Bună dimineața! In 1917 avea loc revoluția sovietică sub - TopicsExpress



          

Bună dimineața! In 1917 avea loc revoluția sovietică sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin. Pentru cei care nu au citit istorie, Lenin venise de la Berlin cu vreo 2 ani înainte de revoluție, cu cateva zeci de milioane de mărci germane pentru a crea o rețea de spionaj in favoarea Germaniei. In termen scurt a adaptat scrierile lui Marx și Engels (fondatorii socialismului german) la realitățile Rusiei imperialiste. Pe fondul sărăciei crunte din Rusia acelor ani și pe fondul unui război imperialist, ideile socialiste ale lui Marx și Engels au prins destul de repede la populația rusă. Revoluția sovietică a fost de fapt o lovitură de stat realizată de Lenin impreuna cu aproximativ 200 de persoane. Efectul imediat al acestei revoluții a fost scoaterea Rusiei imperialiste din razboi. Efectele pe termen lung au dus la crearea sovietelor, la un razboi civil, apoi la apariția unui nou stat - URSS. Mai grav a fost lansarea conceptului de comunism, ce se dorea a fi o etapa intermediară a trecerii de la imperialism/capitalism la socialismul științific. Cred ca toată lumea cunoaște numărul uriaș de victime făcut de noul regim politic de la Moscova, atât in mod direct prin războaie si conflicte deschise cât si prin condamnările persoanelor ce se opuneau noului regim. Se poate spune ca Lenin a fost cel mai mare spion din istoria lumii, nici un altul nu a reușit să creeze atât de multe efecte. Nu voi insista prea multe pe istoria revoluției sovietice. Încă din 1917-1918 ideile revolutionare sovietice au început să prindă contur și in România. Prin 1921 partidul comunist rus început sa exporte "ideile" revoluționare și in alte state. In fapt, erau trimiși diverși oameni prin Komintern (latura de politică externă a PCUS - dar in realitate erau spioni ruși) către țări cu sărăcie accentuată. Așa se face ca in România anilor 1921 ajunge la Craiova o delegație condusă de Ana Pauker cu finanțare de la Moscova. De ce Craiova? Simplu: populația din zonă era foarte săracă iar nivelul intelectual foarte scăzut. Primul nucleu al Partidului Comunist Român era format din aproximativ 20-30 de persoane fără pregătire politică, fără studii liceale, printre care si Nicolae Ceausescu. Intre 1921 si 1944 Partidul Comunist Român a încercat să se dezvolte, dar nu a reușit performanțe extraordinare deoarece a fost decretat de regimul regal ca fiind un partid ilegal. A existat chiar un moment in care aproape toți membrii partidului au fost încarcerați, unii pentru infractiuni mărunte, unii pentru infracțiuni inexistente, alții pentru infracțiuni politice. Ca si in cazul legionarilor, pe perioada detenției au fost aplicate măsuri de tortură fizica si psihică la ordinul direct al regimului de la București. Inevitabil, au fost executați câțiva comuniști și legionari in închisorile regale. Pe parcursul celui de-al doilea război mondial, comuniștii români au executat diverse misiuni de sabotaj împotriva armatei germane, dar nu și împotriva armatei regale române. Finanțarea acestor acte si manifestări politico-militare a venit de la PCUS. Trec peste toate amănuntele picante din viața PCR din perioada 1921-1944 și ma voi opri asupra momentului 21-23 august 1944. Trebuie spus că cea mai mare greșeală a mareșalului Antonescu a fost invadarea spațiului sovietic in Crimeea. Rușii nu au avut de comentat la faptul ca noi am revendicat teritoriile românești din Basarabia si nordul Bucovinei ci asupra faptului că am invadat teritorii ce nu ne-au aparținut. Încă de la începutul lui august 1944 devenise clar că România va fi cucerită de URSS, așa că singura variantă de a nu deveni parte integranta a URSS era o lovitură de stat executată de comuniștii români. In august 44 comuniștii români erau câteva sute, o forță extrem de mică pentru a realiza o lovitură de stat. Așa se face că decizia casei regale a fost de a sprijini Partidul Comunist Român in a realiza lovitura de stat. Fără sprijinul casei regale lovitura de stat nu ar fi avut loc, dar România dispărea ca stat independent urmând a fi înghițită si anexată de URSS ca o simplă republică sovietică. Aceste lucruri erau știute si de casa regală si de mareșalul Antonescu. Trebuie specificat că începând cu august 44 până prin anii 60 România s-a aflat sub ocupație militară sovietică, iar orice împotrivire sau refuz împotriva sovieticilor însemna condamnarea imediată la moarte. Mai pe scurt, ori faceai ce zicea comisarul sovietic ori erai executat pe loc. Mulți condamna ceea ce s-a întâmplat dupa 1944, dar sub ocupație militară sovietică nu existau