”Care dintre noi n-a stat cu cineva drag...cu mama, cu soţia, cu soţul, cu un prieten, la ceas de seară, când amurgea, când în jur totul se potolea? La început o discuţie, apoi cuvintele deveneau tot mai rare şi tăcerea se aşternea, însă rămânea în urmă o anume linişte; ascultam cu luare-aminte sunetele: trosnetul lemnelor în şemineu, ticăitul ceasurilor, depărtatele zgomote de afară; apoi, dispăreau şi sunetele acestea, şi se lăsa o linişte atât de adâncă, o tăcere a sufletului. Şi iată că în tăcerea aceasta a sufletului simţi dintr-o dată că ai devenit atât de apropiat prietenului, omului care se află alături de tine. Aceasta nu este, bineînţeles, o contopire în sensul că un om devine altul, ci în acela că cei doi se unesc la o asemenea adâncime de trăire a celuilalt, încât nu mai este nevoie de cuvinte... ei sunt împreună, şi dacă iubirea este îndeajuns de profundă, ei au devenit un tot.” Antonie de Suroj
Posted on: Wed, 26 Jun 2013 20:06:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015