CREDEM NOI OARE ÎN EVANGHELIA LUI HRISTOS?” Interviu cu Părintele Stareţ Iustin de la Mănăstirea Oaşa - Vin foarte mulţi tineri la mănăstirea noastră. Aproape la fiecare Liturghie de duminică avem tineri în biserică, în condiţiile în care suntem foarte izolaţi – ne găsim la 40 de kilometri de prima localitate, în creierii munţilor, la o altitudine de aproximativ 1400 de metri. Tinerii nu vin numai din ultima vreme. Ei, în general, ajung prin ASCOR. Nu toţi-s ASCOR-işti, dar majoritatea sunt. Am făcut parte şi eu din ASCOR şi am avut o relaţie şi o lucrare cu ei. Sunt de 15 ani la mănăstire şi de-atunci, în fiecare an, am făcut câte-o tabără studenţească cu Părintele Teofil de la Sâmbăta. Şi ne-am ţinut de treaba asta 14 ani la rând, până n-a mai putut Părintele Teofil şi a trecut la cele veşnice. Deci am fost ca nişte studenţi într-o lucrare, am continuat o lucrare şi s-a ajuns la rezultatele la care s-a ajuns… - Părintele Teofil Părăian afirma, parafrazez, că un tânăr nu ar trebui să fie trist. Credeţi că suntem mai pesimişti, noi, tinerii zilei de astăzi? De ce? - Da, suntem. Pentru că ne-am depărtat de Dumnezeu. Sunt atâtea posibilităţi de păcătuire acum, atâta libertate dată răului şi păcatului!… Aceasta afectează în mod cert viaţa tinerilor. Dar cauzele sunt întotdeauna lăuntrice. Nu-i de vină America pentru că cutare sat merge prost în România! Problema e la noi. Dacă nu înţelegem treaba asta ca societate, ca familii, ca persoane, ca Biserică, suntem departe de adevăr. Spune Domnul Hristos că din inima omului vin gândurile rele şi uciderea, şi aşa mai departe. Dacă ne curăţim inima, ne curăţim viaţa, ne schimbăm viaţa, celelalte lucruri negative din exterior nu ne mai afectează. Acum se manifestă o tendinţă: să duci lupta în afară, cu lucrurile exterioare, iar lăuntricul să ţi-l laşi pradă Celui rău. Uite, spre exemplu, se tot zice: „ce pericol mare este în cipuri”, dar ne concentrăm poate mai mult decât ar trebui pe treaba asta – pentru că e ceva exterior, palpabil şi nu implică patimile noastre, care sunt nevăzute; prin ele diavolul intră în noi şi devastează totul în noi. Şi nu ne e frică de mândrie, nu ne e frică de desfrâu, de ură sau de alte patimi. Prin asta nu vreau să zic că sunt de acord cu ce ni se pregăteşte prin cipuri, nu, ci vreau să spun că acum suntem tentaţi de lucruri exterioare şi să ducem lupta în afară pentru că e mai facilă, mai comodă. Şi curentul electric, dacă are două rezistenţe, una mai mare şi alta mai mică, trece prin rezistenţa mai mică. Aşa şi noi, ne îndreptăm spre ce este mai comod. Din fire facem asta. Dacă avem mai multe feluri de lupte în faţă, o alegem din instinct pe cea mai comodă. Şi cele exterioare sunt mai comode. E mai uşor să lupţi cu tot felul de rele din societate decât să scoţi răul din tine – dar, în mod real, numai din tine poţi să scoţi răul. Iar atunci vei putea să întorci totul în favoarea ta, căci atunci va lucra harul lui Dumnezeu.. - Unii tineri refuză să se apropie de Biserică, afirmând că este învechită sau că promovează concepţii perimate… - Ar trebui ca viaţa noastră să nu fie „învechită”. Tinerii trebuie să ne vadă pe noi îmbrăcaţi în omul cel nou, în Hristos. În primul rând trebuie să vadă ceva la noi! Degeaba le explici că nu e bine aşa şi aşa, ei tot la fel vor face. Zicea Sfântul Apostol Pavel că Împărăţia Cerurilor nu stă în cuvânt, ci stă în putere. Ei nu au nevoie de cuvinte, cât de putere – puterea unei vieţi. Ei trebuie să vadă puterea Împărăţiei Cerurilor în viaţa noastră. Dacă o s-o vadă şi o s-o simtă, nu mai e nevoie de cuvinte. Tinerii au nevoie în primul rând de exemple vii, concrete, din partea noastră. Şi noi trebuie să le dăm în primul rând putere. Iar prin cuvânt să le transmitem nu numai informaţii, ci şi putere, puterea care vine din credinţă. Aţi văzut cum se mirau cei ce trăiau în vremea Domnului Hristos: „Cine este Acesta, că are cuvânt cu putere