Ce alimente ar trebui sa consume un fumator. Printre problemele - TopicsExpress



          

Ce alimente ar trebui sa consume un fumator. Printre problemele de sănătate care pot apărea în urma fumatului se numără şi deficiențele nutriționale. Află de mai jos ce alimente nu ar trebui să-ți lipsească dacă fumezi! Pentru fumători, alimentaţia joacă un rol foarte important. Asta deoarece tutunul afectează în timp „depozitele” de vitamine şi de minerale, iar pierderile le putem contracara printr-o alimentație echilibrată, cu accent pe fructe și pe legume. „Deşi consecinţele nutriţionale ale fumatului sunt pe un plan secundar comparativ cu cele cardiovasculare şi cele procancerigene, acestea contribuie la o proastă calitate a vieţii”, explică medicul Adrian Copcea, specialist diabetolog-nutriţionist la Centrul Medical „Asteco” din Cluj-Napoca. Vitamina C, protecţie împotriva bolilor Știai că fumatul este unul dintre primii factori ce duc la apariţia carenţei de vitamina C? Dacă în mod normal o persoană nefumătoare are nevoie de 40 mg de vitamina C pe zi (din alimentaţie, fie medicamentos), în cazul celor care fumează doza zilnică necesară este de 80 mg/zi. Vitamina C este folosită de organism pentru neutralizarea radicalilor liberi din fumul de tutun, dar are şi rol de protecţie împotriva bolilor inimii, Alzheimerului şi a cancerului. Pentru a putea suplini pierderea de vitamina C, din dieta persoanei fumătoare nu trebuie să lipsească măceşele, cătina, roşiile, kiwi, pătrunjelul, ardeii graşi, căpşunile, portocalele şi broccoli. „Fumatul mai este asociat şi cu deficitul de vitamina D, B12, calciu şi acidul folic”, adaugă medicul nutriţionist. Pentru a preveni carenţele de vitamine şi de minerale, meniul persoanei fumătoare trebuie să includă: vitamina D (peşte, lapte, ouă, cereale integrale, soia), vitamina B12 (carne de pui, vită, porc, ficat, fructe de mare), calciu (iaurt, brânză, verdeţuri) şi acid folic (mazăre, linte, porumb,varză). Mai multe lactate, mai puţină cafea Majoritatea fumătorilor obişnuiesc să-şi savureze cafeaua alături de o ţigară. La fel cum se întâmplă şi în cazul consumului de alcool. Nu tocmai o asociere benefică, spun specialiştii. Explicaţia? Efectele benefice ale cafelei sunt depăşite cu mult de cele nocive ale tutunului. „Pentru a preveni deficitele densităţii osoase este recomandat ca persoanele fumătoare să reducă aportul de cafea şi de băuturi tip cola şi să includă cât mai multe lactate în dietă”, spune medicul Adrian Copcea. Lactatele nu ar trebuie să lipsească din dieta zilnică a persoanelor fumătoare, cu atât mai mult în cazul femeilor, care au densitatea osoasă mai mică decât cea a bărbaţilor.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 19:50:56 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015