Cap. I -fragment Intaile raze de soare lumineaza satul Radauti, un catun din plaiurile ardelenesti, sat asezat in mijlocul muntilor, in marginea padurilor, pe pasuni intinse si luminoase, inconjurat de ape cristaline si situat la o distanta mare de civilizatia oraselor din mica provincie. Drumul care duce la Radauti pare anevoios, vazut ca o poteca printre marile dealuri, brazdat de cotituri, umbrit de stejari vechi, salcami, iar pe ici, colo, cate o cruce cu un Hristos, unele mai paraginite-ca rugina ce apucase sa le imbrace e semnul ca acestea au razbit de-a lungul timpului, din vremurile vechi, iar altele erau ridicate recent, semn al continuitatii vietii in locuri asa neumblate, ca viata asta, zabava, merge mai departe indiferent de oamenii care vin si pleaca..Insa, cu toate acestea, satul era insufletit, prindea viata, mai ales in zilele de sarbatoare, cand locuitorii satului sunt stransi la vorba, la hore, pe poienile intinse din mijlocul satului, caci asa au ei o traditie, o credinta straveche a lor, ca mai ales duminica ies din case si incep a povesti, ba despre viata de la orase, ba despre ce-a mai facut fiecare, asta pana cand artistii satului, mos Ilie si badea Mitica canta cu dor si jale din fluier si vioara, dar si de veselie din tambal si acordeon, de sar la joc toti satenii satului, de la cei mai saraci pana la ai mai mari, pana si tancii cei mici se agita printre ai mari. Mos Ilie are patima acordeonului, un om trecut de saptezeci de ani, dar de-o iuteala si veselie nesfarsita, cu fata luminoasa, ochi albastri si mustata neagra, te fac sa-l indragesti numaidecat, caci, se vede ca la viata lui a fost om de joc si voie buna. Si badea Mitica, fratele preotului Corbu si-a trait viata cu petrecaretii. Are placerea vorbei si-i place sa povesteasca intamplari "cum n-ati mai auzit", caci a umblat la viata lui pe unde nu si-a adunat atata traire cat sa vorbeasca fara sa uite nimic din indepartata tinerete...si ca tot omul, ma obisnuia a bea cate o portie de palinca, tare ca-n Ardeal, si, apoi, nu te mai intelegeai cu dansul. Dar, de, cine e fara de pacat? si cine nu greseste? D-apai badea poarta-n el, fara sa lase a se vedea, durerea.. ramas singur, fara femeia lui care s-a dus, Marioara, femeie vrednica a mai fost si multe vorbe de alinare iti aducea..Ca acolo unde vrajba era, acolo pace reusea si unde nu aducea in firecare duminica, cand placinte umplute cu mere acrisoare sau branza, cand paine calda, rumena si abia scoasa din vatra, ba mai aducea vorba blanda si inteleapta care i-a adus atata respect si admiratie in sat. Asa se scurge viata in acest sat, mai repede cand e veselie, mai greu cand e jale, totul intr-un inceput de primavara dezmierdator, cand numai mirosul innebunitor al salcamilor te scot din treaba si te arunca in visare, in viata asta plina de mister. Primavara, oamenii sunt mai voiosi, care de care mai gospodari, si femei si barbati, numai copiii isi gasesc de joaca si sunt pusi pe sotii, doar batranii satului ies la drumul mare spre a mai taini ca sa-si omoare povara batranetii cu o vorba si un regret al tineretii sau chiar privind trecatorii grabiti ca albinele, ca vremea-i in floare si prieste la muncit pamantul si la treburile ograzilor. incipitul unui roman traditional - Cristina Rusti
Posted on: Thu, 01 Aug 2013 08:40:58 +0000