multă?” Ei se mirau de puterea care venea din cuvânt. Ce dă putere cuvintelor e viaţa noastră sau, mai bine zis, viaţa lui Dumnezeu din viaţa noastră... - Mass-media le furnizează tinerilor modele de viaţă total diferite de modelul oferit de Biserică şi totodată le formează o opinie denaturată despre Biserică…. - Da, acum se formează părerile lor direct din mass-media, şi aceasta e mai mult manipulare decât informare. Prin democraţie s-a dat foarte multă libertate răului. Binele este chiar restricţionat. Nu mai trebuie să apară icoane în şcolile de stat pentru că „agresezi” conştiinţa altuia – se găsesc modalităţi şi pricini ca să limitezi binele. În schimb, la rău, nu… cât mai mult! De fapt, asta s-a făcut, s-a liberalizat răul, s-a dat putere şi libertate răului. Şi de-asta oamenii nu mai au conştiinţa răului şi nu mai deosebesc răul de bine, le confundă. Ştiţi care este numitorul comun a tot ce ni se transmite prin mass-media? Viaţa fără Dumnezeu: prietenie fără Dumnezeu, căsătorie fără Dumnezeu, şi în tot ceea ce faci să nu-L ai pe Hristos ca reper, ci ştiinţa, părerile unora sau a altora. Nu ţi se spune la modul explicit, ci la modul implicit… Noi trăim tot într-un regim materialist, aşa cum a fost şi comunismul. Şi comunismul şi democraţia sunt două regimuri materialiste. Nichifor Crainic spunea că „sunt două capete ale aceluiaşi balaur”, capetele materialismului. Trăim într-o societate de tip materialist şi se merge spre o societate fără Dumnezeu, atee. Vedeţi că ateismul răzbate acum mai mult decât a fost în comunism. În comunism era un ateism grosier. Acum este un ateism foarte rafinat, o formă superioară de ateism. Această atitudine a tinerilor e una atee: să nu mergi cu Dumnezeu, cu binecuvântarea Lui…. - S-a răspândit foarte mult aşa-zisa căsătorie de probă, cum vedeţi lucrul acesta? - Este şi o greşeală a fetelor, mai mult decât a băieţilor. Dacă o fată i se oferă băiatului ca şi cum i-ar fi nevastă şi el nu are o concepţie creştină de viaţă, de ce s-ar mai gândi să se cunune cu ea? El o are ca pe o nevastă, fără să se căsătorească, fără să-şi asume responsabilităţile. Ca să fii o familie trebuie să-ţi asumi nişte responsabilităţi. Aşa, ei trăiesc în familie fără să-şi asume responsabilităţile. El nu-şi asumă responsabilităţile de bărbat – să-şi întreţină soţia, să aibă casă. Sunt foarte multe pe care trebuie să le asiguri într-o familie. Nu şi le asumă pentru că nu e bărbat, dar are pretenţii la drepturile de bărbat. Ori el, dacă ar ţine cu adevărat la ea şi ea i-ar spune: „Da, dar după ce ne cununăm…” s-ar gândi şi el în direcţia asta. Cumva fetele se vând, dacă putem folosi termenul acesta, la un preţ mic, la un preţ de nimic… - Lucrurile s-au schimbat foarte repede. Acum zece ani ideea era încă respinsă, dar acum parcă este de la sine înţeles că trebuie să trăieşti cu cineva înainte de cununie. - E o grabă în mersul istoriei. Acum, în 20 de ani se întâmplă cât în 100 de ani înainte. În plan istoric lucrurile sunt grăbite şi, din păcate, sunt grăbite în rău. Asistăm la o grabă a răului, la o nerăbdare a răului. Răul nu are răbdare să meargă încet. - De multe ori noi, tinerii, suntem acuzaţi de superficialitate, dezinteres, de un nivel slab cultural şi al pregătirii în general. Mai mult, unii spun că am fi mai egoişti şi mai nepăsători decât cei dinaintea noastră. Sunteţi de acord cu această viziune? - Sunt de acord. Asta o spun profesorii şi ne-o spuneau şi nouă la facultate, că suntem mai slabi decât cei de dinainte. O vedem şi noi la mănăstire. Tinerii care vin sunt tot mai slabi. - În ce sens sunt slabi? - Sunt slabi în plan existenţial. Şi trupeşte, şi sufleteşte. Nu au capacitatea de a face un efort fizic, dar nici capacitatea de a face efort intelectual nu o au. Ce aduce slăbirea asta a tineretului? Pentru că, totuşi, sunt foarte bine informaţi, învăţământul a evoluat, ar trebui să fie mai valoroşi. Dar ei îşi