Cine elibereaza certificatul de informare despre avantajele medierii ? Articolul 227 privind prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionarii pe cale amiabila a litigiului reprezintă un element de noutate în procedura civilă cu referire expresă şi importantă în ceea ce priveşte instituţia medierii raportat la rolul magistratului în legătură cu această instituţie. Alineatul 1 consacră atribuţiile judecatorului în legătură cu împăcarea părţilor, precizând că magistratul va încerca împăcarea părţilor pe tot parcursul procesului dând îndrumările necesare. Rolul acestuia în determinarea părţilor la împăcare, împăcare ce ar trebui să conducă la stingerea litigiului. Alineatul 2 al articolului 227 face trimitere direct la instituţia medierii ţi în legătură cu acest text se impun mai multe distincţii. În prima parte a alineatului a judecătorul poate invita părţile să participe la o sedinţă de informare privind avantajele folosirii acestei proceduri şi precizăm că invitaţia judecatorului se poate face în orice tip de litigiu care ar putea face obiectul medierii. Invitaţia adresată părţilor poate fi făcută independent de limitările prevăzute în legea medierii cu privire la tipurile de litigii în care este impusă obligaţia părţilor de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii. Judecătorul, în contextul dat şi în virtutea obligaţiilor sale generate de articolul 6 din legea medierii, discută cu părţile şi le prezintă posibilitatea apelării la mediere în termeni generali. După efectuarea acestui demers, judecătorul, ţinâmd cont de circumstanţele concrete ale cauzei poate recomanda părţilor să recurgă la mediere. Se impune o diferenţiere strictă între sedinţa de informare privind avantajele folosirii procedurii medierii atribut al judecătorului generat de prevederea din cod (şi de reglementarea cu privire la procedura de informare privind avantajele medierii în urma intrării în vigoare a Legii 214 din 2013 de aprobare a OUG 4 din 2013) şi şedinţa de informare privind avantajele medierii susţinută de mediator. Legea 214 din 2013 dă posibilitatea ca şi avocaţii, notarii, consilierii juridici şi procurorii să poată informa cu privire la avantajele folosirii procedurii medierii. Este singura interpretare posibilă ce poate fi dată noii modificări legislative corelând întregul cadru consacrat de Legea 192 din 2006 după numeroasele intervenţii ale legiuitorului. Fiecare din categoriile profesionale enumerate de legiuitor are posibilitatea să elibereze un înscris care să ateste faptul că informarea privind avantajele folosirii procedurii a avut loc, dar regimul acestuia nu este însă precizat de noua modificare legislativă. Cochidem că înscrisul la care face trimitere textul modificator nu poate fi acelaşi cu certificatul de informare sau procesul verbal precizat în cazul şedinţei de informare privind avantajele medierii, înscris ce se eliberează numai de mediator, ci de un alt tip de înscris care atestă demersul făcut fiecare din categoriile profesionale mentionate de aducere la cunoştinţa părţii sau părţilor aflate în litigiu cu privire la avantajele folosirii medierii. Această concluzie rezidă din interpretarea întregului act normativ cu raportare în special la articolul 6 din lege coroborat şi cu prevederile noului cod. Dacă legiuitorul ar fi dorit să permită acestor categorii profesionale să efectueze şedinţa de informare privind avantajele medierii ar fi făcut trimitere la certificatul de informare sau la procesul verbal, înscrisuri cu denumire specifică atribuită de legiuitor şi specific unui activităţi unice îndeplinite numai de mediatorul autorizat. Judecătorul sau procurorul spre exemplu, pe lîngă faptul că nu pot emite alte înscrisuri decât cele date de lege în atribuţiile lor spre a fi întocmite, nu au posibilitatea ca pentru fiecare caz în parte să îndeplinească toate formalităţile necesare efectuării unei şedinţei de informare privind avantajele medierii în sensul celei susţinute de mediatorul autorizat, modul de desfăşurare a acestei şedinţe specifice fiind guvernat de articolul 602 din lege coroborat cu articolul 2 alieatul 11. Diferenţa între certificatul de informare sau procesul verbal, înscrisuri consacrate expres de legiuitor şi care sunt eliberate de mediator aşa cum dispune articolul 2 alineatul 11 şi înscrisul consacrat