Azi e o zi specială. Ziua de naştere a MAMEI mele. Să fii - TopicsExpress



          

Azi e o zi specială. Ziua de naştere a MAMEI mele. Să fii sănătoasă, MAMĂ, să ai parte de sănătate, de bucurii şi de cât mai puţine griji într-o lume încorsetată de stres continuu. Te ştiu şi te simt alături în fiecare zi, chiar dacă uneori ne vedem doar la sfârşit de săptămână, poate nici atunci – de cele mai multe ori -, iar când suntem împreună orele se scurg mult prea repede. Îmi eşti şi ne eşti tare dragă, cuvintele sunt prea puţine într-o astfel de zi şi oricum nu ar reuşi să transmită tot ceea ce avem în suflete. Te văd alergând dintr-o parte în alta prin curte şi prin casă, nerăbdătoare să ne ai pe toţi lângă tine, în jurul mesei, făcând din noapte zi fiindcă nu te lasă gândurile să adormi, îngrijorată fiindcă am răcit sau uităm (mai mereu) să adormim şi să ne odihnim, temătoare în faţa timpului care ne îmbătrâneşte şi pe noi şi te face să uiţi de tine. Întotdeauna ne-ai pus pe primul loc, întotdeauna ne-ai ocrotit şi ai suferit intens pentru fiecare suferinţă a noastră. Te iubim şi am vrea să fii veşnică… Eu, sora mea Nusa, si fetita mea Aura Maria îţi trimitem toate gândurile noastre bune şi de-abia aşteptăm să te strângem în braţe. La mulţi ani, MAMA mea!
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 14:25:24 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015