Comunicat de presă EDUCAȚIA ECOLOGICĂ, INIȚIATIVA LOCALĂ ȘI - TopicsExpress



          

Comunicat de presă EDUCAȚIA ECOLOGICĂ, INIȚIATIVA LOCALĂ ȘI SPRIJINUL POLITIC SUNT ELEMENTE ESENȚIALE PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ A DELTEI DUNĂRII Tineretul Național Liberal, în parteneriat cu Fundația Friederich Naumann, a organizat în perioada 4 – 7 iulie, în județul Tulcea, seminarul internațional „Dunăre și Deltă - Coordonate Europene”. La deschiderea care a avut loc joi, 4 iulie, au participat Octavian Motoc, senator PNL de Tulcea și Octavian Popa, deputat PNL de Tulcea, reprezentanți ai Consiliului Județean Tulcea și ai autorităților locale, lectorii străini, Wolfgang Limbert și Peter Langer, și Daniel Kaddik, Director Regional al Fundației Friedrich Naumann. Pe parcursul celor 4 zile, tineri liberali din România, Bulgaria și Republica Moldova au participat la cursuri ținute de cei doi lectori străini dar și de lideri politici liberali sau de specialiști în atragerea fondurilor europene. Wolfgang Limbert, consultant al Guvernului Serbiei pe probleme de turism, și Peter Langer, Coordonator general al Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunărene, au vorbit despre importanța Dunării și a Deltei la nivel european. Aceștia au dat exemple de proiecte desfășurate în țări dunărene care au dus la dezvoltarea economică a zonelor respective și au încheiat cu mesajul că Dunărea și Delta reprezintă resurse de creștere economică pe care România trebuie să le valorifice. Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, a făcut o prezentare de ansamblu a Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării și a priorităților României în cadrul acestei strategii. A pus accent pe faptul că România este unul dintre inițiatorii acestei strategii la nivel european, dat fiind că Dunărea este un liant între comunitățile românești din Europa. Lucia Varga, Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură, a participat la seminar vineri 5 iulie, și le-a vorbit tinerilor liberali despre proiectele ministerului pe care îl conduce, punând accentul pe refacerea perdelelor forestiere în zonele de luncă pentru limitarea pagubelor produse de inundații. Aceasta a spus de asemenea că educația pentru protecția mediului și realizarea unei proceduri unitare de control la nivel național sunt prioritare în mandatul său. Octavian Motoc, senator PNL de Tulcea, le-a împărtășit participanților din experiența sa în atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea economică în Delta Dunării și pentru creșterea numărului de turiști fără a tulbura echilibrul natural. Cristian Ghiță, coordonator al Ariei Prioritare III Cultură – Turism din cadrul SUERD reprezentând Ministerul Culturii a făcut o prezentare amănunțită a activității grupului de coordonare al acestei arii prioritare. La masa rotundă cu care s-a încheiat seminarul, participanții au căzut de acord asupra faptului că educația ecologică, inițiativa locală și sprijinul politic sunt elemente esențiale pentru o dezvoltare durabilă a acestei zone unice în Europa. T Comunică – Departamentul de comunicare al TNL
Posted on: Sun, 07 Jul 2013 17:30:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015