Chiar înainte de a te naste, DUMNEZEUL tău interior îţi atrage sufletul spre mediul si familia de care vei avea nevoie în viitoarea ta viaţă. Această atracţie magnetică si aceste obiective sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce nu ai reusit încă să trăiesti în iubire si acceptare în vieţile tale anterioare si, pe de altă parte, de ceea ce viitorii tăi părinţi au de încheiat prin intermediul unui copil ca tine. Acest lucru explică de ce, părinţii si copiii au, în general, aceleasi răni de vindecat. Când te nasti, nu mai esti constient de tot acel trecut, deoarece te concentrezi mai ales pe nevoile sufletului tău, care vrea să te accepţi cu calităţile tale, cu defectele tale, cu forţele tale, slăbiciunile tale, dorinţele tale, personalitatea ta etc. Toţi avem astfel de nevoi. Cu toate acestea, la puţin timp după nastere, ne dăm seama că atunci când vrem să fim noi insine, acest lucru deranjează lumea adulţilor sau pe cea a apropiaţilor nostri. Ajungem astfel la concluzia că, a fi natural, nu este bine, nu este corect. Este o descoperire dureroasă ce provoacă mai ales copilului, accese de furie. Aceste crize devin atât de frecvente încât ajungem să credem că sunt normale. Sunt numite „crizele copilăriei” sau apoi, „crizele adolescenţei”. Poate au devenit ceva normal pentru oameni, dar cu siguranţă nu constituie ceva firesc. Un copil care se agită în mod natural, care este echilibrat si care are dreptul de a fi el însusi nu face genul acesta de crize. Din nefericire, acest tip de copil nu există aproape deloc. Am observat în schimb, că majoritatea copiilor trec prin următoarele patru etape: După ce a cunoscut bucuria de a fi el însusi, copilul, în prima etapă a vieţii, va cunoaste durerea provocată de faptul că nu are dreptul de a acţiona mereu asa, trecând astfel în cea de a doua etapă. Urmează apoi perioada de criză si cea de revoltă, a treia etapă. După aceea, în a patra etapă, pentru a-si micsora suferinţa, copilul se resemnează si ajunge să-si creeze o nouă personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalţi să devină. Multe persoane vor rămâne închistate în cea de a treia etapă pe toată durata vieţii, adică vor fi mereu în reacţiune, furiosi sau în situaţii de criză. În timpul celei de a treia si celei de a patra etape ne creăm mai multe măsti (noi personalităţi) pe care le folosim pentru a ne apăra împotriva suferinţei trăite pe parcursul celei de a doua etape. Aceste măsti sunt în număr de cinci si corespund celor cinci răni importante, trăite de fiinţa umană. Am ajuns la concluzia că toate suferinţele oamenilor pot fi concentrate în cinci răni. Le menţionez aici, în ordine cronologică, adică în ordinea în care fiecare dintre ele apare în viaţa noastră: RESPINGERE ABANDON UMILIRE TRĂDARE NEDREPTATE
Posted on: Sun, 29 Sep 2013 21:07:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015