Biserica Mitocul Maicilor din Iași Biserica „Cuvioasa - TopicsExpress



          

Biserica Mitocul Maicilor din Iași Biserica „Cuvioasa Parascheva” (Mitocul Maicilor) din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași, care a fost construită în anul 1819 de către postelnicul Mihail Pascu, pe locul unor biserici mai vechi cu același hram. Lăcașul de cult este situat în centrul orașului Iași, pe str. Pasajul Trianon nr. 1, în spațiul dintre Bulevardul Independenței și strada Lăpușneanu, lângă fosta reședință domnească a lui Alexandru Ioan Cuza (astăzi Muzeul Unirii din Iași). Ea are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (14 octombrie). Numele de „Mitocul Maicilor” provine de la faptul că în chiliile din jurul bisericii au locuit o perioadă călugărițele mutate de la Mănăstirea Socola, în 1803, la înființarea seminarului teologic. Pe timpul domniei lui Alexandru Moruzi, maicile sunt mutate la Mănăstirea Agapia. Biserica mai este cunoscută și sub numele de „Biserica lui Cuza” pentru că a făcut parte din curtea palatului domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biserica „Cuvioasa Paraschiva” (Mitocul Maicilor) din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004. Informatiile, fotografiile sint luate de la Wikipedia, de pe Google/images. tesalut.ro
Posted on: Fri, 02 Aug 2013 05:31:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015