Astăzi mi-a fost rușine pentru județul - TopicsExpress



          

Astăzi mi-a fost rușine pentru județul Bistrița-Năsăud! Venind de acolo credeam că sunt conștientă de realitatea pe care o trăiesc oamenii, însă știrea că județul natal este pe primul loc în țară în ceea ce privește nașterile la adolescente de sub 15 ani m-a determinat să reevaluez situația. Șocul ce vine firesc într-un asemenea context se estompează odată ce analizezi premisele ce au determinat o astfel de situație precum satele cu vile somptuoase ale părinților plecați în Spania sau Italia la muncă, în care copilele ce la plecarea lor aveau 5 ani s-au gandit să se joace real de-a mama și tata sărind etape firești precum pre-adolescența, ori adolescența propriu-zis, dar și la pervenitisul ce se regăsește din abundență în acel județ. Dar totuși, ca la noi la nimeni! Dar fix ca la nimeni, fiindcă uite că nici în fundul Moldovei fetele nu sunt atât de cretine, de sigure pe ele și de înfumurate, de înculte și de prost crescute încăt să creadă că a crește copii este chiar o joacă de copii. În știrea pe care am auzit-o eu se vorbea de lipsă de educație, dar EU, EU spun că pe lângă asta e mai mult parvenitism și categoric prostie! Cum să ai senzația că într-o lume fără reguli tu copilă vei fii capabilă să educi un gândac cănd tu nici nu ai învățat să scrii? Ce îi spui tu, ce să îl înveți tu, cu ce capacități îl îndrumi tu? A da, când ai inlocuit mirosul vacii cu Chanel furat doar fiindcă cineva și-a riscat pielea ai senzația că e o capodoperă să faci un plod! În mod cert dintr-o astfel de generație nu o să se ridice vreun doctor docent, dar când se sparge buba vreau să nu mai fiu demult în țara asta! Vedeam Bistrița ca un loc liniștit cu oameni cumpătați, cu dor de tihnă și pace și-mi era dragă că-mi pareau puține paradoxurile astea cu difetențe mari de nivel social raportat la capabilitățile culturale ale persoanelor. Căutând puțin vei constata că nu s-au bagat prea mulți bani în acest oraș și mai cu seamă în județ, dar e totuși decent, aparent foarte civilizat, categoric liniștit, totuși județul astă fiindcă nu s-a ridicat prin investiții ci prin banii trimiși de muncitori în străinătate îmi parea că s-a ridicat chiar mai sănătos fiindcă vorbiam de muncă grea și curaj. Și uite cum realitatea, exact când ai senzația că știi ceva îți trage un șut sănătos în fund și-ți crapă puțin capul de durere că te-ai înșelat și-ți reamintește că banii facuți fară cultură determină un parvenitism și-o siguranța de sine ce te împăunează cu mândria de a nu reuși să îți depășești condiția de copilă proastă prinsă devii într-o viață simplă, fără perspective; și nu-i așa că ăsta era visul tău? Nu-i așa că tot tu erai aia care se credea mai deșteaptă ca măsa? Și ea te-a facut devreme, deci nu ai evoluat!!! Olimpicul de aur la matematică e unul, copii ale minorelor sunt mii, categoric nu se poate echilibra balața. Nu mai am chef să mai trag vreo concluzie fiindcă nu mai am să le plătesc ăstora ajutoarele sociale din munca mea și-mi fac bagajele pentru emigrare fără vreo strângere de inimă, dorindu-vă doar să putreziți aici ca viermii dacă nu vă vine mintea la cap!
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 23:18:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015