CUTELE FRUNŢII HĂRTIA IGIENICĂ Ultima dată când i-a păcălit pe fraţii Orban, băieţii gardistului de la primărie, a fost una de pomină. Costică Trucală ieşi încheindu-se la pantaloni şi strângându-şi cureaua, din ghereta încropită în spatele aşezământului administrativ, pe uşa căreia cineva mânjise cu vopsea albă literele WC. Dând cu ochii de Lilă-Lole şi de Miţilică, lui Trucală îi şi veni ideea: — ’Ţi-ai dracului cu maica şi pocânzeii voştri de nenorociţi, cu primar şi viceprimar, cu consilieri şi secretari! Să se mai mire când i-oi pârî la văru-meu Gâciu, vicele de la Regiune!... — Ce-ai păţit bre, nea Costică de-njuri? fu curios Lilă-Lole, cel cu gura strâmbă şi cu ochii ceacâri, ca şi ai lui ta-su. — Ai călcat în ceva şi acum îţi blestemi norocul? zise şi Titel Orban zis Miţilică, punându-se pe râs. — Nu, măi neică, deveni Trucală foarte serios. M-am cam stricat la stomac, c-am băut aseară nişte vin nestat din a doua fiertură şi mersei la privata primăriei, deh, ca omul aflat la nevoie. Când colo, pe lângă mizeria pe care văd că voi o ştiţi, n-am găsit un pic de hârtie igienică, mă-nţelegeţi. Nici măcar un ziar cu chipul cui ştiu eu să-l trec pe dindărăt şi să-l mozolesc, nu era. Cei doi fraţi râseră din nou. Trucală continuă: — Şi atunci, ce să fac? Să murdăresc costumul, să viu împuţit la şedinţă? Mă cătai în buzunare, nimic. Scosei portmoneul – numai bancnote mari, că de acilea o să plec la târg să-mi cumpăr un porc! Ce dracului să fac? Am scos o sută, i-am cerut scuze lui Bălcescu, l-am frecat în palme şi m-am şters la... mă-nţelegeţi. Asta e... M-a costat, dar am scăpat. Hai că mă duc. O fi-nceput şedinţa? Trucală intră în primărie şi trase direct la vecinul Orban, gardistul pe care-l luă din scurt: — Ce dracu, măi nea Vintilă, aşa ai ajuns! I-ai pus pe Lole şi Miţilică să desfunde privata din spatele primăriei? Nu mai găseai pe altcineva! Mi-e milă, zău, de bieţii copii. Îi văzui cum umblau prin murdării, ţinându-se cu mâna de nas. Gardistul o zbughi unde îi spusese Trucală că sunt băieţii lui. Avea dreptate vecinul: Lole şi Miţilică scurmau în murdărie după bancnota prefăcută, chipurile, în hârtie igienică de Costică Trucală, văliseceanul care mai spusese deja la câţiva ce le-a făcut el Orbanilor, la câteştrei odată, aşa încât, atunci când gardistul reveni, după ce-şi chelfănise pruncii care l-au făcut de râs, Gogu Dia, un tovarăş de alimandroc al lui Trucală, strâmbă din nas şi i se adresă lui Bizubac, fără ruşine faţă de ăi care se aflau acolo, bărbaţi şi femei: — Ce dracu făcuşi, bre nea Orbane, te căcaşi pe matale, că puţi de ne muţi nasul din loc?! Noroc că afară e frig, că se-ndură Dumnezeu să dea pospaiul ăsta de zăpadă. — Dacă s-o adeveri ce spuseră la radio, la noapte o să ningă de-a binelea... zise careva care sigur nu auzise acuzaţia lui Dia, dar prinsese din zbor... zăpada. Bietul gardist crezu că s-a murdărit de la dracii de băieţi care căutau, el nu ştia ce, prin mizeriile din closet, când i-a luat la măsurat. Se uită de jur împrejur, se retrase pe sală clădirii, se dezbrăcă de haină şi-i cercetă mânecile. Trimise pe un puşti de încredere la doamna Manolescu la cooperativă să-i cumpere un ciocan de apă de colonie, cu care se stropi apoi peste tot, pe cap, pe ţoale, pe mâini. — Bravo, tov Orban, e bine c-ai stropit cu parfum, că a sesizat şi tovarăşul Gâciu de la regiune pe timpul şedinţei, că la noi miroase a pardon de expresie căcat, cum nici treburile la gospodăria agricolă colectivă şi nici la ferma din Ţârlească nu miros a bine! rosti primarul când se sfârşi şedinţa. — Ar trebui să-mi mulţumeşti, vecine!... spuse şi Trucală aprinzându-şi o mărăşească şi arătându-şi luciul dinţilor de metal pe sub teul întors al mustăţii. — Al dracului, el înoată în parfum şi pe copii îi pune să rânească în closet! mai auzi Bizubac-Orban pe careva, o femeie, când tocmai sună telefonul şi fu nevoit să meargă să răspundă. Seara, pe Valea Seacă a fost spectacol. Gardistul a venit abţiguit şi i-a luat la măsurat cu cureaua şi vătraiul pe cei doi copii. Auzind haraimanul, mai ales că avea chemare pentru ieşire afară, Costică Obădatu dădu fuga în fundul grădinii. Din closetul care este construit între casa lui şi a Orbanilor, Trucală trăgea cu urechea şi râdea pe înfundate, înecându-se cu fum de ţigară. Dar, când să iasă din acea cutie de scânduri, constată că lipseşte sulul de hârtie igienică şi că maldărul de ziare nu mai erau pe scândură, la