Astăzi voi dactilografia ceva... despre puterea întregului...dedic cele scrise părinţilor mei, în special tăticului meu,care astăzi ,29 septembrie omagiat...te iubesc mult şi îi mulţumesc Domnului din suflet că eşti tatăl meu .... că am părinţii pe care îi am.....că m-au învăţat că iubirea poate fi şi otravă şi leac,iar cei îndrăgostiţi o beau la nimereală...da-le Doamne linişte sufletească părinţilor mei ...ei au nevoie de aceasta în urma îcercărilor care le-ai trimis....ei sunt puterea întregului......... Când l-a creat pe Adam, D-zeu l-a conceput ca pe o fiinţă capabilă de jertfă şi de muncă. Era pe timpul când îngerii locuiau în Grădina Edenului,dar, fiind ocupaţi cu alte treburi, nu prea aveau timp s-o îngrijească, aşa că D-zeu a încredinţat această misiune primului om. Singurătatea şi tristeţea însă au prins a-l măcina şi atunci Marele Creator a plămădit din aceeaşi ţărână cu el o femeie, pe nume Lelita,care trebuia să-i ţină de urât şi să-l ajute, dar ea s-a dovedit a fi egoistă şi de independentă ,încât ,în loc să-l ,doar se certa cu el, îl tachina şi îl făcea să sufere.Creatorului i s-a făcut milă de Adam şi, după ce a coborât peste el somn greu, a zămislit din coasta lui o altă femeie-pe Eva,"proiectată" să fie mai mult ataşată de bărbatul ei.Nu voi scrie ce s-a întâmplat cu Lelita şi în ce s-a preschimbat(sper că ştie fiecare),dar voi accentua că primii oameni au fost creaţi cu scopuri diferite:bărbatul-pentru jertfă,iar femeia-pentru devotare.De aici şi marea diferenţă dintre destinele pe care le au. BĂRBATUL crede că e dator să lupte şi să moară pentru iubire,onoare,patrie,prietenie...El pleacă la război cu conştiinţa împăcată. Nucleul existenţei sale e în interiorul lui.Lumea nu e un scop în sine,ci doar un anturaj.De asta renunţă la viaţă mult mai uşor decât femeia...Ciobănaşul din balada "Mioriţa" ,de exemplu,îşi trateazăpropria sacrificare ca pe ceva firesc. Dimpotrivă , e gata să lupte şi să învingă, dar se pregăteşte şi de ce este mai rău.El acceptă jertfa ca pe o perspectivă demnă de urmat, deoarece e conştient de nemurirea sa. Aceeaşi stare o are şi Mântuitorul când e răstignit pe cruce.El se jertfeşte benevol.El rabdă umilinţa şi supliciul,pentru că doar aşa poate obţine îngăduinţa Cerului pentru cei mulţi. Biblicul Avram se duce cu unicul său fiu pe munte, îl leagă deasupra lemnelor puse pe jertfelnic şi ridică pumnalul să-l înjunghie,ferm convins că jertfa este mai importantă decât dragoste de tată... Omamă n-ar fi fost în stare de aşa ceva. Instinctul autoconservării la femeie este mult mai pronunţat. Ea preţuieşte viaţa,pentru că doar aşa se poate consacra celor apropiaţi. Adevărata cruce a femeii este DĂRUIREA. Ea se dedică cu abnegaţie copiilor,familiei,iubirii şi ,ca s-o poată face perseverent şi bine, are nevoie de viaţă,de energie,de răbdare.Ea este din instinct OCROTITOARE. Războaiele sunt provocate de bărbaţi.Pînă şi cetatea Troia nu din vina Elenei a căzut.Paris a fost de vină.El s-a jucat cu focul.Dar consecinţele le-a suportata femeia... Deşi ferită oarecum de săbii şi săgeţi, ea îşi asumă povara aşteptării. Bărbaţii se duc la luptă şi lasă ţara în grija ei. Biruinţa lor se sprijină pe încrederea că au spatele asigurat.Altfel ,ce rost ar mai avea victoria,dacă, revenind acasă,n-ar găsi nimic din ceea ce au lăsat în urmă? Luptător prin vocaţie,bărbatul are nevoie de inteligenţă şi voinţă. El este mult mai crud şi mai sever decât femeia. Ataşamentul ei faţă de cei apropiaţi , dimpotrivă, o determină să preţuiască îndeosebi fineţea, sensibilitatea şi frumosul, de unde şi reacţia ei total opusă la jignire...Bărbatul se revoltă, în primul rând ,când cineva pune la îndoială mintea lui. Pentru femeie, insulta cea mai mare e să atentezi la frumuseţea ei. Înţelepciunea feminină este emotivă.Femeia judecă prin sentimente şi nu ezită să-şi descarce nervii cu ajutorul lor. Bărbatul este mai echilibrat. El nu-şi arată sentimentele. Le arde în interiorul său,iar asta îl face mai vulnerabil la durere şi la stres.Din acest punct de vedere,bărbatul este o fiinţă mult mai slabă decît jumătatea sa. Aţi observat?Bărbaţii ,de regulă, se sting din viaţă mai devrame: abea ajung la vîrsta de pensionare şi prind a se duce unul după altul ca ala cătănie... Sunt, oare ei,ei mai resemnaţi decât femeile în faţa morţii? Probabil, nu . De vină e predestinarea. Bărbatul vede sensul vieţii în muncă, în activitate.Lipsit de muncă, îşi pierde scopul,se simte inutil,înstrăinat şi părisit, iar asta ăi distruge sănătatea şi el cedează mai uşor în faţa morţii. Femeia ,dimpotrivă, plasează în centrul existenţei sale comunicarea,relaţiile cu cei din jur. Pensionarea n-o izolează de ceilalţi,n-o rupe de comunicare, ba chiar adesea îi favorizează nevoia de compasiune,iar asta o ajută,o face mai puternică, mai longevivă. Cât timp eşti tînăr şi voinic,pofta de viaţă vine de la sine. Cu vârsta însă ,această stare începe să se estompeze. Revigorarea ei depinde de anturajul în care eşti plasat .Când simţi că ai un rost, că eşti apreciat şi că societatea are nevoie de aportul tău, atunci îmbătrînirea îşi încetineşte paşii. Şi , dimpotrivă- când toţi te ocolesc ,te dau uitării ,începi să uiţi şi tu că eşti dator să mai trăieşti... Un grup de psihologi din SUA au fondat o şcoală pentru persoane de 70-80 de ani care erau antrenate în diverse munci folositoare. Programul zilnic prevedea distracţii, jocuri, dialoguri, darşi studii interesante şi plăcute...După 10 ani de activitate, s-a constatat că aşa-numiţii "elevi" ai acestei şcoli depăşeau cu mult speranţa medie de viaţă a populaţiei din ţara lor. Edoar o probă, o simplă încercare de a demonstra că moartea poate fi "convinsă" să vină mai târziu. Nu e uşor ,desigur, dar e posibil ! Iar cel mai sigur mod de a o face este IUBIREA. Oricât de mare e deosebirea dintre femeie şi bărbat , în fond, ei sunt o singură fiinţă şi numai împreună,cu dragoste şi dăruire ,pot face ca viaţa să dăinuie o veşnicie...
Posted on: Sat, 28 Sep 2013 22:40:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015