de articolul 2 alineatul 13 derivat din sintagma “caz în care aceasta se atestă în scris” este clară şi fără echivoc. Atestarea în scris aşa cum este ea definită în articolul mentionat nu este de natură să producă o consecinţă juridică de tipul exonerarii părţii de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii susţinută de mediator întrucât sancţiunea prevăzută la articolul 2 alineatul 12 vizează numai cazurile prevăzute la articolul 601 alineatul 1 literele a-f din lege, iar articolul 602 după modificarea adusă de OUG 90 din 2012 face trimitere la formalităţi de convocare a părţilor specific spunem noi numai activităţi mediatorului autorizat. Singurele mentiuni care fac referiri la “şedinţa de informare” sunt consecrate de articolul 2 alineatele 11 şi 12, iar în cazul articolului 13 legiuitorul foloseşte sintagma “procedura de informare” o concepţie total diferită. Dacă cele două noţiuni ar fi fost identice în accepţiunea legiuitorului şi dacă legiuitorul ar fi dorit să introducă aceste categorii profesionale pentru a le conferi atribuţii similare în cuprinsul articolului 2 alineatul 13 ar fi formulat textul în sensul că “poate fi realizată şi de către” în loc de “poate fi realizată de către”. Concluzionând, precizăm că indiferent dacă sunt apropiate ca nuanţe lingvistice, activitaţile generate de articolul 2 alineatul 11 şi 13 nu se suprapun şi nu se confundă, efecte privind aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii ce intră în vigoare la data de 01.08.2013 generând numai lipsa dovezii cu certificatul de informare sau a procesului verbal. Explicând suplimentar argumentaţia de mai sus este elocvent ca diferenţierea de tratament juridic să fie extrem de clară între cele două intituţii. Judecatorul este ţinut în virtutea articolului 6 să efectueze demersul privind avantajele folosirii procedurii medierii acesta fiind liber să acţioneze şi în virtutea articolului 2 alineatul 13 din Legea 192 din 2006 dar şi a articolului 227 alineatul 2 din cod. Procurorul acţionează similar fără a fi ţinut însă de articolul 227 alineatul 2. Celelalte categorii profesionale nefiind mentionate expres în articolul 6 din Legea 192 din 2006 nu au obligaţie legală ci au doar facultatea de a informa părţile interesate cu privire la avantajele folosirii procedurii similar cu activitatea judecatorului generată de articolul 6, de altfel opţiunea lor fiind consacrată şi de articolul 13 prin sintagma “poate fi realizată”. Practic au fost consacrate legislative două tipuri de informari una generala ce poate fi facută şi de alte profesii decât cea de mediator cu privire la oportunitatea şi beneficiile utilizării (folosirii) medierii cu referiri la scopul, importanţa si utilitatea ei ca instituţie aptă să contribuie la rezolvarea litigiului dintre părţi şi una caracteristică profesiei de mediator, sedinţă de informare cu privire la avantajele medierii ca parte integrantă a procesului de mediere în prima sa fază. Este adevărat ca apropierea terminologica poate genera confuzii prin folosirea unui termen comun acela de “şedinţă” atât în cod cât şi în legea specială însă cele două tipuri sunt fundamental diferite atât ca şi conţinut, dar şi ca mod de actiune, fiind singura suprapunere legislativă de acest fel. Dacă informarea facută de judecător, dar şi de alte categorii profesionale vizeaza aspecte generale privind avantajele folosirii procedurii de mediere, în cazul şedinţei de informare privind avantajele medierii, mediatorul, îndeplinind atribuţiile specifice profesiei, constată existenţa conflictului, culege informaţii privind cauzele acestuia, stabileste o strategie de gestiune a acestui conflict şi face informarea cu privire la avantajele medierii raportat la cazul concret şi contextual situatiei conflictuale a părţilor. Rolul consacrat al articolului 227 alineatul 2, dar si acela al articolului 2 alineatul 13 din legea specială este acela de a determina părţile unui litigiu să ia cunoştinţă de posibilitatea legală de a rezolva pe cale amiabilă litigiul dintre ele prin mediere şi în aceste condiţii să poată opta pentru ceea ce consideră că este potrivit în vederea soluţionarii litigiului. De lege ferenda propunem completarea şi modificarea textului articolului 2 alineatul 13 unde sintagma “informare privind avantajele medierii” să fie înlocuită cu