locul lor. „Acu scoate suta să te ştergi la cur, fire-ai al dracului de Cotonog!” i se păru că aude un ecou ce semăna cu vocea lui Lole. „Sau ieşi afară cu pantalonii în vine să cauţi o frunză ori un smoc de iarbă, cum fac renii la pol, râcâind cu copita să găsească licheni sub zăpadă!” i se mai păru că aude şi vocea lui Miţilică, fratele celui cu gura strâmbă. După un timp de chin, auzind vocea nevesti-si, Trucală o strigă. Femeia veni speriată: — Ce-ai, mă, feţi şi n-are cine să taie buricul copilului? — Taci, fa, din gură! Du-te şi adu mai repede hârtia aia igienică. — Ăoleo, dar când dracului o terminaşi, că parcă ieri, alaltăieri am pus un sul? Trucală ieşi mulţumit că şi-a rezolvat urgenţa, dar în mintea lui se meşterea planul răzbunării. De sus, din înalt, se torceau firişoare de alb înstelat, fuioare de rece, moi şi subţiri. Văliseceanul înghiţi cu noduri ceea ce-i pusese Tanţa Trucală pe masă, mai ales că, aflând despre întreaga păţanie, femeia nu se mai putea abţine din râs. Într-un târziu ieşi pe sală, îl văzu trecând pe gârlă pe Jongleru, pe care-l întrebă dacă la ei, pe Vale, au venit cu vaccinatul contra gripei porcine pe care au răspândit-o Miţilică şi frati-su Lilă-Lole, care-au scurmat în closetul de la Primărie. — Nu, bre, nea Costică, n-au venit. De fapt, nici n-am cam fost acasă, c-am tăiat la Jajolică la pădure şi eu şi cumnatu’ Rilă Joagăru. Da, ce, e aşa gravă gripa aia? — Aoleo, păi tu nu auzi la radio? Se moare pe capete. Culmea e că ai dracului, vecinii mei, nici nu vor să se ducă la spital, că, de, ta-su e cine e la primărie! Mare minune de n-om mierli-o cu toţii, dacă nu-i izolăm în cinci zile cât durează infectarea. Dacă nu vor la spital, să-i încuiem la Marin Şchiopu în beci, le dăm mâncare pe geamlâc, le dăm şi apă, le băgăm şi o şubă sau o pufoaică să nu moară de frig, şi să stea dracului izolaţi, să nu îmbolnăvească toată Valea Seacă. Dar cine se pune cu nebunii. Mai c-aş plăti pe cineva, dar cine are curaj şi putere să-i încuie în beci? — Au, ce bre, asta e o problemă? Cât dai? — O sută acu şi încă una după aia. Plus un kil de ţuică pe loc. — S-a marcat! — Dar, ce te rog, fără tam-tam, pe furiş, că se află şi intră lumea în panică, vine sanepidul, poliţia, ne bagă-n carantină, ne izolează pe toţi... — Taci bre că am metoda mea. Jongleru luă sticla de ţuică, vârî bancnota în buzunar şi plecă. Trucală îl auzi pe mardeiaşul coteţelor cum îi strigă pe fraţii Orban, invitându-i la una mică. — Hai să ne-ascundem, să nu dea de noi Rilă, c-o să vrea şi el. Luaţi-vă o ţoală mai groasă, că ştiu eu un loc. La nici o oră de la emiterea ordinului de luptă, Trucală primi raportul de la Jongleru: — Misiune îndeplinită, nea Costică. I-am îmbătat şi i-am încuiat în beciul părăsit al lui Şchiopu Sis-la-deal. — Bravo, mă. Uite mai ai o sticlă de rachiu şi pentru sufletul tău şi la încheierea misiunii, îţi dau şi restul de bani! Către dimineaţă, Trucală trecu prin zonă ca din întâmplare. Trase cu urechea la aerisirea înfundată a fostului beci, după care începu să râcâie şi să imite lupul flămând. Într-un târziu, bănuind ce se întâmplă în hăul ca o criptă, din care răzbăteau spre orificiul de aerisire strigăte de ajutor şi urlete de panică, se puse pe râs şi li se adresă celor doi: — Care sunteţi, mă acolo? Ce mama dracului faceţi? Ce vreţi? Să vă aduc nişte hârtie igienică? V-aţi căcatără pe dumneavoastră? Bine, merg la primărie să-l anunţ pe gardist că s-au ascuns nişte duşmani ai poporului în beciul lui Marin Şchiopu, să cheme pe careva să dinamiteze cuibul de legionari sau cine ştie ce or fi, că oameni întregi la minte nu pot fi. Trucală plecă. Nu se duse el la primărie, dar îl rugă chiar pe Rilă Joagărul să-l anunţe pe Orban, vărul lui Andrei Bizubac zis Tilici legionarul, că fii lui s-au blocat în beciul părăsit al răposatului Şchiopu şi că strigă în prostie din fundul pământului, dar el, vecinul gardistului, n-are ce face că uşa de metal e ruginită şi încuiată, iar locul aşezat în buza dealului care a luat-o la vale din cauza tăierilor alandala de păduri. Ce-a mai urmat? O tăcere prelungă, ca o concordie şubredă survenită după semnarea unui tratat de pace între doi duşmani de moarte, care, ambii, ca părţi beligerante pregătesc strategii şi aşteaptă momente prielnice pentru a dezgropa securea războiului.
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 11:59:07 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015