Borna kilometrică „Vilnius” În studioul de la Chişinău - TopicsExpress



          

Borna kilometrică „Vilnius” În studioul de la Chişinău al Europei Libere se află directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie şi Cornel Ciurea, director de programe la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. Arcadie Barbăroşie: „Acuma este altceva că aderarea la Uniunea Europeană a avut un impact enorm asupra dezvoltării acestor ţări. Au venit noi tehnologii, au venit, în primul rând, resurse multe, investiţii, a venit asistenţă tehnică. Acesta este un lucru absolut obiectiv, nu ai ce face. Adică noi nu putem să zicem „sau... sau”. Iarăşi, încă o dată, nu este doar confruntare strategică sau doar dezvoltare şi bune intenţii. Este şi una, şi alta. A venit umbrela de securitate NATO, au venit investiţiile străine, asistenţă, fonduri pentru infrastructură, toate sunt legate. Mai mult decât atât, eu cred că ceea ce numim noi, mulţi dintre noi, foarte eufemistic: valori, principii etc., modele civilizaţionale de dezvoltare, este un lucru absolut palpabil, este un lucru absolut real. Şi noi trebuie să înţelegem, încă o dată, că aderarea la Uniunea Europeană este o alegere, de asemenea, şi civilizaţională. Deci, modelul de dezvoltare, confruntarea geostrategică, dar şi, într-adevăr, susţinere foarte concretă economică, care se reflectă în resurse financiare şi tehnologice, şi asistenţă etc. – toate acestea nu putem să le separăm. Că această confruntare geostrategică s-a acutizat, după venirea lui Putin la putere, este evident. Putin vrea să transforme Rusia într-un mare imperiu, să o readucă, de fapt, la statutul de mare imperiu, cu influenţă în această zonă ex-sovietică. Că au cedat Europa de Est – s-au împăcatul cu gândul acesta. Dar eu cred că acele elite de la Kremlin nu mai vor să se împace cu cedarea şi a Ucrainei, şi a Republicii Moldova. Că Republica Moldova este micuţă, nu prea vizibilă pe hartă, fără o lupă mai puternică, dar este un element principial pentru politicienii de la Kremlin, este un element simbolic pentru politicienii de la Kremlin şi este un element de şantaj împotriva Vestului....
Posted on: Mon, 18 Nov 2013 13:32:34 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015