Chiar dacã am un numãr, o faţã, o amprentã unicã, un ADN care mã reprezintã, chiar dacã sunt aşezat într-o ierarhie socialã, chiar şi aşa, în ciuda acestor dovezi de individ fãrã tãgada identitãţii, am momente în care devin parte din ceva mult mai important decât propria mea persoanã. Nu aceste însemne pot face diferenţa între indivizi; e ca şi cum ai numãra frunzele în speranţa cã poţi contabiliza fotosinteza. Ştiu cã mulţi din cei ce vor citi aceste rânduri vor fi ori speriaţi de atitudinea anarhicã a mesajului ori pur şi simplu îşi vor regãsi cãutãrile din spatele întrebãrilor tabu. Nici o numãrãtoare nu-mi poate opri speranţa cã lumea este creatã doar pentru ca eu sã exist de sine stãtãtor; e felul meu de a ataşa infinitul unitãţii. Chiar aşa, cine nu s-ar vrea unic în felul acesta?!... Ştiu cã poate pãrea o nebunie dar o conştiinţã superioarã se poate lesne juca cu realitãţile. De aici uneori senzaţiile de deja vu sau de iluzii matrice ale unor viitoare proiecţii în tridimensional. E ca într-un joc de calculator; depinde de îndemânarea fiecãruia la ce nivel poate stãpânii virtualul. Nu cã ar conta şi în nici un caz nu aş vrea sã complic acest infinit puzlle prin îndoielile mele referitoare la modul de percepere a realitãţilor dar nu pot sã nu mã joc cu minţiile voastre. Ce uşor e sã aduci îndoiala în orice ordine oricât de solid e construitã. E de ajuns sã omori axioma unitãţii sau sã amplifici cu variate mãsuri tot ceea ce era net. E ca şi cum ai pune sub o lentilã biconvexã nefericirea şi ai defini ca atare conceptul de fericire. Chiar dacã am un numãr de identificare nimeni nu mã poate opri sã gândesc cã numãrãtorea indivizilor e inutilã.
Posted on: Sat, 02 Nov 2013 05:27:52 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015