Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a eşuat în căutarea lui după fericire. Textul este plin de pesimism şi dezamăgire. Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viaţa lui, trăind la nivelul „de sub soare", şi neţînînd cont de întreaga panoramă a vieţii, a cărei explicaţie este coerentă numai dacă iei în consideraţie dimensiunea ei eternă, căutătorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capătul drumului „cu mîna goală". Dacă vreţi să ştiţi unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogăţie, lux, femei, băutură, cîntece şi veselie, atunci citiţi neapărat această carte. Ea este una dintre cele mai neînţelese şi mai nedreptăţite cărţi din cărţile Bibliei. Cei pesimişti s-au lăudat că au găsit în ea dovada inutilităţii căutărilor umane. Scepticii s-au agăţat de ea ca de o dovadă în sprijinul părerii că după moarte nu mai urmează nimic, ci doar o permanenţă nefiinţare. Alţii au citat-o atunci cînd au vrut să demonstreze că după moarte sufletul „doarme" şi nu este conştient de nimic în intervalul scurs între clipa morţii şi ceasul învierii. În afară de aceşti entuziaşti direct interesaţi, nu se găsesc, mai ales printre creştini prea mulţi oameni care să o citească fără să se mire ce caută ea în Biblie. Pentru mulţi oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cînd nu contravine direct cu învăţătura Noului Testament, este cel puţin bizar şi greu de armonizat cu „întregul" Scripturii. Nădăjduim că rîndurile care urmează îi vor face pe mulţi să-şi schimbe părerea pe care o au despre conţinutul ei.
Posted on: Sat, 29 Jun 2013 21:26:41 +0000
Trending Topics
© 2015