sintagma “informare cu privire la avantajele folosirii medierii”. Termenul utilizat de “procedură” este inadecvat pentru că medierea este un proces structurat şi nu o procedură în sine. Pe de altă parte pentru clarificare şi corelare atât cu conţinutul legii medierii cât şi cu prevederile codului din articolul 227 alineatul 2 se propune şi o trimitere în cuprinsul acestui articol propus a fi modificat la articolul 6 din lege folosind sintagma “în sensul articolului 6 din lege” Alineatul 2 al articolul 227 mai cuprinde o teză referitoare la recomandarea medierii de către judecător. Această recomandare este consecinţa firească a informării făcute de judecator în virtutea obligaţiilor ce îi revin aşa cum am artatat anterior. Acesta nu poate recomanda prezenţa părţilor numai la şedinţa de informare privind avantajele medierii susţinută de mediatorul autorizat pentru că nu se poate amesteca în decizia părţilor. Numai acestea pot decide, dar numai după şedinţa din faţa mediatorului, dacă vor accepta sau nu medierea. Apariţia în textul aritcolului 227 alineatul 2 a frazei referitoare la faptul ca medierea nu este obligatorie pentru părţi explică acest aspect, dar şi reglementarea din articolul 227 alineatul 3. Articolul 227 alineatul 2 introduce şi noţiunea de recomandare a medierii făcută de judecător acolo unde acesta consideră necesar şi în funcţie de circumstanţele cauzei. Recomandarea medierii este o expresie a principiului consacrat în articolul 21 din cod. Transpunerea în practică este determinată de constatarile făcute de magistrat până la acel moment în raport de situaţia procesuală concretă din dosar. Recomandarea instanţei nu este condiţionată de tipurile de litigii unde există obligaţia părţii de a participa la sedinţa de informare privind avantajele medierii şi a face dovada acestei participări raportat la dispoziţiile articolului 601 din legea medierii modificată. În aceste circumstanţe judecătorul este suveran să decidă unde şi în ce situaţii poate recomanda medierea fără a impune vreo limită. Deci, judecătorul poate recomanda medierea în toate dosarele ce au ca obiect drepturi de care părţile pot dispune fără să existe o limită fixată în vreun sens. Articolul 227 alineatul 3 reglementează modul de acţiune după recomandarea medierii. Textul legal trebuie interpretat în sensul că acestea se vor prezenta în faţa unui mediator autorizat pentru a primi informaţii suficiente pentru a putea lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză şi a putea decide dacă acceptă sau nu medierea ca soluţie de rezolvare a problemei lor. După recomandarea instanţei, părţile se vor prezenta la mediator pentru a participa cel puţin la şedinţa de informare privind avantajele medierii. În sensul textului, părţile nu pot refuza medierea înainte de a participa la şedinţa de informare, ci ele vor putea decide numai după parcurgerea cel puţin a acestei etape. În cazul recomandării venite de la judecător, părţile se vor prezenta numai la mediator în vederea primirii de informaţii, aici fiind inaplicabil articolul 2 alineatul 13 din legea specială dacă acest text ar fi fost susceptibil de a i se da o altă interpretare decât cea aratată anterior. Plaja de litigii unde este aplicabilă recomandarea arătam că instituţia nu se limitează doar la prevederile legii speciale cu trimitere la articolul 601 , ci la toată gama de litigii mediabile. Legiuitorul a consacrat în codul de procedură civilă ca dovadă a participării cel puţin la şedinţa de informare privind avantejele medierii – procesul verbal, însă acest fapt se datorează unor necorelări legislative între cod si legea specială generată în primul rând de modificările legii speciale. În vechea reglementare şi legea specială făcea vorbire numai de proces verbal, ulterior, prin OUG 90 din 2012 legiferându-se regimul certificatului de informare şi al procesului verbal. Astfel, dacă au participat toate părţile litigiului mediatorul va emite un certificat de informare, în caz contrar un proces verbal în temeiul articolului 2 alineatul 11 din legea medierii. Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site bestmediator.ro sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact . Mediator Laura Rudnyanszky - Bucuresti 2013
Posted on: Thu, 08 Aug 2013 13:01:54 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015