Avocaţii holistici încearcă să-şi ajute clienţii să - TopicsExpress



          

Avocaţii holistici încearcă să-şi ajute clienţii să se concentreze asupra aspectelor cu adevărat importante pentru ei, ocupându-se direct de toate frustrările şi supărările generate de situaţia lor curentă. Filosofia potrivit căreia toate situaţiile prin care trecem se întâmplă la propria noastră invitaţie, cu scopul de a învăţa o lecţie superioară, este de-a dreptul revoluţionară în profesiunea juridică. Spre exemplu, dacă cineva este arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului, avocatul nu îi prezintă clientului său numai consecinţele juridice, dar îl şi ajută să descopere cauza pentru care a ajuns să facă abuz de alcool şi efectele pe care această atitudine le are asupra sa şi asupra muncii sale, asupra familiei şi prietenilor. Aceşti avocaţi luminaţi afirmă că justiţia este cu adevărat slujită numai dacă vinovatul nu încearcă să scape de consecinţele faptelor sale prin tot felul de tertipuri şi prin ascunderea adevărului. În cazul şoferului beat, este în interesul direct, pe termen lung, al acestuia să-şi asume responsabilităţile, să accepte consecinţele şi să primească consultanţă pentru a scăpa de dependenţa sa. Abordarea holistică ajută persoana să cerceteze cauzele conflictului pe toate nivelele: spiritual, mental, emoţional şi financiar. Justiţia holistică reprezintă conştientizarea comportamentului trecut, acceptarea responsabilă a consecinţelor şi angajamentul personal de a-ţi schimba atitudinea.
Posted on: Sat, 14 Sep 2013 10:49:42 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015