alternative. Guvernele de după 23 august 1944 nu au avut de ales decât să execute ad literam ordinele de la Moscova. Acest fapt e greu de acceptat de tinerii de azi din cauză că nu înțeleg că ocupația militară înseamnă eliminarea oricărei forme de împotrivire. Așa se face ca România a cunoscut in termen foarte scurt tot ce a însemnat mai rău din comunism: colectivizarea forțată, exproprierea, strămutarea populației, execuții politice etc. Specific încă o dată ca si casa regală a apelat la execuții politice inainte de august 1944. Trebuie menționat că la sfârșitul războiului România se afla intr-o sărăcie accentuată, era o țară eminamente agrară, fără industrie, cu o armată rudimentar echipată, cu mari probleme politice (comunismul a fost impus cu pistolul la tâmplele românilor). Aceasta era situația statului român atunci când comuniștii au preluat puterea. Sfârșitul războiului a adus României datorii de razboi uriașe ce vor fi plătite timp de 40 ani, o parte in produse agricole, o parte in aur, o parte in produse industriale. Poate acum, înțelegeți ce înseamnă datorii pe termen lung, in condiții împovărătoare (aveți si voi credite la bănci și vedeți cât de greu este sa le plătiți). Mă uit cu jenă la indivizii care nu cunosc istorie dar blamează sus si tare comunismul. Habar nu au despre ce vorbesc, dar ei condamnă feroce comunismul. Va repet: dacă nu deveneam comuniști pur si simplu dispăream ca stat iar numărul executărilor politice dictate de Moscova ar fi fost mult mai mare. Știu că nu vă place ceea ce citiți, dar este un adevăr istoric ce trebuie acceptat ca atare. Primul care a încercat o îndepărtare de PCUS a fost Dej. L-au executat imediat. Să vă văd pe voi ce ați fi făcut, in condițiile in care la cea mai mică abatere ați fi fost condamnați la moarte! Executarea lui Dej a dus la răcirea relațiilor diplomatice româno-sovietice, dar a creat oportunitatea aducerii lui Nicolae Ceausescu la putere. Situația statului din 68 nu era prea departe de cea din 44, România era tot un stat eminamente agrar, cu mari probleme la industrializare, cu o populație săracă și analfabeta, cu datorii externe uriașe provenite din datoria de razboi(dar mai mici decât cele actuale, deși de 20 ani nu suntem in război cu nimeni). Cu toate ca România era intr-o situație dramatică, regimul Ceausescu obține in 20 ani urmatoarele: - eliminarea aproape completa a analfabetismului (acum avem aproape 30% din populație in stare de analfabetism sau semianalfabetism) - industrializarea rapidă a României (să vă mai zic ce industrie mai avem azi?) - modernizarea armatei, reușind să exporte masiv armament si instructori militari (mai avem armată? ) - a creat un sistem de învățământ modern, performant (să comparăm o diploma de doctorat de pe vremea lui Ceausescu cu una de azi?) - a excelat in relatiile diplomatice externe cu toate țările lumii, inclusiv cu SUA. - a reușit să scoată România din sfera de influență sovietică - a plătit datoria de război către urss, in 89 aveam u excedent bugetar de 3 miliarde de dolari americani plus arierate de 15 miliarde de dolari in contracte externe. - a diminuat rolul politicului in viata de zi cu zi a cetățenilor Lista e mult mai lungă, dar ma opresc aici. Hai sa vedem ce am obținut dupa lovitura de stat din 89: - revenirea la forma agrară a economiei, implicit distrugerea aproape in totalitate a industriei - îndobitocirea populației - revenirea la sfera de influența rusă - împovărarea populației cu taxe, impozite si credite imposibil de returnat - deficit bugetar mai mare decât dacă ar fi fost război - divizarea populației prin lupta politică - corupția si sărăcia au ajuns iar la cote alarmante Etc. Acum poate înțelegeți de ce trebuia să fie înlăturat regimul Ceausescu. Uitați-vă bine in jurul vostru și spuneți câți români mai au curajul să zâmbească! Ei bine, tot dezastrul ăsta a fost din cauza unui om: Lenin. Fără el nu exista unul ca Stalin. Cu pistolul la tâmplă, mulți români au scandat: Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus! Acum vedeți diferența între "libertatea" comuniștilor și "libertatea" actuală? In încheiere, o să pun o singură întrebare: câți dintre membrii psd au citit măcar in diagonală scrierile lui Marx și Engels? Doar ei sunt fondatorii socialismului! !! Vă mulțumesc! Al dvs. prieten si conațional, Adrian Buzatu P.s. nu am dorit sa fac apologia comunismului din România, ci o mică analiză sintetică a ceea ce s-a întâmplat in ultimii 60-70 ani cu această națiune. V-am demonstrat cât de naivi ați putut fi, v-am arătat cât de ieftin ați distrus această țară.
Posted on: Sun, 11 Aug 2013 05:42:08 +0000

© 2015