Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” - TopicsExpress



          

Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” apără onoarea României În contextul întâlnirii Consiliului de Onoare al Ordinului Național Steaua României din 20 noiembrie, când se va lua în discuție cererea de retragere a Ordinului Național ”Steaua României” domnului Laszlo Tokes, am susținut astăzi în Senatul României această declaratie politică. Domul Laszlo Tokes nu se dezminte: își continuă cu nonșalanță periplul pozițiilor sale anti-românești și extremiste, care aduc atingere caracterului național și unitar al statului român, în același timp jignind grav sentimentele și valorile românilor. Își duce mai departe proiectul separatist și exclusivist, construit pe criterii etnice, de a crea o zonă enclavizată în inima României, așa numitul “ținut secuiesc”. Recentele poziții exprimate de Tokes la mitingul secuilor din Covasna și Hargita, în care, sub amenințarea escaladării acțiunilor de protest, își arogă rolul de negociator cu statul român pentru apariția unui teritoriu etnic care să se auto-guverneze, completează lista celor peste 100 de intervenții publice profund anticonstituționale și anti-românești. Avem, astfel, o nouă dovadă că demersul pe care l-am făcut, alături de alți cavaleri, de a solicita retragerea Ordinului Național “Steaua României” lui Laslo Tokes a fost corect și justificat și a generat o amplă dezbatere, drept premisă pentru decizia pe care trebuie să o ia Consiliul de Onoare al acestui Ordin. A trece cu vederea asemenea acțiuni și comportamente derapante, extrem de grave, fără a le sancționa, ar putea fi considerată o formă de complicitate. Iar eu, personal, nu pot și nu vreau să tolerez și să fiu complice la asemenea fapte. Consiliu de Onoare, prin mandatul primit, are o mare responsabilitate pentru fiecare cavaler al Ordinului, dar și pentru fiecare român în parte. Are responsabilitatea de a acționa în consens cu valorile Ordinului, de a pune mai presus de orice interesul statului național român, unitar și indivizibil și de a apăra un cod de conduită și de onoare respectat de toți românii care își iubesc patria și neamul. Sunt încrezător în decizia Consiliului de Onoare, care trebuie să dea un semnal că integritatea naţională, interesul național, limba română și demnitatea românilor nu se negociază.
Posted on: Tue, 12 Nov 2013 08:02:55 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015