenilor. Nu vom putea intra în locaşurile lui Dumnezeu decât doar dacă ne vom asemăna vameşului care, spunând în taină „Dumnezeule milostiv, fii mie păcătosului”, a fost iertat de către Acesta şi s-a întors folosit la casa sa. Aşadar, să valorificăm fiecare clipă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, prin amintirea numelui Său căci timpul omului este preţios şi vieţuirea lui pe pământ este limitată, iar „ziua de mâine, nu-i dată nimănui”. Prin aceasta se împlinesc cuvintele Psalmistului care zice „Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului.”
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 16:13:03 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015