Castanii de Demostene Botez Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristetea Cand parasita sta de vorba cu sine insasi tineretea, Si miscatoarea lor cupola deasupra-si clatina verdeata, Parea ca-n jurul meu prin ramuri in mii de palme bate viata; Iar cateodata crengi uscate pareau cadelnitand un mort. Pe sub castani cu frunza mare si azi tristetea mea mi-o port. In dupa-amiezi de primavara subt umbra lor racoritoare, Pandeam speranta cum se joaca in jucausi banuti de soare, Si ma-ncercam a lor comoara s-o prind in suflet si s-o strang, Sa port in mine-un strop de soare cand va fi iarasi ca sa plang. Pe subt tunele mari de umbra ce-ntind castanii visatori, In urma ta pe-aceeasi strada am ratacit de-atatea ori; Din urma am privit adesea ritmarea rochiei pe drum, Un clopot miscator de linii, de armonie si parfum. Ca sa mai vad inca o data seninul clarei tale frunti, Am ratacit atata vreme pe urma pasilor marunti, Si-n noaptea asta soptitoare de primavara si de luna, Cand intunericul din juru-mi in suflet parca mi s-aduna, Eu umblu parasit si singur subt masti de astri ce scanteie, Pe unde ai trecut tu astazi, pe unde-i calea mea lactee. (“Floarea pamantului”, 1920)
Posted on: Tue, 01 Oct 2013 07:47:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015