pierd puterea în plan existenţial, prin păcat. Pentru că nu duc o viaţă superioară în plan existenţial, deci în plan moral, în planul credinţei, ei scad şi le scade şi puterea. Degeaba sunt mai informaţi. Sunt mai informaţi decât tinerii dinainte, ştiu mai multe şi pot mai puţine... - Care ar fi consecinţele pe termen lung? Cine credeţi că este vinovat? - Nici nu vreau să mă gândesc la consecinţele pe termen lung… De vină este în primul rând societatea – liberalizarea răului prin intermediul mass-media îi distruge. Nu se mai pune problema câţi oameni se pierd atunci când, de pildă, se face reclamă la ceva. Dacă se obţin bani, nu contează că oamenii se pierd. Omul a devenit mai mult o masă de manevră. În societatea noastră, banul a devenit valoarea, nu omul – pentru bani se face totul. Omul nu prea mai are valoare. În rest, vedeţi cum se folosesc de oameni ca să facă bani şi să vândă tot felul de produse! Dar foloseşte omului? Dar îl ridică pe om? Nu, nu mai are nimeni în vedere omul – şi, dacă-l are, tot pentru bani îl are: să obţii profesionişti foarte buni ca să câştigi, ei să fie buni şi să producă mult pentru firmă; până la urmă, valoarea omului se converteşte tot în bani… Societatea nu te mai îndeamnă spre cultură. Şi mijloacele prin care se rănesc tinerii şi se distrug cel mai mult sunt calculatorul şi televizorul. Dacă astea nu ar exista, ar fi mult mai valoroşi…. - Ce să facem dacă ajungi la un moment dat să-ţi dai seama că ai greşit din multe puncte de vedere, prin viaţa pe care ai ales s-o duci sau pe care ai dus-o, nefiind poate conştient de ceea ce faci? - Fiecare, dacă îşi dă seama că a greşit, îşi pune problema să se schimbe, iar schimbarea e numai împreună cu Dumnezeu. Când realizăm schimbări în bine fără Dumnezeu, ele-s atât de superficiale încât ai putea să spui că nici nu-s reale. Schimbarea reală e numai cu Dumnezeu. Domnul Hristos ne-a spus foarte clar: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Şi, vedeţi, omul fără Dumnezeu tinde spre nimic. Dacă vrei să te schimbi, dacă vrei să ai valoare trebuie să te întorci către sursa tuturor valorilor, care este Dumnezeu. În afara Lui, nimic nu are valoare – şi, dacă ceva are valoare, o are în măsura în care este pătruns de realitatea lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu putem face nimic, nu putem fi ceva cu adevărat. Greşeala mare pe care o fac oamenii acum este că îşi văd viaţa ca realitate în sine. Ori noi nu existăm prin noi înşine, nu avem viaţă prin noi înşine. Noi suntem creaţi şi suntem susţinuţi în existenţă ca făpturi prin puterea, prin energiile harului dumnezeiesc. Ori tu, dacă încerci să schimbi condiţia asta, să nu fii tu creatură, că exişti prin tine însuţi, atunci eşti fără Dumnezeu. Asta a încercat-o şi Lucifer, să-şi schimbe condiţia din creatură în Creator. A vrut să fie Dumnezeu prin el însuşi, şi ce a ajuns? Balaur. Asta ajunge şi omul fără Dumnezeu, prin el însuşi. Vedeţi, acum oamenii vor să fie liberi cumva şi faţă de Dumnezeu. Asta înseamnă schimbarea condiţiei, dar tu nu poţi să-ţi schimbi condiţia de creatură. Numai prin asumarea condiţiei tale existenţiale, de făptură a lui Dumnezeu, te poţi regăsi pe tine, îţi poţi regăsi identitatea, vocaţia, libertatea, chemarea, totul – numai în relaţie cu Dumnezeu. Altfel nu este posibil, e numai o iluzie. Şi ce s-a întâmplat cu îngerii căzuţi, asta se va întâmpla şi cu oamenii căzuţi, cu oamenii care vor să meargă fără Dumnezeu în viaţă. Fiul lui Dumnezeu ne spune clar în Evanghelie: „Fără Mine nu puteţi face nimic!” – dacă numai cu aceasta am rămâne şi am urma acest cuvânt, viaţa noastră ar fi cu totul alta, şi lumea noastră ar fi cu mult mai bună. Ne numim creştini. Credem noi oare în Evanghelia lui Hristos? A consemnat Ileana Jacola Material apărut în nr. 24 al revistei “Familia Ortodoxă”
Posted on: Thu, 01 Aug 2013 06:03:52 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015