Complexul de vinovăţie "Sunt autori care-l numesc şi complex al eşecului, fiind legat de "autopedepsire", de "nevoia de pedepsire". Expresiile acestui complex ţin de interpretarea pe care persoana o oferă vieţii. Orice prezenţă socială, orice privire, este simţită ca la un tribunal. "Judecătorii" de pretutindeni "ştiu" sau "ghicesc" gândurile, vorbele negândite chiar. Frica de responsabilitate în faţa a ceea ce s-ar întâmpla în urma unui act spontan antrenează o inhibiţie continuă, o teamă puternică. Ca atare, destinderea şi repausul sunt rar cunoscute. Interdicţiile sunt puternice şi împiedică fericirea personală, în timp ce greşelile sunt trăite cu înverşunare, generând autopedepsire şi autocondamnare. Indiferent de nivelul de inteligenţă, valoarea personală este ceva neclar, mascat, neexprimat. Prima formă a acestui complex se exprimă printr-un difuz sentiment de a nu fi ceva în ordine în ciuda eforturilor de a face lucrurile bine, fără greşeli. Apare tendinţa de a justifica ceea ce faci, de a cere acordul celorlalţi. Persoana caută cu tot dinadinsul să fie apreciată, aprobată. Orice plăcere personală este negată, refuzată. La nivelul superior, apare sentimentul lipsei de demnitate. Persoana se teme de orice responsabilitate, starea de laşitate care derivă de aici otrăvind toate proiectele personale. Apare ruşinea de sine şi individul se condamnă pentru eşec. Se conturează astfel complexul de eşec, este dramatizat eşecul personal, situaţiile sunt abordate cu o stare de angoasă, acuzare de sine, autopersecuţii. Idealizat, acest complex se leagă de puritatea morală, de umilinţă, de concepţia că prin comportamentul personal, prin altruism, păcatul, poate fi răscumpărat. Ultimul stadiu al complexului este marcat de autosuficienţă. Persoana nici nu bănuieşte existenţa complexului, este mulţumită de sine, pedepseşte viciul şi eroarea celorlalţi. Individul este mândru de el şi nu mai încearcă nici un sentiment de vinovăţie."
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 22:26:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015