"Azi l-am luat la întrebări pe Timp… - De ce ai zăbovit atât de mult Timpule? De ce m-ai lăsat să fiu din nou dezamăgit de oameni? - Eu nu am zăbovit. Mă miră faptul că nici până acum nu ți-ai însușit lecția asta, cu încrederea în oameni… - Credeam că am învățat-o. În spatele bunelor intenții oamenii au învățat să își ascundă bine adevăratul caracter. - Așa este. Eu nu pot schimba cu nimic acest lucru, îl pot doar dezvălui. Însă oamenii îmi dau atât de mult de lucru așa că pe la unii dintre ei întârzii, iar adevărul devine o rană mare care sângerează continuu, rană pe care tot eu trebuie să o vindec. - Ce sarcină grea… oare oamenii se opresc vreodată? Din a fi “altcineva” vreau să zic… - Oamenii nu se opresc niciodată. Ei au impresia că nimic nu-i doboară, că sunt mai presus de tot… numai că viața le mai dă uneori câte o palmă și îi trezește. Pe unii. Altora nu le mai dă nici o șansă. - Știi… eu îți mulțumesc pentru că la mine n-ai întârziat atât de mult. Uneori am avut senzația că te-ai oprit pentru mine sau că ai fost mai răbdător. - Poate. Sau poate că ți s-a părut. Uneori ești atât de naivă… îmi dai senzația că ți-ai creat o lumea a ta, cu totul diferită de cea în care restul oamenilor sunt așa cum sunt. - Mda… cel puțin încerc să o păstrez așa… altfel. - Și bine faci. - Mulțumesc prieten Timp! - Nu-mi mulțumi. Nu îți sunt prieten. Din când în când însă îmi place să-ți mai dau câte o mână de ajutor. - Atunci mulțumesc oricum!"
Posted on: Fri, 09 Aug 2013 16:03:35 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015