Coabitare, coabitare, dar să ştim şi noi... Reducerea - TopicsExpress



          

Coabitare, coabitare, dar să ştim şi noi... Reducerea numărului de parlamentari nu le va aduce mai mulţi bani pensionarilor, asistaţilor social sau bugetarilor. În schimb, îi va mulţumi pe toţi cei care se uită, prin gard, la cum paşte capra vecinului, aşteptând ca aceasta să se înece şi să moară. În 2009, Traian Băsescu a organizat referendumul pentru că dorea să-şi rezolve o problemă personală, şi nu pentru că era deranjat de faptul că sunt prea mulţi parlamentari. Speculând faptul că numărul cetăţenilor supăraţi pe viaţă, pe deputaţi şi pe senatori este uriaş, domnul Băsescu a inventat referendumul pentru a-şi spori şansele de a fi reales preşedinte al României. Dacă Traian Băsescu nu ar fi urmărit doar să se menţină la putere, atunci regimul politic pe care l-a condus ar fi pus în aplicare rezultatele consultării populare de la sfârşitul anului 2009. În trei ani a avut tot timpul să o facă. Evident, organizarea unui referendum având aceeaşi temă îi va servi tot lui Traian Băsescu, care are planuri mari pentru Mişcarea Populară şi care nici nu-şi doreşte ca România să aibă o altă Constituţie. Parlamentul României a dat aviz negativ propunerii lui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pentru desfiinţarea unei camere a Parlamentului şi pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. Însă, cum avizul este unul consultativ, domnul Băsescu va putea organiza referendumul oricând îşi doreşte. Un singur politician l-ar putea face pe Traian Băsescu să se răzgândească: Victor Ponta. Domnul Ponta ar trebui să-i amintească domnului Băsescu că niciunul dintre principalii săi colaboratori nu are de suferit. Şi că, din contră, toţi deţin funcţii importante şi beneficiază de fel de fel de privilegii, ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat după alegerile de anul trecut. La câte a făcut şi încă mai face pentru toţi oamenii preşedintelui, domnul Ponta ar putea să-l roage pe domnul Băsescu să nu organizeze propriul referendum, pentru a nu pune în pericol referendumul pentru modificarea Constituţiei. Problema e că nu se ştie dacă Victor Ponta îndrăzneşte să deschidă gura în faţa lui Traian Băsescu ori dacă premierul îşi doreşte cu adevărat ca noua Constituţie să fie validată de votul popular. Coabitare, coabitare, dar să ştim şi noi... Sorin Avram
Posted on: Wed, 19 Jun 2013 08:21:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015